„Cand eram militar in termen la Cluj-Napoca”. Dezvaluire surprinzatoare a lui Dacian Ciolos, cum i-a marcat viata Doina Cornea

news

Fostul premier Dacian Ciolos dezvaluie faptul ca in anul 1988, cand era militar in termen, a fost pus de superiorii sai sa pazeasca strada unde Doina Cornea se afla in arest la domiciliu. „Realizez ca inca sunt marcat de acel moment si il impartasesc pentru cei tineri care trebuie sa inteleaga ca un stat totalitar nu iti da optiuni”, spune Ciolos.

„Vestea ca dizidenta anticomunista Doina Cornea a trecut la cele vesnice, trezeste in mine cateva amintiri rascolitoare.

Crezul ei si al celor care s-au impotrivit sistemului, ca nimeni nu iti poate lua gandul libertatii, poate fi dus mai departe doar daca ne asumam ce suntem si ce am fost pana la capat. Daca ne asumam ca ne putem schimba atunci cand intelegem mai bine ce se intampla in jurul nostru, pentru ca cei care vin sa poata evalua corect pretul libertatii.

Cand eram militar in termen la Cluj-Napoca – in 1988- am fost pus in situatia, impreuna cu alti tineri soldati cu care faceam armata obligatorie, sa fac de paza la intrarea pe strada unde Doina Cornea era arestata la domiciliu sau sa patrulez pe langa statuile din oras unde imprastia manifeste impotriva regimului.

Pornind de la acea experienta, cateva luni mai tarziu am inteles concret ce presupunea rezistenta si determinarea in fata unui regim care putea insemna teroare pentru cei care indrazneau sa gandeasca altfel, sa gandeasca liber.

Azi, dupa aproape 30 de ani de cand romanii si-au castigat libertatea si datorita luptei zilnice cu regimul a unor oameni precum Doina Cornea, realizez ca inca sunt marcat de acel moment si il impartasesc pentru cei tineri care trebuie sa inteleaga ca un stat totalitar nu iti da optiuni.

Intr-un regim totalitar avertizorii de constiinta sunt ascunsi, arestati, obligati sa taca. Personal, trecand prin acea experienta, am inteles ce pret are libertatea si ca nimic nu e prea mult pentru a o apara.

Multumesc, Doina Cornea, Dumnezeu sa va odihneasca si pe noi sa ne ierte”, a scris Dacian Ciolos pe Facebook.

Fosta disidenta a regimului comunist Doina Cornea a murit, in noaptea de joi spre vineri, la varsta de 89 de ani, fiind bolnava de mai mult timp.

Fiul Doinei Cornea, Leontin Juhasz, a declarat, vineri, pentru Mediafax, ca mama sa a murit in locuinta ei din Cluj-Napoca.

Fosta disidenta va fi inmormintata zilele urmatoare.

”Mama a murit azi noapte acasa, la Cluj-Napoca. Era bolnava de mai multa vreme”, a spus Juhasz.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: