Cartea secretarului personal al lui Benedict, care va aparea luna aceasta, o marturie personala despre „manevrele intunecate”, misterele si scandalurile pontificatului lui Benedict al XVI-lea
Secretarul personal al Papei emerit Benedict al XVI-lea a scris o carte va spune adevarul despre „calomniile”, „manevrele intunecate”, misterele si scandalurile care au murdarit reputatia unui pontif cel mai cunoscut pentru demisia sa istorica, a anuntat editorul Mondadori citat de AP.
Cartea „Nothing but the Truth: My Life Beside Pope Benedict XVI” scrisa de arhiepiscopul Georg Ganswein va fi publicata luna aceasta de Edizioni Piemme a grupului editorial Mondadori, potrivit unui comunicat de presa.
Ganswein, un preot german in varsta de 66 de ani, i-a stat alaturi lui Benedict timp de aproape trei decenii, mai intai lucrand pentru cardinalul Joseph Ratzinger in Congregatia pentru Doctrina Credintei, iar din 2003 ca secretar personal al lui Ratzinger.
Ganswein si-a urmat seful la Palatul Apostolic in calitate de secretar cand Ratzinger a fost ales papa in 2005. Si intr-una dintre cele mai memorabile imagini ale ultimei zile a lui Benedict ca Papa, 28 februarie 2013, Ganswein a lacrimat in timp ce il insotea pe Benedict prin salile cu fresce ale Vatican, luandu-si la revedere.
El a ramas confidentul si protectorul lui Benedict in timpul acestei pensionari de un deceniu, slujind, pana de curand, si ca prefect al casei pontificale a lui Francisc. Ganswein a fost cel care a savarsit Ungerea bolnavilor miercurea trecuta, cand sanatatea lui Benedict s-a deteriorat, si el a fost cel care l-a sunat sambata pe Francisc pentru a-l anunta de moartea lui Benedict.
Potrivit Piemme, cartea lui Ganswein contine „o marturie personala despre maretia unui om bland, a unui mare savant, a unui cardinal si a unui papa care a facut istoria timpului nostru”. Dar, cartea continea si o marturie directa care ar corecta unele aspecte „intelese gresit” ale pontificatului, precum si masinatiunile Vaticanului.
„Astazi, dupa moartea papei emerit, a venit momentul ca actualul prefect al casei pontificale sa spuna propriul adevar despre calomniile flagrante si manevrele intunecate care au incercat in zadar sa arunce umbre asupra actiunilor pontifului german”, se spune in comunicatul de presa.
Relatarea lui Ganswein „ar face in sfarsit cunoscuta adevarata fata a unuia dintre cei mai mari protagonisti ai ultimelor decenii, adesea denigrat si poreclit `Panzerkardinal` sau `Rottweilerul lui Dumnezeu`”, porecle date de mass-media fostului papa, cunoscut pentru inclinatia sa conservatoare si doctrinara.
Mai exact, editorul a spus ca Ganswein va aborda scandalul „Vatileaks”, in care majordomul lui Benedict si-a divulgat corespondenta personala unui jurnalist, scandalurile de abuz sexual din cadrul clerului si unul dintre misterele Vaticanului, disparitia din 1983 a fiicei in varsta de 15 ani a unei angajate a Vaticanului, Emanuela Orlandi.
Cartea pare sa fie doar o parte din ceea ce se contureaza ca o campanie post-mortem al lui Ganswein, inclusiv lansarea luni a unor fragmente dintr-un interviu lung pe care l-a acordat luna trecuta televiziunii de stat italiene RAI, care urmeaza sa fie difuzat joi dupa inmormantare.
Potrivit extraselor publicate de ziarul La Repubblica, Ganswein a povestit cum a incercat sa-l descurajeze pe Benedict sa demisioneze dupa ce papa de atunci i-a spus, la sfarsitul lunii septembrie 2012, ca hotararea era deja luata. Asta s-a intamplat la sase luni dupa ce Benedict a cazut intr-o noapte, in timpul unei vizite in Mexic, si a hotarat ca nu mai poate face fata rigorilor slujbei. „Mi-a spus: `Iti dai seama ca m-am gandit mult la asta, am reflectat, m-am rugat, m-am luptat. Si acum iti spun ca am luat o decizie, nu intra in discutie`”, si-a amintit Ganswein.
Ganswein s-a referit, de asemenea, la luptele, scandalurile si problemele cu care s-a confruntat Benedict in timpul pontificatului sau de opt ani, amintind ca s-a rugat la inceput pentru a-l proteja de „lupii” care cautau sa-l atace. Ganswein a citat in special cazul „Vatileaks”, care a dus la condamnarea majordomului de catre tribunalul Vaticanului, doar pentru a fi gratiat de papa cu doua luni inainte de demisia sa.
„Oricine crede ca poate exista o papalitate linistita, se gandeste la o profesie gresita”, a spus el.