Catalin Drula, reactie dura la adresa DNA: „Poate are ambitii domnul Voineag sa ancheteze toata UE, poate vrea sa guverneze, sa decida cate vaccinuri sunt, sa faca autostrazi”

politica

Presedintele USR, Catalin Drula, a sustinut un discurs dur, vineri, in contextul in care Vlad Voiculescu este acuzat de DNA de abuz in serviciu in dosarul achizitiei de vaccinuri. „Atacul declansat la opozitie nu e intamplator. Avem sondaje de opinie care arata ca ne luptam pentru castigarea alegerilor europarlamentare. Ni s-a transmis sa stam linistiti, sa ne ducem la remorca celor care au distrus Romania, ca altfel vedem noi”, a sustintu Drula.

„Democratia in Romania e in pericol. Statul de drept e calcat in picioare. Traim cel mai periculos memoment pentru democratie din ultimii 25 de ani. Da, e mai rau decat pe vremea lui Nastase. De ce? Pentru ca avem un razboi langa noi si sub acoperirea acestui razboi, care tine atentia continentului fac ce vor aici in Romania. Si o fac mult mai subtil, pervers si corupator.

Am facut parte din guvern pentru 8 luni si am fost inlaturati de la guvernare pentru ca am sustinut valorile de la Revolutie: libertatea, dreptate, adevar. Si am vazut din interior probleme precum militarizarea. Ce cauta SRI in ministerele Romaniei? Ce cauta un colonel SRI sa se ocupe de fondurile europene?

Este o spirala a tacerii, un climat al fricii. Mergeti intr-o sedinta de partid la PNL si o sa vedeti ce se susoteste. Le e frica tuturor de dosare. Cum se poate exprima democratia cand institutiile sunt capturate?

Daca vorbim de piata de capital, de pensii private, iarasi se susoteste: ‘Da, am vrea sa spunem ceva, dar nu vrem ca ASF sa ne termine cariera’. Daca lucrezi in banking, nu vrei sa superi BNR. Daca esti judecator, nu vrei sa o suferi pe doamna Savonea si pe cei din SRI care controleaza reteaua din justitie, ca ti se termina cariera, ca la Danilet.

Si urmatorul pas logic e folosirea acestor institutii impotriva opozitiei. Stiam ca va veni, stiam ca se intampla. Sunt hartuiti colegii mei, primarii care nu cedeaza santajelor. Ce cauta Marcel Ciolacu prin birourile primarilor USR, sa ii amenite si santajeze? Ce cauta ANI la Nicusor Dan? In ce fel ajuta Romania asta?

De ce Toni Grebla, seful PSD de la AEP a taiat finantarea PMP, pentru ca PMP vrea sa faca alianta cu USR? De ce sunt amenintati toti cei care vor sa faca polul de dreapta cu noi? De ce i se face acum in guvern un dosar lui Eugen Tomac? O sa fie public zilele urmatoare.

De ce DNA, in frunte cu un procuror care i-a ingropat plagiatul lui Ciuca, face un dosar la comanda care ataca opozitia? Citu vrea sa plece din PNL – la gunoi. Lui Vlad Voiculescu, care e pe lista USR, i se deschide dosar pentru un mecanism european de achizitie a vaccinului care a fost aplicat in toate statele UE?

Poate are ambitii dl Voineag sa ancheteze toata UE, poate vrea sa guverneze, sa decida cate vaccinuri sunt, sa faca autostrazi.

Asta e ambitia lor, pentru ca un sistem de putere ocult, militarizat, nu crede in guvernare civila. Acesta e fundamentul problemei. Civilii nu pot fi lasati de capul lor, trebuie sa existe o permisiune de la baieti.

2024 este sansa pe care daca o ratam, va pierde o generatie. E sansa sa ii oprim. Noi credem in libertate, democratie, responsabilitate.

Si finantele se distrug tot calcand pe statul de drept. E primul guvern care nu face rectificare bugetara, acte flagrant neconstitutionale. Guvernul produce o paguba de zeci de miliarde de euro. Ce democratie e aceea in care dai derogare si nu ti se mai aplica legile, codul fiscal?

Toti tac. Emil Boc era premier cand s-a dat legea responsabilitatii bugetare. El tace acum, ca e fricos.

Asta e regimul de tip siloviki. Ideile care castiga in est.

Ar fi bine ca si la UE, la Comisia Europeana, sa se gandeasca mai putin tactic. Niste siloviki care joaca convenabil acum nu sunt o optiune.

Romania isi va pierde calea democratica si europeana daca lor le iese planul pentru 2024. Si atacul declansat la opozitie nu e intamplator. Avem sondaje de opinie care arata ca ne luptam pentru castigarea alegerilor europarlamentare. Ni s-a transmis sa stam linistiti, sa ne ducem la remorca celor care au distrus Romania, ca altfel vedem noi.

Am o veste proasta pentru ei: nu renuntam, nu cedam, si sistemul vostru va cadea”, a declarat Drula la dezbaterea „Starea democratiei in Romania: o viitoare problema pe agenda UE?”, organizata de Grupul Renew Europe si USR.

Parlamentarii USR vor vota, saptamana viitoare, pentru ridicarea imunitatii senatorului Florin Citu, asa cum cere DNA, a declarat vineri liderul Uniunii, deputatul Catalin Drula.

„Aici nu este nicio discutie. Noi dintotdeauna am spus ca imunitatea parlamentara se refera la declaratii politice. Deci, fiecare cetatean, fie ca este parlamentar sau nu, raspunde in mod egal in fata legii. Deci vom vota „pentru”, asa cum am vota in orice fel de de caz”, a declarat Drula presei, dupa ce a fost prezent la o dezbatere organizata de USR si grupul Renew Europe.

Intrebat daca mai ramane valabila candidatura lui Vlad Voiculescu pe listele USR pentru europarlamentare, el a aratat ca acesta este o victima, conditii in care va candida pentru Parlamentul European.

„Absolut. Ramane valabila (candidatura – n.r.) si, mai mult de atat, acum pentru ca este o victima, un om inocent, un om care timp de trei luni s-a luptat pentru vietile din aceasta tara, hartuit in mod mizerabil el si familia lui, el este un simbol acum pentru lupta pe care o ducem in Romania, si are toata sustinerea noastra. Si le spun ca, si daca ne iau unul cate unul, o sa ramanem in picioare”, a subliniat liderul USR.

Potrivit acestuia, ceea ce se intampla „este un evident atac politic, o actiune judiciara aberanta”, iar decizia de achizitionare de vaccinuri anti-Covid a apartinut atat Guvernului, cat si presedintelui Klaus Iohannis.

„Retele de control in justitie functioneaza. DNA-ul a deschis o actiune complet aberanta. Acele vaccinuri au fost cumparate in cadrul unui mecanism european, cu alocare proportional cu populatia pentru fiecare tara, cu posibilitatea de a primi cat mai repede cat mai multe vaccinuri pentru a salva oameni. Aduceti-va aminte ca era o situatie in care voiam sa vaccinam in fiecare zi oameni, pentru ca asta insemna vieti salvate si economie deschisa mai repede. Este o decizie care a apartinut premierului de la acea vreme, lui Florin Citu, care a apartinut presedintelui Klaus Iohannis, care a participat la Consiliul European, si exista minutele in care a agreat acest mecanism. (…). Se pot gasi minutele pe site-ul Comisiei europene, dar, mai mult de atat, aceasta decizie este o decizie de oportunitate a unui Guvern”, a explicat Drula.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: