Caz grav de coruptie in Ucraina. Oficiali din Aparare au furat 40 de milioane de dolari de la achizitia de obuze

Caz grav de coruptie in Ucraina. Oficiali din Aparare au furat 40 de milioane de dolari de la achizitia de obuze

Serviciul de securitate ucrainean SBU a anuntat sambata ca a descoperit o schema de coruptie in achizitionarea de arme de catre armata tarii, in valoare totala echivalenta cu aproximativ 40 de milioane de dolari.

Anuntul privind frauda in masa in domeniul achizitiilor, confirmat de Ministerul ucrainean al Apararii, va avea un impact urias intr-o tara asediata de invazia Rusiei de aproape doi ani, precizeaza Reuters.

Lupta pentru eradicarea coruptiei endemice ramane o problema majora, in timp ce Ucraina incearca sa isi asigure aderarea la Uniunea Europeana.

SBU a declarat ca o investigatie a „demascat oficiali ai Ministerului Apararii si manageri ai furnizorului de arme Lviv Arsenal, care au furat aproape 1,5 miliarde de grivne de la achizitionarea de obuze”.

„Potrivit anchetei, fosti si actuali oficiali de rang inalt ai Ministerului Apararii si conducatori ai companiilor afiliate sunt implicati in aceasta delapidare”, subliniaza SBU.

Deturnarea de fonduri, se arata in raport, a implicat achizitionarea a 100.000 de obuze de mortier pentru armata.

SBU a declarat ca un contract pentru obuze a fost incheiat cu Lviv Arsenal in august 2022 – la sase luni de la inceperea razboiului – si ca plata a fost facuta in avans, unele fonduri fiind transferate in strainatate.

Dar nicio arma nu a fost furnizata vreodata, se arata in declaratie, unele fonduri fiind apoi transferate in alte conturi straine.

In declaratie se precizeaza ca cinci persoane au primit „notificari de suspiciune” – prima etapa a procedurilor judiciare ucrainene – atat in cadrul ministerului, cat si al furnizorului de arme. Unul dintre suspecti a fost retinut in timp ce incerca sa treaca frontiera ucraineana.

Coruptia in cadrul armatei a fost o problema deosebit de sensibila in Ucraina, care incearca sa mentina moralul public pe timp de razboi si sa isi prezinte cazul pentru a adera la UE cu 27 de natiuni.

Ministrul apararii, Oleksii Reznikov, a fost demis in septembrie anul trecut din cauza mai multor cazuri de coruptie, in ciuda faptului ca se bucura de o reputatie solida in reprezentarea Ucrainei in discutiile sale cu aliatii occidentali.

Desi nu a fost acuzat ca ar fi fost implicat personal in acte de coruptie, mai multe cazuri au afectat armata sub conducerea sa, unul pentru aprovizionarea trupelor cu alimente, altul privind procurarea de imbracaminte adecvata pentru militari.

Comentarii

Citește mai departe

Trei persoane suspectate de o triplă crimă la un refugiu montan au fost găsite împuşcate mortal duminică în Bulgaria, a anunţat şeful Poliţiei Naţionale, Zahari Vaskov, relatează AFP, citată de Agerpres. Cadavrele celor trei persoane – doi bărbaţi şi un adolescent de 15 ani – au fost descoperite într-o rulotă, în urma dezvăluirii de luni […]
Sprijinul americanilor pentru Agenția pentru Imigrație și Control Vamal (ICE) și politicile de imigrare ale administrației Trump a scăzut în urma împușcării fatale a lui Alex Pretti de către un agent federal în Minneapolis, majoritatea alegătorilor punând la îndoială relatarea administrației despre incident, potrivit unui nou sondaj. Aproximativ șase din zece alegători au declarat că […]
Îngrijirea sănătății copiilor nu se reduce doar la vaccinuri sau vizitele regulate la medic. Modul în care un copil își petrece timpul liber, ce mănâncă, cum doarme și cum interacționează cu ceilalți influențează în mod direct rezistența organismului său la boli. Creșterea unui copil cu un sistem imunitar puternic începe cu obiceiuri simple, dar consecvente, […]
Partidul ultraconservator al prim-ministrului Sanae Takaichi, cunoscut pentru poziţia sa intransigentă în ceea ce priveşte imigraţia, ar urma să recâştige o majoritate covârşitoare în camera inferioară a parlamentului după alegerile legislative de duminică, potrivit estimărilor iniţiale ale presei japoneze, citate de AFP, informează Agerpres. Profitând de un val de popularitate la mai puţin de patru […]
Planul BCE de a face mai ușoară pentru băncile centrale străine accesarea finanțării în euro reprezintă un pas strategic al Europei pentru a-și consolida influența comercială și politică și a rezista presiunii tot mai mari a Statelor Unite și Chinei. Această inițiativă nu doar că oferă lichiditate rapidă în momente critice, dar întărește și rolul […]