Ce a facut Politia o luna de zile dupa ce fetita de 12 ani a fost data disparuta de tatal ei? Bode: „Nu va pot da detalii”

news

Ministrul de Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat miercuri, referindu-se la cazul fetei de 12 ani gasita decedata in lada unei canapele, ca va fi lamurit modul in care a actionat Politia dupa ce tatal fetei a reclamat disparitia acesteia, insa nu a dorit sa ofere detalii, invocand faptul ca ancheta este in curs.

„Activitatile politienesti premergatoare deschiderii dosarului penal sunt parte a dosarului penal. Acesta este motivul pentru care Politia Capitalei nu va poate da detalii vizavi de ce a facut inainte de deschiderea dosarului penal, dar fiti convinsi ca toate aceste aspecte vor fi lamurite, inclusiv in ceea ce dumneavoastra imi sugerati prin intrebare, daca Politia a intervenit la timp sau ce a facut in perioada respectiva, ce activitati a desfasurat Politia in etapa despre care vorbeati. Toate aceste activitati ale Politiei vor fi parte a acestui dosar de urmarire penala si le veti afla atunci cand procurorul va decide”, a spus Bode, intrebat de jurnalisti daca fata a fost cautata de politie dupa ce a fost data disparuta de catre tatal ei, informeaza Agerpres.

Ministrul a precizat ca se fereste sa faca comentarii asupra unor anchete in curs, dar structurile de politie desfasoara in acest moment actiuni atat in Romania, cat si pe teritoriul altor state, pentru ca cei vinovati de aceasta crima sa fie trasi la raspundere.

Potrivit unor surse judiciare, tatal biologic al fetei a reclamat disparitia copilei la inceputul lunii mai.

Fata locuia cu chirie impreuna cu mama ei si concubinul acesteia, intr-un apartament din Sectorul 4.

Pe 3 iunie, politistii Sectiei 16 au fost sesizati de proprietarul apartamentului cu privire la faptul ca a gasit in lada canapelei un sac din plastic, ce emana un miros de putrefactie.

Initial, s-a crezut ca persoana decedata este o femeie, insa o expertiza efectuata la INML a stabilit ca persoana decedata este o minora in varsta de 12 ani, identificarea avand loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatalui fetei.

Din primele informatii, mama si concubinul ei ar fi parasit tara, insa femeia a fost depistata marti in Catalunya – Spania, in urma unei alerte emise de politisti la nivelul Uniunii Europene.

Femeia se afla in custodia autoritatilor spaniole, urmand sa fie demarate procedurile in vederea trimiterii ei in Romania.

Deocamdata, nu se stie unde este concubinul femeii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: