Ce a patit Liiceanu la Paris imediat dupa 13-15 iunie 1990: „Am fost dat pe usa afara. Am plecat de acolo umilit in ultimul hal”

news

Scriitorul Gabriel Liiceanu considera ca Mineriada din 1990 a fost ”cel mai monstruos eveniment pus la cale de seful statului”, “o barbarie enorma”, mentionand ca un autor din Romania, cand merge in strainatate, trage dupa el imaginea a ceea ce se intampla in tara.

Gabriel Liiceanu a fost intrebat, duminica, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, cum a fost perioada din 1990 cand a realizat interviul cu Emil Cioran si in acelasi timp avusese loc si Mineriada din iunie.

“Aveam bilet pentru data de 15 iunie, interviul fusese planificat pe 17 iunie. Am scapat spre interviu, a fost urat in acele doua zile, a fost foarte urat. Editura a fost atacata, asa-zisii mineri – nu erau mineri, erau oameni din structurile cu pricina, din fosta Securitate, devenita SRI – ma cautau in birou. Am ajuns acolo pe un moment scabros al istoriei noastre. A fost cel mai monstruos eveniment pus la cale de seful statului. A fost o barbarie enorma. Nu stiam exact ce se petrecuse ora de ora in Piata. Cand am ajuns la Paris, primul lucru pe care l-am vazut la televizor au fost scene atroce din Piata Universitatii, cu minerii care dadeau cu bata in tineri, femei, gravide, baieti cu ochelari, studenti”, a afirmat Liiceanu.

El a povestit ca in acele zile avea o intalnire cu directorul unei edituri franceze pentru o colaborare, dar acesta l-a dat afara din birou si i-a spus ca vine dintr-un popor de barbari.

“M-a dat pe usa afara, mi-a zis ca vin dintr-un popor barbar. A zis dumneavoastra nu sunteti normali, cum sa fac cu dumneavoastra un parteneriat, sunteti un popor barbar. Ce sa ma apuc sa spun, ca erau aia sa ma lase handicapat pe viata, in carucior, au intrat cu bata in birou. Am plecat de acolo umilit in ultimul hal”, a explicat scriitorul, citat de news.ro.

El a mentionat ca un scriitor din Romania trage dupa el cand merge in strainatate imaginea tarii sale.

“Noi tragem dupa noi imaginea politica a tarii noastre. Toate popoarele, toate culturile sunt precedate de imaginea politica a tarii. Un scriitor din Romania trage dupa el cand apare acolo imaginea a ce se intampla aici. Ce s-a intamplat zilele trecute, cu nu stiu ce persoane din Parlament, ce se intampla cu coruptia.

Avem o stampila, ei cand ne vad, ne vad stampilati cu imaginea pe care o purtam cu noi in lume. Asta este teribil. Imi era rusine sa spun ca sunt roman.

L-am vazut pe Giscard, presedintele Frantei, dand un interviu, dupa o vizita a lui Ceausescu, dupa 90 a dat-o. ‘Sa va spun cum arata cand l-am primit in vizita. A venit cu o suita enorma, cand au plecat au devastat palatul in care ii cazase, robinete, lucruri deosebite, tot ce era mai frumos in acel palat de primit oaspeti’. Eu in clipa aia trageam dupa mine imaginea eu sunt ca ei, asa ma vad. Asta e un mare handicap pe care il avem”, a povestit Gabriel Liiceanu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: