Cine este ucigasul. Tatal acestuia a fost bodyguardul lui Gigi Becali, implicat in reglari de conturi cu interlopi

news

Tatal lui Alexandru Popa, individul care a ucis-o cu o salbaticie iesita din comun pe matusa sa, a fost bodyguard al lui Gigi Becali. Numele acestuia este Marcel Popa.

Marcel Popa, fost jucator de rugby, a facut parte din echipa care a recuperat masina patronului de la FCSB, furata de oamenii lui Sandu Geamanu. In timpul actiunii, acesta l-a impuscat pe unul dintre hoti, relateaza Gandul.

Fiul lui, Alexandru Popa, a ucis-o cu salbaticie pe matusa sa, sora tatalui sau, pentru ca nu a dorit sa ii lase mostenire un apartament. Criminalul ar fi dependent de droguri si de pacanele. In vara, el a lucrat ca salvamar, in Mamaia Nord.

Alexandru Popa nu a recunoscut nimic si, cu toate ca avea inclusiv arsuri in zona picioarelor, acesta a spus ca nu este el persoana care apare in imaginile ingrozitoare surprinse de camerele de supraveghere din scara blocului.

O camera de supraveghere a inregistrat momentul in care femeia din Bucuresti a fost incendiata de nepotul ei.

Cei doi ies impreuna din scara blocului, moment in care se intalnesc cu o tanara. Are loc un dialog, dupa care barbatul incepe sa arunce benzina pe femeie. Femeia incearca sa fuga disperata, insa barbatul o urmareste si continua sa arunce benzina pe ea. In momentul in care cade, femeia este lovita puternic cu piciorul in cap de individ. O vecina incearca sa intervina, insa nu reuseste sa il opreasca pe criminal. Vecina a ales sa fuga pentru a-si salva viata.

Vezi si: Imagini socante, extrem de violente. Femeia ucisa a fost batuta de nepot, inainte de a fi incendiata. O vecina a incercat sa o salveze – Video

Numele criminalului este Alexandru Ionut Popa. Individul a fost prins de politistii Sectiei 25 la cateva ore dupa incident.

„La data de 06.11.2023, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au pus in miscare actiunea penala impotriva unui inculpat (un barbat de 33 de ani), cercetat pentru savarsirea infractiunii de violenta in familie in modalitatea omorului calificat, savarsit cu premeditare si prin cruzimi.

In baza mijloacelor de proba administrate, procurorii au retinut, in esenta, urmatoarea situatie de fapt:

La data de 06.11.2023, in jurul orei 08.40, in timp ce se afla in apropierea intrarii din spate intr-un bloc din mun. Bucuresti, sector 6, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul a exercitat acte de violenta asupra victimei, o femeie de 54 de ani, agresand-o prin lovirea cu picioarele la nivelul capului si corpului.

In acelasi context, inculpatul a stropit victima cu un lichid inflamabil, cel mai probabil benzina, dupa care a incendiat-o cu o bricheta. Alertate de martorii oculari, echipajele de urgenta au sosit la fata locului si au constatat decesul victimei.

Trupul victimei a fost transportat la Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici” pentru efectuarea autopsiei medico-legale.

Probele au relevat ca inculpatul este membru de familie al victimei (nepot de frate) si a premeditat savarsirea faptei, procurand 5 litri de benzina de la o statie de carburant, deplasandu-se apoi la imobilul in care locuia victima si actionand in modul descris mai sus. Avand in vedere ca inculpatul a incendiat victima cat timp aceasta inca era in viata, procurorii au apreciat ca omorul a fost savarsit prin cruzimi.

Inculpatul a fost retinut pentru 24 de ore, fiind sesizat judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile.

Cercetarile sunt continuate de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti – Serviciul Omoruri”, au transmis procurorii.

„La data de 06.11.2023 ora 08.44 (urmat de alte 8 apeluri) DGPMB a fost sesizata prin SNUAU 112, despre faptul ca pe strada Oncescu Nicolae, nr. 9, sc. 2, sector 6, un barbat ar fi stropit o femeie cu benzina si i-ar fi dat foc!

Colegii ajunsi la fata locului au costatat ca cele confirmate se confirma, victima fiind in persoana numitei Popa Liliana, de 55 ani, din mun. Bucuresti”, au transmis anterior surse din politie.

Comunicatul oficial:

”La data de 06 noiembrie 2023, in jurul orei 08.30, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti – Sectia 20 Politie, a fost sesizata, prin apel 112, cu privire la faptul ca in scara unui bloc din Sectorul 6, o femeie ar fi fost stropita cu benzina si i s-ar fi dat foc.

In urma deplasarii la fata locului, politistii au constatat ca cele sesizate se confirma. Totodata, acestia au procedat la stingerea focului cu extinctoarele din dotare pana la sosirea pompierilor.

La fata locului s-au deplasat pompieri, care au lichidat incendiul, dar si un echipaj SMURD care a constatat decesul victimei.

In vederea stabilirii cauzelor si conditiilor in care s-a produs decesul, cercetarile au fost preluate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti impreuna cu Serviciul Omoruri.

Trupul neinsufletit va fi transportat la INML, in vederea efectuarii necropsiei”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: