Ciolacu, conferinta alaturi de Scholz cu foile in fata. A vorbit exclusiv romaneste, desi sustine ca stie engleza si franceza

politica

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a sustinut, marti, o conferinta de presa alaturi de cancelarul german, Olaf Scholz. Ciolacu si-a citit discursul de pe foi, in romaneste, in prezenta lui Scholz, desi sustine ca vorbeste engleza si franceza.

„Ne propunem demararea unor discutii intre cele doua Guverne in vedere setarii unui plan de actiune comun pe subiecte de interes strategic si a unui format de dialog permanent care sa ne permita sa atingem obiectivele fixate. Ridicarea la un nivel strategic a relatiilor noastre diplomatice reprezinta un moment important pentru cooperarea noastra bilaterala. Vom putea astfel sa dezvoltam si mai mult legaturile dintre Romania si Germania in toate domeniile de interes comun. Doresc sa multumesc cancelarului Scholz pentru sprijinul oferit acestui demers”, a declarat Ciolacu, aflat in vizita de lucru la Berlin, citat de Agerpres.

El a precizat ca pe agenda discutiilor s-au aflat mai multe teme importante, atat la nivel bilateral, cat si la nivel european.

„Am discutat despre cooperarea economica si despre cum putem dezvolta impreuna, atat zona comerciala, cat si componenta investitionala, folosind inclusiv resursele europene”, a afirmat Ciolacu.

Potrivit premierului, Germania este partenerul comercial principal al Romaniei.

„Exista, insa, un potential enorm de dezvoltare intre cele doua tari si am identificat noi modalitati in care putem sa lucram impreuna pentru a acoperi noi piete. Spre exemplu, doua directii importante sunt participarea activa la procesul de reconstructie a Ucrainei sau sprijinirea dezvoltarii Republicii Moldova. In acest context, doresc sa reiterez sustinerea noastra deplina pentru Ucraina in aceste momente dificile. Trebuie sa continuam sa oferim Ucrainei tot sprijinul necesar si salut eforturile facute de Guvernul din Germania cu care lucram foarte bine pe aceasta zona. Subliniez sustinerea noastra pentru inceperea in cel mai scurt timp a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana atat pentru Ucraina, cat si pentru Republica Moldova”, a transmis Marcel Ciolacu.

Seful Executivului de la Bucuresti a evidentiat ca Romania este „un actor serios, credibil si stabil pe Flancul estic si poate juca un rol activ la Marea Neagra in vederea promovarii agendei noastre comune”.

El a completat ca o componenta importanta este reprezentata de industria de aparare, unde deja au fost demarate o serie de proiecte comune, in coordonare cu Uniunea Europeana si NATO.

„Doresc sa va informez ca in cursul zilei de maine voi avea discutii cu mediul de afaceri romano-german, dar si cu industria de aparare germana. Mai mult, in septembrie, urmeaza sa organizam un forum de afaceri romano-german la Berlin, la care sper sa putem fi reprezentati la cel mai inalt nivel”, a mentionat Ciolacu.

El a multumit cancelarului Olaf Scholz pentru sprijinul oferit in vederea aderarii Romaniei la Spatiul Schengen.

„Germania a demonstrat ca este un prieten adevarat al Romaniei. Am discutat impreuna despre cum putem trece peste acest blocaj nejustificat, care afecteaza, in opinia noastra, direct unitatea europeana. Contam pe sprijinul Germaniei in vederea depasirii acestui moment”, a evidentiat Ciolacu.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a multumit, marti, Romaniei pentru reactia „ferma” pe care a avut-o la invazia rusa in Ucraina.

El a avut o intrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, care efectueaza o vizita de lucru la Berlin.

„Tarile noastre au relatii extrem de bune si stranse. Minoritatea germana din Romania si comunitatea din ce in ce mai numeroasa de romani din Germania sunt punti de legatura foarte importante intre societatile noastre si in interiorul acestora. Si relatiile noastre economice sunt imbucuratoare. Volumul comertului bilateral a atins anul trecut cifre record. Asa cum probabil va puteti imagina, astazi am discutat mai ales despre situatia privind politica de securitate pe Flancul estic al NATO si despre urmatorul summit NATO, de la Vilnius, de saptamana viitoare. In primul rand, doresc sa multumesc explicit Romaniei pentru reactia ferma pe care a avut-o la invazia rusa in tara vecina, Ucraina. Romania are o contributie remarcabila prin primirea a nenumarati refugiati din Ucraina, prin asistenta acordata in contextul livrarilor de ajutoare in Ucraina si al exporturilor de cereale prin intermediul European Solidarity Lanes”, a declarat Scholz, intr-o conferinta de presa comuna cu Ciolacu.

El a adaugat ca si sustinerea acordata de Romania la consolidarea Flancului estic al NATO este „una exemplara”.

„Romania este un aliat si partener important si de incredere. Unitatea dintre parteneri in alianta transatlantica este un aspect decisiv, acum si in viitor. In acest context, ne uneste dorinta de a crea o pace echitabila si durabila pentru Ucraina si stabilitate si securitate in Europa. Sunt deosebit de impresionat de solidaritatea Romaniei cu Republica Moldova, care se oglindeste in numarul mare de ajutoare si de prestatii acordate Republicii Moldova. Romania si Germania sunt aliati fiabili, parteneri stransi si prieteni buni. Vom aprofunda in continuare colaborarea noastra”, a mentionat cancelarul german.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: