politica

Ciolacu s-a sucit peste noapte. Sustine ca nu el, ci USR si PNL vor suprataxarea celor care detin mai mult de doua proprietati sau doua masini. Sambata, sustinea ca suprataxarea este o „abordare social-democrata”

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, ca nu sustine, nici anul acesta, nici anul viitor, vreo majorare de taxe. Sambata, Ciolacu declara cu totul altceva.

„Anul acesta, eu nu sustin nicio majorare de taxe. Nici anul viitor nu sustin vreo majorare de taxe. In schimb, si in Programul de guvernare si in Planul National de Redresare si Rezilienta asumat de catre domnul Ghinea si fostii colegi de coalitie de dreapta sunt trecute toate aceste masuri. Noi le-am aflat, si eu, si dumneavoastra, mai tarziu, cand nu au mai fost secrete. Cred ca am lamurit lucrurile si Codul fiscal va intra intr-o discutie in coalitie, prevazuta in Programul de guvernare aceasta discutie si, mai mult, este un jalon din PNRR”, a afirmat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

El a fost intrebat daca supraimpozitarea celor care au mai multe locuinte si masini mai este o masura avuta in vedere de PSD.

Sambata, Marcel Ciolacu declara cu totul altceva. Intr-un interviu la Digi24, Ciolacu a declarat ca propunerile ministrului Finantelor, Adrian Caciu, legate de supraimpozitarea celor care detin mai mult de doua proprietati sau doua masini, reprezinta „o abordare social-democrata”.

„Este o abordare social-democrata si vreau sa va spun ca exista in toata Europa. La taxarea directa a proprietatilor, avem cel mai mic coeficient in crearea PIB-ului, mi se pare ca 2%, fata de o medie europeana de 4,6%. Deci este normal, ca te uiti, niciodata cifrele nu mint. Te uiti la statistici si vezi unde este domeniul si zona pe care trebuie sa o acoperi, astfel incat sa intri in trendul european. Nu putem trai in Europa cu alte reguli”, a spus Ciolacu.

El a adaugat ca, tot pentru alinierea la tendintele europene, trebuie analizata si situatia cotei unice.

„Cota unica a ramas in continuare in Romania, dar mai sunt trei state din Europa care au cota unica si nu sunt niste state… Chiar unul este cam cat are Bucurestiul, asa. Deci nu sunt niste state dezvoltate economic. Trebuie sa ne hotaram: vrem, in Romania, sa inventam tot timpul apa calda sau vrem sa intram in zona euro categoric. (…) Aceste masuri fiscale sunt prinse in programul de guvernare – nu neaparat desfiintarea cotei unice explicit -, ca vom analiza in cursul acestui an o alta abordare fiscala. Stiti foarte bine ca orice modificare la Codul Fiscal intra in vigoare dupa sase luni, ca sa fie, totusi, predictibila si transparenta”, a explicat liderul PSD.

Intrebat despre faptul ca PNL, cu care formeaza actuala coalitie de guvernare, este un sustinator al cotei unice, Marcel Ciolacu a spus ca exista guverne de dreapta in Europa care nu aplica o astfel de cota si nu considera acest lucru ca fiind o incalcare a doctrinei liberale.

„Am facut o coalitie cu Partidul National Liberal intr-un moment dificil pentru Romania si ne-am asumat acest lucru. Categoric ca trebuie uniformizate, dar mai sunt guverne de dreapta in Europa care nu au cota unica, deci nu este un element definitoriu pentru un partid de dreapta cota unica. Nu neaparat trebuie sa spunem ca, domnule, e doctrinar, se incalca doctrina liberala”, a mai declarat presedintele PSD, sambata.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Protest in Peru dupa ce guvernul a asociat transsexualitatea cu o tulburare mintala

Membri ai unor grupuri LGBTQ au manifestat, vineri, in fata Ministerului Sanatatii din Peru, dupa…

2 ore ago

Beizadeaua Victor Micula a scapat de puscarie, desi a tras cu mitraliera pe un pod din Oradea. Curtea de Apel l-a condamnat cu suspendare

Curtea de Apel Oradea decis sa il condamne la inchisoare cu suspendare pe Victor Micula…

14 minute ago

S-a scufundat langa Sf. Gheorghe o nava tanzaniana, Mohammed Z. Trei marinari sunt dati disparuti

O nava sub pavilion tanazanian, Mohammed Z, s-a scufundat sambata dimineata in apropiere de Sf.…

O oră ago

Propunere soc: Donald Trump solicita ca lui Joe Biden sa i se faca testul anti-drog inainte de prima dezbatere prezidentiala

Donald Trump a cerut vineri ca Joe Biden sa fie testat antidrog inainte de cele…

10 minute ago

Vladimir Putin respinge „armistitiul olimpic” cerut de Emmanuel Macron. Replica la interdictia impusa sportivilor rusi de a participa la JO sub culorile tarii lor

Presedintele rus Vladimir Putin a sugerat ca Moscova nu va respecta cererile de incetare a…

50 de minute ago