CNN: Doi rusi care pretind ca sunt fosti comandanti Wagner recunosc ca au ucis copii si civili in Ucraina

externe

grupul wagner, merccenari

Doi barbati rusi care pretind a fi fosti comandanti ai Grupului Wagner au declarat unui activist pentru drepturile omului ca au ucis copii si civili in timpul petrecut in Ucraina, scrie CNN.

Afirmatiile au fost facute in interviuri video realizate de Gulagu.net, o organizatie pentru drepturile omului care vizeaza coruptia si tortura in Rusia.

In interviurile video postate online, fostii condamnati rusi Azamat Uldarov si Alexei Savichev – care au fost gratiati prin decrete prezidentiale rusesti anul trecut, potrivit Gulagu.net – descriu actiunile lor in Ucraina, in timpul invaziei Rusiei.

CNN a obtinut documente penale rusesti care arata ca au fost eliberati prin gratiere prezidentiala in august si septembrie 2022.

Uldarov, care pare sa fi baut, detaliaza cum a ucis o fetita de cinci sau sase ani.

„(A fost) o decizie a conducerii. Nu aveam voie sa las pe nimeni in viata, pentru ca ordinul meu era sa omor tot ce imi statea in cale”, a spus el.

Potrivit Gulagu.net, marturiile au fost date fondatorului si disidentului rus Vladimir Osechkin. Acesta a precizat ca Uldarov si Savichev se aflau in Rusia cand au vorbit.

„Vreau ca Rusia si alte natiuni sa cunoasca adevarul. Nu vreau razboi si varsare de sange. Vedeti ca tin o tigara in aceasta mana. Am urmat ordinele cu aceasta mana si am ucis copii”, a spus Uldarov, descriind motivatia sa pentru interviu.

Grupul Wagner este o organizatie privata de mercenari rusi care lupta in Ucraina, condusa de oligarhul rus Evgheni Prigojin.

Aceasta a recrutat zeci de mii de luptatori din inchisorile rusesti, oferind libertate si bani dupa un perioada de sase luni pe front. Oficialii serviciilor de informatii occidentale estimeaza ca au fost recrutati intre 40.000 si 50.000 de barbati.

Uldarov a declarat ca in orasele din estul Ucrainei, Soledar si Bahmut – care au cunoscut unele dintre cele mai aprige lupte – mercenarii Wagner „au primit ordinul de a-i anihila pe toti”.

„Exista un superior peste toti comandantii – este Prigojin, care ne-a spus sa anihilam pe toata lumea”, a adaugat el.

La un moment dat in interviu, Savichev a descris cum au „primit ordinul de a executa orice barbat care avea 15 ani sau mai mult”.

De asemenea, el a vorbit despre faptul ca a primit ordinul de a „matura” o casa. „Nu conteaza daca exista sau nu un civil acolo. Casa trebuie sa fie maturata. Nu dadeam doi bani pe cine era inauntru”, a spus el.

„Indiferent daca era o coliba sau o casa, scopul era sa ma asigur ca nu mai exista nicio persoana in viata inauntru”, a spus el. „Puteti sa ma condamnati pentru asta. Eu nu voi obiecta. Este dreptul dumneavoastra. Dar si eu am vrut sa traiesc”.

In februarie, CNN a vorbit cu doi fosti luptatori Wagner care au descris modul in care condamnatii recrutati sunt impinsi pe front intr-un val uman, amintind de luptele din Primul Razboi Mondial. Dezertorii sau cei care refuza ordinele sunt ucisi, iar ranitii nu sunt evacuati, au spus ei.

Seful Grupului Wagner, Prigojin, intrebat despre acesti barbati si despre continutul inregistrarilor video, a declarat ca nu a avut inca „capacitatea de a viziona intregul videoclip”.

Cu toate acestea, el a adaugat, in raspunsul sau pe Telegram: „In ceea ce priveste executia copiilor, desigur, nimeni nu impusca vreodata civili sau copii, absolut nimeni nu are nevoie de acest lucru. Noi am mers acolo pentru a-i salva de regimul sub care se aflau”.

Andrii Iermak, seful biroului presedintelui ucrainean, a declarat luni, intr-un tweet, ca grupul trebuie sa fie tras la raspundere.

„Teroristii rusi au marturisit numeroase crime impotriva copiilor ucraineni in Bahmut si Soledar. Marturisirea nu este suficienta. Trebuie sa existe o pedeapsa. Dura si corecta. Si cu siguranta va fi. Cate crime ca acestea au mai fost comise?”, a spus el.

In ianuarie, Trezoreria SUA a desemnat Grupul Wagner drept o organizatie criminala transnationala si a impus o serie de noi sanctiuni.

In acelasi timp, Departamentul de Stat al SUA a anuntat o serie de sanctiuni menite sa „vizeze o serie de infrastructuri-cheie ale Wagner – inclusiv o firma de aviatie folosita de Wagner, o organizatie de propaganda a Wagner si companii de fatada ale Wagner”, potrivit secretarului de stat american Antony Blinken.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: