Colegiul Medicilor a anuntat declansarea de anchete disciplinare in cazurile de la Botosani si Gorj

actualitate

Colegiul Medicilor, anchete disciplinare, Botosani, Gorj, hernie, gravida, decedata

Colegiul Medicilor din Romania a anuntat aseara ca s-a autosesizat prin colegiile teritoriale din Botosani si Gorj atat in cazul tinerei gravide care a murit la Maternitatea din Botosani, cat si in cel al pacientei de la Spitalul din Targu Jiu care ar fi fost operata de hernie, desi era gravida si a declansat din oficiu o ancheta disciplinara, pentru a cerceta profesional si deontologic medicii implicati, transmite Agerpres.

‘Potrivit statutului, Colegiul Medicilor din Romania are ca principal obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii profesiei de medic, aplicarea legilor si a regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic si pastrarea prestigiului acestei profesii in cadrul vietii sociale. Fiecare dintre aceste obiective poate fi realizat doar prin implicarea colegilor nostri medici, a caror intreaga activitate profesionala trebuie sa fie dedicata exclusiv apararii vietii, sanatatii si integritatii fizice si psihice a fiintei umane. Sistemul medical din Romania, prin toate componentele lui, de la medici la autoritati si factori de decizie, institutii, organizatii, necesita o reforma profunda, astfel incat riscul de aparitie a situatiilor despre care discutam astazi sa fie diminuat’, sustin reprezentantii CMR intr-o postare pe Facebook.

Conform sursei citate, anchetele care se afla in desfasurare ‘pot sa aduca si vor aduce clarificari’ cu privire la ceea ce s-a intamplat.

‘Esential este ca aceste concluzii ale anchetelor sa conduca la imbunatatirea cadrului legal si de functionare a sistemului medical, iar astfel de cazuri sa nu se mai repete. Trebuie creat un mecanism eficient, cu rol de prevenire si de protejare a celor implicati, pacienti si medici, deopotriva’, se mai arata in postare.

Reamintim ca in urma cu cateva zile Alexandra Ivanov, o femeia de doar 26 de ani, insarcinata in luna a treia, care s-a prezentat de urgenta la spital cu dureri, ar fi fost pusa sa astepte medicul pana dimineata. Si fratele, si sotul ei au tinut legatura cu ea toata noaptea prin mesaje, iar tanara le-a scris constant ca are dureri cumplite. „A fost o perfuzie, a pierdut sarcina si i-a zis sa astepte medicul pana dimineata. A stat pana dimineata cu dureri foarte mari, mi-a dat mesaj ca nu mai poate de durere, ca nu mai suporta moare acolo, dar nimeni nu a luat-o, nimeni nu i-a facut nimic”, a declarat fratele femeii. La un moment dat, spre dimineata, tanara n-a mai raspuns la telefon, iar dimineata rudele sale au primit vestea socanta ca pacienta a murit.

De asemenea, in aceasta saptamana o femeie  din localitatea Tismana, a ajuns la spital judetean de urgenta din Targu Jiu cu dureri abdominale. Dupa ce a fost consultata de medici, acestia i-au pus diagnosticul de hernie intestinala. Femeia nu stia ca este insarcinata, dar nici medicii care au consultat-o nu si-au dat seama. Pacientei nu i s-a efectuat niciun fel de analiza, nicio ecografie, fiind condusa direct in sala de operatie a sectiei chirurgie. Acolo i s-a efectuat anestezia, iar chirurgul a intervenit. Abia in acel moment, medicul si-a dat seama ca femeia este insarcinata, iar sarcina este la termen, durerile fiind de fapt cauzate de sarcina si nu de vreo hernie! In final, medicul a fost nevoit sa efectueze operatia de cezariana. A fost chemat de urgenta medicul neonatolog pentru a prelua bebelusul, care este o fetita de 3,200 kg, perfect sanatoasa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: