colegiul medicilor

Colegiul Medicilor analizează măsura testării antidrog a medicilor din spitalele de urgență, după mai multe cazuri grave produse în sistem

Medicii care efectuează gărzi în spitalele de urgență ar putea fi supuși unor teste antidrog înainte de intrarea în tură, în contextul în care Colegiul Medicilor din România analizează introducerea acestei proceduri. Măsura este discutată pe fondul unor cazuri recente de cadre medicale suspectate sau descoperite sub influența unor substanțe interzise, precum și al îngrijorărilor […]
Colegiul Medicilor analizează măsura testării antidrog a medicilor din spitalele de urgență după mai multe cazuri grave produse în sistem

Anchetă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui după moartea unui bebeluș de două luni – părinții acestuia îi acuză pe medici de neglijență

O anchetă internă a fost declanșată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce o fetiță în vârstă de doar două luni a murit, iar părinții acuză personalul medical din secția Pediatrie de neglijență. Cazul a stârnit revoltă și durere în familie, iar părinții anunță că vor sesiza Poliția și Colegiul Medicilor, relatează cotidianul local, […]
Anchetă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui după moartea unui bebeluș de două luni  părinții acestuia îi acuză pe medici de neglijență

Colegiul Medicilor va realiza un raport privind conferința „medicală” de la Brașov și va fi sesizat Parchetul

Colegiul Medicilor va întocmi un raport privind conferința medicilor de la Brașov care va fi transmis la Parchet, a anunțat, duminică, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Acesta a afirmat că, la prima vedere, majoritatea informațiilor transmise la această conferință reprezintă o „dezinformare”. Ministrul a menționat că se are în vedere și o modificare legislativă care să […]
Colegiul Medicilor va realiza un raport privind conferința medicală de la Brașov și va fi sesizat Parchetul

Conferință medicală controversată la Brașov: „Anul 2025 este anul morților subite. Din cauza vaccinului Covid”

După ce recent medicul pneumolog Flavia Grosan, cunoscută antivaccinistă, sugera că relațiile intime cu o persoană vaccinată antiCovid ar aduce partenerului „senzație de ceață mentală și dureri în gât”, între altele, la Brașov a avut loc, sâmbătă, o conferință medicală intitulată „COVID-19 și convergența bio-digitală”, cu participarea mai multor medici din spitale de stat și […]
Conferință medicală controversată la Brașov Anul 2025 este anul morților subite. Din cauza vaccinului Covid

Colegiul Medicilor il contrazice elegant pe Ciolacu: „A fost o neintelegere cu acei 15.000 de euro per capita”

Secretarul general al Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Gindrovel Dumitra, a afirmat, joi, ca s-a produs „o neintelegere” la nivel guvernamental atunci cand veniturile unui medic de familie au fost evaluate si la 15.000 de euro lunar, explicand ca ar putea fi vorba despre cei care lucreaza in mediul rural si au multi pacienti sau […]
Colegiul Medicilor il contrazice elegant pe Ciolacu A fost o neintelegere cu acei 15.000 de euro per capita

Colegiul Medicilor a anuntat declansarea de anchete disciplinare in cazurile de la Botosani si Gorj

Colegiul Medicilor din Romania a anuntat aseara ca s-a autosesizat prin colegiile teritoriale din Botosani si Gorj atat in cazul tinerei gravide care a murit la Maternitatea din Botosani, cat si in cel al pacientei de la Spitalul din Targu Jiu care ar fi fost operata de hernie, desi era gravida si a declansat din […]
Colegiul Medicilor a anuntat declansarea de anchete disciplinare in cazurile de la Botosani si Gorj

Colegiul Medicilor anunta ca medicul Tesloianu va fi dat afara din medicina: „Depaseste imaginatia noastra. Nu ne puteam inchipui ca acest lucru s-ar putea intampla”

Presedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a avut sambata o prima reactie in cazul medicului care monta pacientilor stimulatoare cardiace de la cadavre. „Intai de toate, trebuie sa spun ca toate informatiile pe care le avem la acest moment sunt cele din presa si pozitia noastra este foarte clara. Este imoral si este ilegal ceea ce […]
Colegiul Medicilor anunta ca medicul Tesloianu va fi dat afara din medicina Depaseste imaginatia noastra. Nu ne puteam inchipui ca acest lucru s-ar putea intampla

Colegiul Medicilor il executa pe Raed Arafat: „Personalul medical nu trebuie amenintat cu implicatii posibil penale”

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti subliniaza, intr-un comunicat de presa transmis marti, ca personalul medical nu trebuie amenintat cu implicatii „posibil” penale, adaugand ca „moralul acestuia” este „oricum afectat major” de situatia actuala. „Personalul medical nu trebuie amenintat cu implicatii posibil penale, moralul acestuia fiind oricum afectat major de situatia actuala. Nu trebuie interzisa demisia […]
Colegiul Medicilor il executa pe Raed Arafat Personalul medical nu trebuie amenintat cu implicatii posibil penale