Colegiul Medicilor il contrazice elegant pe Ciolacu: „A fost o neintelegere cu acei 15.000 de euro per capita”

news

Marcel Ciolacu, promisiuni, salariu mediu bruta, 2000 de euro

Secretarul general al Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Gindrovel Dumitra, a afirmat, joi, ca s-a produs „o neintelegere” la nivel guvernamental atunci cand veniturile unui medic de familie au fost evaluate si la 15.000 de euro lunar, explicand ca ar putea fi vorba despre cei care lucreaza in mediul rural si au multi pacienti sau despre cei care au mai mult personal angajat.

„Cel mai bun lucru pe care (…) l-am inteles a fost ca medicii de familie, de ambulatoriu si pacientii avem interese comune, iar atunci cand apar amenintari externe suntem capabili sa reactionam intr-un mod cat se poate de unitar, astfel incat anumite greseli care se produc in actul guvernamental sa fie indreptate. Practic, am asistat la o campanie media, una in care noi ne-am prezentat doleantele si o alta in care, din partea guvernamentala, au aparut foarte multe informatii. Si pentru ca nu vrem sa lasam lucrurile sa ramana, intr-un fel sau altul, neclarificate, trebuie sa spunem ca a fost o neintelegere cu acei 15.000 de euro per capita”, a transmis Gindrovel Dumitra, intr-o conferinta de presa, citat de Agerpres.

El a subliniat ca prin depunctarea progresiva a medicilor cu mai mult de 2.200 de pacienti pe lista ar fi fost defavorizate zonele rurale.

„Exista, intr-adevar, cabinete care pot sa aiba un venit ceva mai mare, dar vorbim in special de cabinetele care se afla in zone rurale, acolo unde, vrem – nu vrem, Parlamentul Romaniei a fost cel care a decis ca un medic, dintr-o localitate vecina, isi poate infiinta un punct de lucru, tocmai pentru a asigura pacientilor din zona respectiva servicii medicale. Or, acesta este si motivul pentru care am insistat astazi ca acea depunctare progresiva sa nu fie facuta in acest moment, pentru ca tocmai aceste zone ar fi afectate”, a adaugat secretarul general al CMR.

Potrivit acestuia, CMR sprijina medicii care fac investitii in zona materiala si in personal.

„Am vazut colegi disperati in aceasta perioada. Sunt colegi care au trei, patru, cinci sau chiar sase asistente angajate, care, chiar daca aveau o valoare a facturii destul de mare, aveau si cheltuielile in spate destul de mari. (…) Sprijinim colegii care fac investitii nu doar in zona materiala, (…) ci si in personal. Eu (…) am angajat o noua asistenta care se ocupa de preventie. A ne intoarce acum si a scadea bugetul, inseamna ca eu sa dau afara aceasta persoana. Nu este in regula. De aceea, am spus ca s-au facut greseli la nivel de Guvern atunci cand s-au alocat aceste resurse intr-un mod deficitar”, a transmis Dumitra.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Daniel Coriu, a anuntat, joi, ca, in urma discutiilor cu CNAS, tarifele pentru servicii medicale oferite de medicii de familie si din ambulatoriu vor fi mentinute neschimbate pana la 30 iunie 2024, la valoarea celor din ultimul trimestru din 2023.

Premierul Marcel Ciolacu declara in urma cu cateva zile ca valoarea serviciilor medicale decontate medicilor de familie este in curs de negociere si a pledat pentru un echilibru intre castigul unui medic care profeseaza intr-un oras si al unuia din mediul rural. El a apreciat ca un venit lunar de 15.000 de euro pentru un medic este „un pic cam mare”.

„Credeti ca este corect sa existe un plafon de castig al unui medic de familie? Am cerut toate statisticile. Exista medici de familie care castiga per capita, nu neaparat pe servicii medicale, peste suma de 10.000 – 15.000 de euro. Mi se par sume un pic cam mari, de aceea e o negociere, ne asezam la masa, cream un echilibru. Daca tot vrem, trebuie sa ordonam aceasta tara, trebuie sa scapam de exceptii, trebuie sa cream o medie. Nu pot sa existe medici in orasele mari, dezvoltate, care sa castige peste 15.000 de euro si un medic, in zona rurala, care are mai multi oameni, mai in varsta si e mai multa munca, mai multa deplasare, sa castige o suma foarte mica. Trebuie sa gasim un echilibru, trebuie sa fie o echitate sociala”, sublinia Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: