Compania SpaceX a lui Elon Musk a testat cel mai puternic sistem de rachete din toate timpurile

externe

Compania SpaceX a lui Elon Musk a efectuat un prim test cu racheta sa uriasa Starship, scrie BBC. Inginerii au efectuat ceea ce se numeste o aprindere statica, actionand simultan 31 din cele 33 de motoare de la baza vehiculului. Aprinderea a durat doar cateva secunde.

Starship va deveni cel mai puternic sistem de rachete operationale din istorie atunci cand va efectua zborul inaugural. Acest lucru ar putea avea loc in urmatoarele saptamani, presupunand ca SpaceX este multumita de rezultatul testului de joi. Testul a avut loc la baza SpaceX din Boca Chica, la granita dintre Texas si Mexic.

Pe Twitter, Elon Musk a declarat ca echipa a oprit un motor inainte de test si ca un alt motor s-a oprit singur, ramanand cu 31 de motoare pornite in total.

Dar, a adaugat el, au fost “totusi suficiente motoare pentru a ajunge pe orbita”.

Chiar daca nu a fost vorba de intregul contingent de motoare, este notabil numarul de motoare care au functionat grupat. Cea mai apropiata paralela se poate face cu racheta N1 pe care sovieticii au dezvoltat-o la sfarsitul anilor 1960 pentru a duce cosmonautii in spatiu. Aceasta avea 30 de motoare dispuse in doua inele. Dar N1 a esuat in toate cele patru zboruri si proiectul a fost anulat.

Boosterul Starship al SpaceX, cu toate cele 33 de motoare moderne, ar trebui sa produca cu aproximativ 70% mai multa forta de propulsie de pe rampa de lansare decat N1. Chiar si noua mega-racheta a agentiei spatiale americane Nasa, Space Launch System (SLS), care a zburat pentru prima data in noiembrie, este eclipsata de capacitatea Starship.

Musk are mari sperante pentru vehicul. Antreprenorul vrea sa il foloseasca pentru a trimite sateliti si oameni pe orbita Pamantului si dincolo de aceasta.

Nasa a contractat deja SpaceX pentru a dezvolta o versiune care poate juca un rol in programul sau Artemis, pentru a aduce din nou astronauti pe Luna.

Musk se concentreaza asupra planetei Marte. El are de mult timp ambitia de a ajunge pe Planeta Rosie, de a stabili asezari si, dupa cum spune el, de a face din oameni “o specie multiplanetara”.

Daca Starship va functiona, va fi o adevarata schimbare, nu doar datorita masei pe care o va putea ridica in spatiu.

Starship este conceput pentru a fi complet reutilizabil, componentele urmand sa se intoarca pe Pamant pentru a fi refolosite de nenumarate ori.

Acest lucru inseamna ca ar putea functiona la fel ca un avion de pasageri. Economiile de costuri pe termen lung in comparatie cu rachetele conventionale, care se folosesc o singura data, ar fi imense.

Musk a vorbit despre un nou test, pe orbita, a sistemului Starship la sfarsitul lunii februarie sau in martie.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: