Consiliul Concurentei investigheaza 13 producatori de ulei, unt si zahar

news

Consiliul Concurentei a declansat trei investigatii privind posibile intelegeri de stabilire a preturilor pe pietele productiei de ulei de floarea soarelui, unt si zahar, se arata intr-un comunicat.

„Avem suspiciuni ca unii producatori au profitat de contextul economic actual, respectiv de cresterea inflatiei, si s-au inteles sa creasca suplimentar preturile de vanzare pentru unele produse, obtinand, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Daca, in urma investigatiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sanctiona drastic”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Astfel, in cadrul celor trei investigatii s-au desfasurat inspectii inopinate la sediile si punctele de lucru ale mai multor firme de pe piata productiei si comercializarii de ulei de floarea soarelui (Bunge Romania SRL, Expur SA, Prutul SA si Ardealul SA), dar si de pe piata productiei si comercializarii de unt, printre companiile vizate fiind Albalact, Covalact si Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland Romania SA, Lacto Food SRL si Fabrica de Lapte Brasov (Olympus).

In ceea ce priveste piata fabricarii si comercializarii de zahar s-au derulat inspectii la firmele Agrana Romania SRL, Pfeifer & Langen Romania SRL si Lucsor Impex SRL. Documentele ridicate in cadrul inspectiilor inopinate sunt analizate de autoritatea romana de concurenta, in cadrul procedurilor specifice.

Inspectiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucuresti si sunt justificate de necesitatea obtinerii tuturor informatiilor si documentelor necesare clarificarii posibilelor practici anticoncurentiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezinta o antepronuntare in ceea ce priveste vinovatia companiilor.

Legea concurentei interzice orice intelegeri intre companii si practici concertate care impiedica, restrang sau denatureaza concurenta pe piata romaneasca, in special cele care stabilesc preturi de cumparare sau de vanzare sau orice alte conditii de tranzactionare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: