Cum sa furi bratarile dacice si sa scapi de condamnare. Asemanarea cu Dosarul „Microsoft”

news

Mai multe persoane acuzate de furtul si traficarea unor bratari dacice si monede provenite din zona cetatilor dacice situate in Muntii Orastiei, condamnate, in prima instanta, la pedepse cu inchisoarea si la plata unor despagubiri in valoare de aproape 1,4 milioane de euro, au fost achitate de Curtea de Apel Alba Iulia, in urma prescriptiei raspunderii penale.

Potrivit deciziei postate pe portalul instantei, CA Alba Iulia, unde procesul a debutat in urma cu trei ani, a decis incetarea procesului penal sau achitarea majoritatii inculpatilor, trimisi in judecata in 2008, pe motiv ca, intre timp, a intervenit prescriptia raspunderii penale.

In urma cu un deceniu, zece cetateni romani si straini au fost trimisi in judecata de procurorii din Alba Iulia, fiind acuzati ca, intre 1997 si 2007, au sustras din situl Sarmizegetusa Regia mai multe tezaure arheologice pe care le-au valorificat pe piata neagra a antichitatilor. Inculpatii, printre care un sarb si doi romani cu cetatenie britanica, respectiv franceza, au fost acuzati de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, efectuare neautorizata de detectii si sapaturi in siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri si santaj.

In fapt, in sarcina inculpatilor s-a retinut ca, in urma acestor detectii, au sustras si valorificat ilegal mai multe tezaure arheologice pe piata neagra a antichitatilor (interna si internationala), care au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural National. In cursul urmaririi penale au fost recuperate 9 bratari spiralice din aur.

In urma cu trei ani, Judecatoria Deva a decis condamnarea a noua dintre inculpati la pedepse cuprinse intre doi si sase ani de inchisoare si la plata unor despagubiri in valoare de aproape 1,4 milioane de euro, un al zecea fiind achitat. Cele mai grele pedepse le-au primit la instanta din Deva Sorin Daniel Jurca si Calin Corhan, acestia fiind condamnati la sase ani de inchisoare si interdictia de a intra, timp de cinci ani, in perimetrul siturilor dacice din Muntii Orastiei. De asemenea, sarbul Ilic Ljubisa a fost condamnat la cinci ani de inchisoare si interdictia de a intra intr-un sit arheologic din Muntii Orastiei pentru cinci ani.

In apel, CA Alba Iulia a desfiintat vineri, in parte, hotararea atacata atat sub aspectul laturii penale, cat si a laturii civile. Rejudecand cauza, a incetat procesul penal sau i-a achitat pe inculpati, constatand ca a intervenit prescriptia raspunderii penale. Doar unul dintre inculpati, Calin Corhan, a fost condamnat la inchisoare – 3 ani cu suspendare.

Sub aspectul laturii civile, instanta a admis doar in parte actiunea exercitata de statul roman, prin Ministerul Culturii, inlaturand obligarea majoritatii inculpatilor la plata.

Decizia este definitiva.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: