Cuplu de lideri PSD-ALDE, trimisi in judecata de DNA pentru abuz in serviciu. Ambii conduc Bacaul

news

Primarul si viceprimarul orasului Bacau, Cosmin Necula (PSD) si Dragos Daniel Stefan (ALDE), au fost trimisi, marti, in judecata pentru abuz in serviciu, intr-un dosar legat de finantarea nelegala a unor proiecte depuse de doua ONG-uri.

Cosmin Necula a fost ales primar al orasului Bacau in 2016, iar anterior a fost deputat PSD (2012-2016).

Potrivit DNA, totul incepe pe 10 iulie 2017, intr-o sedinta a Consiliului Local Bacau, cand Cosmin Necula si Dragos Daniel Stefan i-ar fi determinat pe consilierii locali prezenti sa adopte o hotarare cu incalcarea dispozitiilor Legii 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general.

„Ca urmare a demersurilor celor doi inculpati, Consiliul Local Bacau, in calitate de organ deliberativ si in exercitarea atributiilor prevazute de Legea 215/2001 privind administratia publica locala, a dispus finantarea proiectelor depuse de doua asociatii (cu sumele de 553.000 lei respectiv 15.000 de lei), desi acestea, in urma punctajului acordat de Comisia tehnica de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte avand un punctaj superior au fost respinse”, acuza DNA, potrivit unui comunicat de presa remis Ziare.com.

Prin finantarea acestor proiecte ar fi fost incalcate dispozitiile Legii 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general si ar fi fost vatamate interesele legale ale solicitantilor care au intrunit un punctaj mai mare.

„Corelativ, cele doua asociatii, beneficiare ale fondurilor, au obtinut un folos necuvenit constand in acordarea de finantari nerambursabile la care nu erau indreptatite potrivit dispozitiilor legii mai sus mentionate”, precizeaza DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacau.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: