Cutremur in Japonia: Bilantul a crescut la 30 de morti

externe

cutremur

Numarul mortilor in urma cutremurului puternic care s-a produs luni in centrul Japoniei a crescut la 30, au anuntat marti autoritatile din prefectura Ishikawa, epicentrul seismului, relateaza AFP, preluata de Agerpres.

Jumatate dintre decese au fost inregistrate in portul Wajima din Peninsula Noto, in partea nordica a prefecturii Ishikawa, au transmis autoritatile locale, adaugand ca 14 persoane au fost grav ranite si „multe” ranite usor.

Japonia se afla marti intr-o cursa contra cronometru pentru a gasi supravietuitori in urma cutremurului care a devastat Peninsula Noto.

Survenit luni la ora 16:10 (07.10 GMT), principalul cutremur dintre cele peste 150 de cutremure majore resimtite pana marti dimineata a inregistrat o magnitudine de 7,5, conform Institutului Geofizic al SUA (USGS), si de 7,6, conform Agentiei Meteorologice din Japonia (JMA).

Seismul, care a fost resimtit pana la Tokyo, a provocat, de asemenea, pagube materiale imense si un tsunami luni, in largul coastei Marii Japoniei, care in cele din urma a ramas mic, fiind masurate valuri de 1,2 metri inaltime.

Cutremurele au provocat „multe victime” si pagube materiale extinse, a declarat marti premierul japonez Fumio Kishida. „Ducem o cursa contra cronometru” pentru a salva vieti, a adaugat el.

Un mare incendiu a devastat o parte din centrul orasului Wajima, un mic port istoric din nordul Peninsulei Noto. O cladire comerciala cu sase etaje s-a prabusit, de asemenea, ca urmare a cutremurului.

Peste 32.000 de locuinte erau marti fara energie electrica, iar multe localitati din prefectura Ishikawa au ramas fara acces la apa potabila.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: