De ce lucram de la 9 la 5? Istoria zilei de lucru de opt ore si compromisul perpetuu intre timp si bani
Cultura de munca din SUA se bazeaza pe faptul ca angajatii lucreaza opt ore pe zi, cinci zile pe saptamana – un program imortalizat de Dolly Parton in cantecul sau din 1980 „9 to 5”, potrivit CNN.
Este pur si simplu norma, presupun multi. La fel cum a fost intotdeauna.
Doar ca nu a fost intotdeauna asa. Pur si simplu s-a mentinut la acest nivel de la cel de-al Doilea Razboi Mondial incoace.
Modul in care Statele Unite au ajuns la standardul de opt ore nu a fost rezultatul unui sindicat sau al unei industrii, al unei companii sau al unei legi. Mai degraba a aparut in urma unui amestec lung si complex de actiuni sindicale, actiuni de advocacy, compromisuri politice, angajatori pionieri si concurenta economica.
Iata o prezentare (foarte) prescurtata a modului in care societatea americana a ajuns (cel putin pana acum) la o zi de lucru de opt ore.
Durata zilei de lucru de-a lungul anilor
In general, a existat o scadere constanta a duratei zilei de lucru din anii 1800 pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial, cu o scadere destul de abrupta in anii 1920, a declarat istoricul economic Benjamin Hunnicutt, profesor la Universitatea din Iowa.
Dar scaderea a inceput de la un nivel destul de ridicat.
La mijlocul anilor 1800, era obisnuit sa se lucreze peste 70 de ore pe saptamana, potrivit economistului Robert Whaples, profesor la Universitatea Wake Forest, care a creat o cronologie detaliata a evolutiei orelor lucrate in Statele Unite pentru Asociatia de Istorie Economica.
Avand in vedere ca, pe atunci, oamenii lucrau de obicei sase zile pe saptamana, acest lucru inseamna aproximativ 12 ore pe zi.
Nu ca la inceputul secolului XX nu ar fi existat exemple de oameni care lucrau mult mai mult timp decat atat. La sfarsitul Primului Razboi Mondial, de exemplu, muncitorii din furnalele inalte din industria siderurgica lucrau de obicei 84 de ore pe saptamana, noteaza Whaples. „Aceste ore anormal de lungi au fost subiectul multor denunturi si o problema majora in greva care a inceput in septembrie 1919. Greva a esuat… dar patru ani mai tarziu, US Steel si-a redus ziua de lucru de la 12 la 8 ore.”
Angajatorii pionieri – si o zi de lucru de sase ore – fac valuri
In 1926, Ford Motor Company, sub conducerea lui Henry Ford, a instituit in mod faimos o saptamana de lucru de opt ore pe zi, timp de cinci zile.
Apoi, in timpul Marii Depresiuni, din cauza somajului ridicat, ideea unei saptamani de lucru de sase ore a intrat in centrul atentiei.
Cartea lui Hunnicutt, „Ziua de sase ore a lui Kellogg”, spune povestea modului in care baronul cerealelor W.K. Kellogg a decis, in 1930, sa instituie schimburi de sase ore in locul celor de opt ore, cu o anumita reducere a salariilor muncitorilor.
Aceasta miscare a permis companiei Kellogg sa reangajeze muncitorii care fusesera concediati si sa angajeze alti someri. Dar el a fost motivat si de convingerea ca acordarea de mai mult timp liber lucratorilor este un bine social. In decurs de doi ani, muncitorii au inceput sa castige in sase ore ceea ce castigau lucrand opt ore, a spus Hunnicutt.
Demersul lui Kellogg a atras atentia la nivel national si, in curand, s-a facut presiuni pentru a se legifera la nivel federal o zi de lucru de sase ore. Insa un proiect de lege care viza instituirea temporara a unei saptamani de lucru de 30 de ore, care a fost adoptat in Senat, a esuat in Camera Reprezentantilor.
La scurt timp dupa aceea, in 1933, presedintele nou ales Franklin Delano Roosevelt a promulgat Legea privind redresarea industriala nationala, in temeiul careia angajatorii au incheiat acorduri voluntare pentru a institui saptamani de lucru de 35-40 de ore si a plati un salariu minim de 12-15 dolari pe saptamana. Cu toate acestea, doi ani mai tarziu, Curtea Suprema a decis ca NIRA este neconstitutionala din cauza unei dispozitii referitoare la sacrificarea gainilor.
Legea privind standardele de munca echitabile
In ciuda invalidarii NIRA, legislatorii si sindicatele au continuat sa faca presiuni pentru imbunatatirea conditiilor de munca. La sfarsitul anilor 1930, acestia au creat un cadru care sa stabileasca la nivel general ceea ce cunoastem astazi ca saptamana de lucru de opt ore pe zi si cinci zile, pe langa stabilirea unui salariu minim federal si instituirea unor masuri de protectie a muncii copiilor.
In 1938, FDR a promulgat Legea privind standardele de munca echitabile, care a stabilit ca angajatorii trebuie sa plateasca orele suplimentare angajatilor care lucreaza mai mult de 40 de ore pe saptamana.
Compromisul perpetuu intre timp si bani
Ziua de sase ore a companiei Kellogg, care fusese populara printre angajati atunci cand a fost instituita, nu a durat. Pana la sfarsitul anilor 1950, majoritatea angajatilor au optat pentru reluarea unei zile de opt ore. Cei care nu au facut acest lucru erau in majoritate femei, iar acestea au ramas cu programul de sase ore pana la mijlocul anilor 1980.
Hunnicutt a intervievat mai multi lucratori de la Kellogg cu privire la motivele pentru care au revenit la o zi de lucru mai lunga. Acestia au indicat ca nevoia de mai multi bani ar fi intotdeauna mai importanta decat perspectiva unui program mai scurt, a spus el. Ei nu mai erau dispusi sa schimbe un salariu mai mare pentru mai putin timp la locul de munca.
„Nevoia de mai multi bani a devenit absoluta”, a spus Hunnicutt. „Timpul liber a fost devalorizat, nu mai era un bun normal, nu mai facea parte din progres.”
Astazi, bineinteles, compromisul timp-bani este la fel de relevant pentru adultii care lucreaza, dar cu o noua intorsatura: pandemia Covid a schimbat mentalitatea oamenilor cu privire la cat de mult ar trebui sa consume munca, in raport cu alte parti importante din viata lor, cum ar fi timpul petrecut cu familia.
La fel ca multi experti in domeniul muncii, Hunnicutt se intreaba daca angajatii din Generatia Z si cei din generatia Millennials ar putea face alegeri diferite fata de cei din generatiile anterioare.
„Experienta pandemiei a atins unele coarde”, a spus Hunnicutt. „Ar putea exista o modalitate de a-mi trai viata mai deplin si de a-mi face treaba in acelasi timp. „.
