De ce nu scade suportul popular pentru Putin? Explicatiile unei specialiste in mentalitati: „Disponibilitatea tot mai mare de a ucide – si de a muri – fara a intelege motivele este infricosatoare”
Dupa mai bine de 500 de zile, niciun obiectiv al „operatiunii speciale” din Ucraina nu a fost atins, dar rusii il sustin in continuare pe Vladimir Putin. De ce? – se intreaba intr-o analiza CEPA Ksenia Kirilova, experta in mentalitati si propaganda.
Razboiul s-a soldat cu sute de mii de soldati rusi morti si grav raniti, a dus la bombardarea oraselor rusesti si a provocat o scadere semnificativa a nivelului de trai. Cu toate acestea, cel mai recent sondaj realizat de Centrul Levada arata ca 68% dintre rusi spera sa il vada pe Putin presedinte dupa 2024.
Majoritatea societatii rusesti l-a ignorat pur si simplu pe Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, atunci cand a demolat propaganda Kremlinului cu privire la cauzele razboiului. Prigojin a fost iertat oficial si s-a intalnit personal cu Putin la Kremlin la cinci zile dupa revolta sa. Argumentul sau potrivit caruia razboiul a fost cauzat de generalii si oligarhii rusi si ca populatia a fost „inselata sa creada ca exista o amenintare din partea Ucrainei” nu a fost respins oficial si a provocat putine discordii.
Atunci cand a inceput invadarea Ucrainei, majoritatea rusilor au cautat orice explicatie care sa ajute la restabilirea unui sentiment de confort interior, indiferent de plauzibilitatea acesteia. Chiar la inceputul razboiului, majoritatea au incercat sa rationalizeze necesitatea de a incepe o asa-numita „operatiune speciala”, alegand justificarile care le conveneau cel mai bine. De atunci, sociologii au remarcat negarea pe scara larga a faptului ca Rusia a lansat „operatiunea speciala” si cresterea ideii ca razboiul a fost spontan si inevitabil.
„In cadrul acestei justificari, razboiul este prezentat ca un fenomen natural neplacut si chiar catastrofal”, a explicat Svetlana Ierpileva, cercetator la Universitatea din Bremen. „Poate fi teribil, poate lua vieti omenesti, dar este inutil sa ne opunem – nu ne opunem inundatiilor, uraganelor si cutremurelor. Aceasta inseamna ca razboiul, asemeni unui dezastru natural, trebuie acceptat”.
Astfel, adevaratele motive ale conflictului se estompeaza in fundal si inceteaza sa mai aiba sens. Daca razboiul este transformat intr-un eveniment natural, modul in care a inceput si a fost justificat devine neimportant. Acesta este motivul pentru care cuvintele lui Prigojin, care ar fi putut sa rezoneze in primele luni ale razboiului, sunt acum lipsite de sens pentru multi rusi.
Aceasta abordare creeaza o perceptie mitologizata a razboiului, care nu poate fi infirmata, deoarece este practic lipsita de logica.
Certitudinea ca razboiul a fost declansat de o entitate malefica este o trasatura cheie a acestor argumente. In versiunea propagandistilor, rolul este jucat de SUA, care „incearca sa isi mentina statutul subred de hegemon mondial”, sau de „Occidentul colectiv”, care de secole „a vrut sa distruga Rusia”.
Nu conteaza cum a inceput razboiul acest „dusman teribil” – fie ca Kremlinul a fost provocat sa ia o „decizie ferma”, fie ca acest rau a declansat el insusi razboiul, atacand Rusia in vreun fel. Tema centrala este ca scopul inamicului este distrugerea patriei.
Se raspandeste o teorie a conspiratiei, care se concentreaza pe o presupusa „mafie evreiasca” si pe un „guvern mondial masonic evreiesc”, ca fiind cele care au provocat razboiul pentru a „extinde spatiul vital pe seama Ucrainei si a Rusiei”. De indata ce a inceput invazia, astfel de pasaje antisemite au inceput sa apara nu numai in presa marginala, ci si pe canalele Telegram direct supravegheate de administratia prezidentiala.
Preotii ortodocsi propovaduiesc ca „globalistii” – un termen utilizat de teoreticienii conspiratiei pentru a se referi la evrei si la asa-numitii „anglo-saxoni” – au creat un „plan de depopulare a planetei pana la sfarsitul secolului XXI” si ca numai Rusia poate salva lumea. Ei nu explica cum Putin, care a ordonat invazia, pastreaza viata pe planeta”.
Pentru majoritatea rusilor – „majoritatea putinista” – astfel de contradictii nu par sa conteze. Presedintele este un oponent al „raului absolut” si, prin urmare, nu poate face parte din el, indiferent ce ar face.
Acceptarea razboiului ca pe un fenomen natural a dus la pierderea legaturii cu obiectivele acestuia. Daca nici inceputul, nici sfarsitul razboiului nu depind de vointa poporului, atunci esecul in atingerea obiectivelor declarate ale „operatiunii speciale” este insuficient pentru a evoca deziluzia. Inseamna doar ca autoritatile nu au gasit inca o modalitate de a imblanzi elementele furioase.
Astfel de idei contribuie la cresterea „neputintei invatate” si a unui fatalism periculos. In septembrie, 55% dintre rusi credeau ca tara se indreapta in directia buna, o cifra care a crescut la 73% in iunie – in ciuda atacurilor asupra teritoriului rusesc, alaturi de pierderea unor portiuni de teritoriu in regiunile ocupate Harkov si Herson. Rugati sa numeasca o singura realizare militara ca urmare a razboiului, mai mult de jumatate dintre rusi nu sunt in masura s-o faca.
Disponibilitatea tot mai mare de a ucide – si de a muri – fara a intelege motivul este infricosatoare. Singura linistire este ca multi analisti cred ca Putin nu va folosi arme nucleare daca anticipeaza un raspuns dur din exterior.
