Categories: news

Decizie radicala la CCR, in ziua in care decide daca Dragnea poate sa fie premier: „E cea mai grea solutie pe care am avut-o de dat pana acum”

Presedintele Curtii Constitutionale (CCR), Valer Dorneanu, a anuntat miercuri ca plenul CCR a decis ca nu se vor mai face comunicari prin declaratii, toate deciziile urmand a fi anuntate prin comunicate de presa.

Decizia CCR de a nu se mai face declaratii de presa prin care sa se anunte hotararile luate de judecatori a fost luata in ziua in care pe ordinea de zi se afla exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Avocatului Poporului impotriva legii 90/2001 care le interzice condamnatilor penal sa fie membri ai Guvernului, scrie News.ro.

”E cea mai grea solutie pe care am avut-o de dat pana acum, pentru ca problemele sunt mai ales de apreciere politica”, a declarat presedintele CCR, Valer Dorneanu, la finalul sedintei in care a fost amanata pentru a treia oara luarea unei decizii in aceasta speta.

Dorneanu a justificat luarea deciziei de a renunta la declaratiile de presa prin faptul ca CCR preia astfel exemplul celorlalte instante, care nu comunica prin declaratii, ci prin comunicate.

Liviu Dragnea afla astazi, 4 aprilie, daca poate sa fie premier. Judecatorii CCR au intrat in deliberare, transmite Realitatea TV, iar rezultatul este asteptat in jurul orei 13.00. Cazul a ajuns la Curtea Constitutionala prin intermediul lui Victor Ciorbea. Avocatul Poporul a contaestat actul normativ care le interzice persoanelor condamnate penal sa faca parte din Guvern. Judecatorii au amanat pronuntarea de doua ori pana acum.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

4 ore ago

Au revenit ploile abundente la Dubai. Mai multe zboruri au fost anulate, iar scolile si birourile au fost inchise

Mai multe zboruri ale companiei Emirates au fost anulate sau au avut intarzieri, joi, pe…

4 ore ago

Pregatiri pentru Jocurile Olimpice: Parisul inaugureaza un bazin masiv de stocare a apei pentru a curata raul Sena

Oficialii francezi au inaugurat, joi, un bazin imens de stocare a apei menit sa ajute…

4 ore ago

Firea, atac veninos la adresa lui Catalin Cirstoiu: „S-a plimbat de campanie cu metroul” – Video

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, a l-a atacat chiar si pe Catalin Cirstoiu,…

6 ore ago

Premiera in lumea animala: Un urangutan de Sumatra si-a tratat o rana de pe fata cu o planta medicinala

Nivelul ridicat de inteligenta al urangutanilor a fost recunoscut de multa vreme, partial datorita abilitatilor…

4 ore ago

Echipa olimpica a refugiatilor are 36 de sportivi din 11 tari care vor concura in 12 sporturi

Echipa olimpica a refugiatilor care va participa la Jocurile de la Paris va include 36…

4 ore ago