Der Standard: „Respingerea de catre Austria a extinderii Schengen este contraproductiva”

externe

Un text de sustinere pentru Romania a fost publicat de ziarul austriac Der Standard. Autorii editorialului, Judith Kohlenberger cercetator in domeniul migratiei si Stefan Lehne, fost diplomat, vorbesc despre pierderile suferite de statul roman din cauza neacceptarii in Schengen.

„Respingerea de catre Austria a extinderii Schengen este contraproductiva din punct de vedere economic, daunatoare in ceea ce priveste politica energetica si nu mai poate fi contestata cu numarul cererilor de azil,” scriu cei doi. In urma veto-ului negativ din partea Austriei, prejudiciul economic al Romaniei se ridica la cateva miliarde de euro. De asemenea, muncitori romani din Austria in diverse sectoare au avut de suferit.

Articolul, cu cateva zile inainte de sedinta JAI

In textul celor de la Der Standard se anunta faptul ca numarul cererilor de azil in Austria a scazut mult fata de cele inregistrate anul trecut. De asemenea, guvernul roman a primit recunoasterea, din partea Comisiei Europene, privind masurile de combatere a traficului de persoane. Totodata, cooperarea cu autoritatile din Serbia de la granita au avut un rezultat extrem de bun si Romania a ajuns sa fie un pionier in domeniul controlului migratiei, mai scriu cei doi analisti austrieci.

Mai mult, ceea ce este de mentionat este faptul ca relatiile dintre Austria si Romania nu s-au schimbat iar Austria este, in continuare, al doilea investitor strain din Romania. Daca Romania va intra in Schengen, castiguri vor avea inclusiv companiile austriece din tara. O data cu intrarea in spatiul de libera circulatie, economia interna a Romaniei va fi stimulata si, automat, un impact financiar va fi si asupra companiilor austriece. „Luand in considerare toti acesti factori impreuna, o cantarire sobra a intereselor va ajunge probabil la concluzia ca Austria trebuie sa salute o extindere rapida a spatiului Schengen pentru a include Romania si Bulgaria”, mai noteaza Der Standard, cu cateva zile inaintea sedintei Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI) din 5 decembrie, cand aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen este pe ordinea de zi.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: