externe

„Dezastru istoric”. Zeci de morti si sute de disparuti din cauza inundatiilor din Brazilia

Potrivit CNN, cel putin 57 de oameni au murit si alti 373 sunt dati disparuti dupa ce ploile torentiale si inundatii au afectat, in aceasta saptamana, statul brazilian Rio Grande do Sul. Guvernatorul statului spune ca e un „dezastru istoric”. Peste 70 de persoane au fost ranite in timpul unor inundatii catastrofale care au afectat 281 de municipalitati, potrivit celor mai recente date, anuntate sambata de apararea civila.

Guvernul local a declarat stare de calamitate in zonele unde sunt afectate peste 67.000 de persoane. Aproape 10.000 au fost stramutate si peste 4.500 se afla in adaposturi temporare, a afirmat apararea civila. Autoritatile monitorizeaza indeaproape baraje care nu sunt proiectate sa gestioneze un volum atat de mare de apa, dar au afirmat ca nu exista un risc iminent ca acestea sa cedeze.

Presedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva s-a intalnit cu oficiali locali care supravegheaza eforturile de ajutorare. „Suntem martorii unui dezastru istoric, din nefericire”, a afirmat guvernatorul statului, Eduardo Leite. „Pierderile materiale sunt gigantice, dar atentia noastra se indreapta in acest moment spre operatiunile de salvare. Mai sunt oameni care asteapta ajutor”, a spus el.

Imaginile arata apele cu noroi ridicate pana la nivelul acoperisului in unele zone, in timp ce echipele de salvare au iesit cu plute gonflabile, ca sa salveze oameni si animale.

Sambata dimineata, nivelul apei din Lacul Guaiba Lake a crescut cu cinci metri din cauza ploilor abundente, amenintand capitala statului, Porto Alegre, au declarat autoritatile.

Fundatia Brazilia, in cooperare cu supermodelul brazilian Gisele Bundchen, a infiintat un fond pentru ajutorarea victimelor inundatiilor.

Rio Grande do Sul a fost afectat tot mai mult de fenomene meteo extreme in ultimii ani. Cel putin 54 de persoane au murit in acest stat in septembrie trecut, in urma unui ciclon subtropical. Bilantul deceselor de anul acesta a depasit deja acest record.

 

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

3 ore ago

Armata israeliana a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fasia Gaza. IDF considera ca mai sunt inca 132 retinuti de Hamas

Armata israeliana (IDF) a anuntat ca a recuperat trupurile a trei ostatici din Fasia Gaza.…

3 ore ago

Si Zelenski respinge propunerea de „armistitiu olimpic”: „Sa fim sinceri… Emmanuel, nu cred”

„Moscova s-ar folosi de orice suspendare a ostilitatilor” pentru a-si apara avantajul militar, a declarat…

3 ore ago

Rares Bogdan explica de ce apare pe afis langa Lia Olguta Vasilescu: „Sunt perceput ca fiind patriot”

Rares Bogdan a fost intrebat, sambata, in emisiunea Insider Electoral de la Prima Tv, despre…

3 ore ago