Dincu anunta ca sansele unei coalitii PSD-PNL „depasesc 50%”: „Sa valorificam inteligenta din PSD, putem face o echipa si un proiect pe termen mediu si lung cu PNL”

politica

Presedintele Consiliului National al PSD, Vasile Dincu, anunta ca sansele formarii unei coalitii cu PNL sunt mai mari de 50%. Dincu face parte din echipa de negociere a PSD cu liderii PNL.

„(Sansele) depasesc 50%. Sunt chestiuni de context care s-ar putea sa nu fie neaparat sub controlul nostru. Noi, cei 12 care ne-am intalnit, am considerat ca putem merge mai departe in acest moment si chiar daca vor mai fi discutii cu alte partide, spre exemplu USR, eu sunt optimist ca putem face o echipa si un proiect pe termen mediu si lung cu PNL

Am stabilit ca vrem sa mergem impreuna, cu toate ca exista reticente si in zona electorala a publicului liberal si in zona noastra a social-democratilor. Dupa atatea razboaie din ultimii ani, este un moment important in care putem trece peste aceste reticente si sa facem un proiect impreuna, sa facem un proiect care sa reziste timpului”, a declarat Dincu pentru PS News.

Dincu a evidentiat apoi avantajele unei „mari majoritati” in Parlament.

„Sunt foarte multe teme care tin de nivelul de trai al romanilor: cresterea nivelului de trai a romanilor, folosirea resurselor naturale pe care le avem. Toate acestea se pot face doar cu o mare majoritate si cu o vointa politica serioasa in care, dupa 30 de ani de emotie politica, de certuri si de fragmentare politica ar trebui facut in sfarsit un proiect, iar aceasta ocazie pe care ne-o ofera pandemia ar putea fi un declansator, dar nu asta trebui sa fie principala motivatie, ci vointa unui proiect de tara”, a explicat Dincu.

Ulterior, promovand acest interviu pe pagina sa de Facebook, Dincu a spus ca noua coalitie poate valorifica „inteligenta” din PSD.

„Avem nevoie de o guvernanta pragmatica, rationala si nationala, care sa valorifice ceea ce Partidul Social Democrat are mai important: resurse, inteligenta si grija fata de cetatean”, a sustinut Dincu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: