externe

Disputa aprinsa la varful UE privind vaccinul AstraZeneca. Sefa Comisiei Europene incearca sa puna batista pe tambal

Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat ca si-ar face bucuroasa vaccinul AstraZeneca impotriva COVID-19, in timp ce oficialii europeni incearca sa gaseasca urgent modalitati pentru ca dozele de ser refuzate de germani sa nu se iroseasca, relateaza miercuri Reuters, citata de Agerpres.

Remarcile sefei executivului european intervin pe fondul preocuparilor in crestere in legatura cu faptul ca unele comentarii nefavorabile, facute de inalti oficiali europeni, printre care si presedintele francez Emmanuel Macron, au condus la incetinirea administrarii unuia dintre cele trei vaccinuri aprobate in prezent la nivelul UE.

Mai devreme luna aceasta, Macron a declarat ca Marea Britanie si-a asumat un risc autorizand atat de repede AstraZeneca. Un studiu oficial german a descoperit dovezi ca, desi eficient, vaccinul are efecte secundare mai severe decat cei doi principali rivali ai sai.

‘As face vaccinul AstraZeneca fara sa ma gandesc de doua ori, la fel ca produsele Moderna si BioNTech/Pfizer’, a declarat von der Leyen publicatiei Augsburger Allgemeine.

Acest sprijin pentru vaccinul AstraZeneca este cu atat mai surprinzator din partea ei cu cat intervine la o luna dupa ce Comisia Europeana a intrat intr-o polemica acuta cu AstraZeneca. Comisia i-a reprosat companiei britanico-suedeze ca ar fi dat prioritate Marii Britanii in fata UE in furnizarea vaccinului, ceea ce AstraZeneca a negat.

Comisia a fost criticata pentru ritmul lent al vaccinarii in cadrul blocului comunitar cu 27 de membri, criticii spunand ca executivul european nu a reusit sa asigure aprovizionarea cu suficiente vaccinuri in perioada de inceput, in conditiile in care factorii de conducere spera ca datorita vaccinarii sa se poata puna capat pandemiei care a devastat economia continentului.

In Germania, unde preferinta pe scara larga pentru vaccinul BioNTech, de conceptie germana, a facut ca un numar in crestere de vaccinuri AstraZeneca sa ramana nefolosite, oficiali si politicieni s-au intrecut in a sugera modalitati de a se asigura ca serurile nu se vor pierde.

Senatoarea Elke Breitenbach, membra a comisiei pentru afaceri sociale din Berlin, a propus ca dozele neutilizate sa fie administrate celor 3.000 de persoane fara adapost care traiesc in centre provizorii in capitala germana. ‘Nu ar trebui sa-i uitam pe cei care nu au un lobby puternic in spatele lor’, a declarat ea pentru Funke Media Group.

Ministrul de interne Horst Seehofer a declarat anterior ca vaccinurile neutilizate ar trebui sa ajunga la politie.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

4 ore ago

Starea de sanatate a premierului slovac Robert Fico: „pronostic pozitiv”, spune ministrul slovac al Sanatatii

Pronosticul privind starea de sanatate a premierului slovac Robert Fico dupa tentativa de asasinat „este…

4 ore ago

Robotii si inteligenta artificiala, folosite pentru a ajuta femeile sa ramana insarcinate. Este acesta viitorul fertilizarii in vitro?

In mod normal, fertilizarea in vitro (sau FIV) este o „afacere” realizata manual. Medicul realizeaza…

4 ore ago

Armata israeliana a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fasia Gaza. IDF considera ca mai sunt inca 132 retinuti de Hamas

Armata israeliana (IDF) a anuntat ca a recuperat trupurile a trei ostatici din Fasia Gaza.…

4 ore ago