Dragnea, reactie ireala la mesajul celor 12 ambasade. Sustine ca PSD combate „terorismul” mai eficient decat unele tari semnatare

politica

PSD a emis un comunicat de presa, miercuri seara, in care isi precizeaza pozitia fata de comunicatul comun al celor 12 ambasade occidentale. 

Mesajul reprezinta „o lipsa de curtoazie fata de un Guvern desemnat de o majoritate legitima din Parlament, Guvern care are o agenda consistenta pro-europeana si pro-atlantica si care are o contributie importanta in prezent in promovarea agendei europene si respectiv cea a Aliantei, inclusiv in efortul international de garantare a securitatii internationale si de combatere a terorismului. Chestiune in care de altfel o serie dintre semnatarii scrisorii mentionate nu exceleaza”, ataca PSD.

Comunicatul integral:

„Departamentul de politica externa al Partidului Social Democrat, ca principal partid aflat la guvernare, dar si din punctul de vedere al unui fost ministru al afacerilor externe al Romaniei, considera ca se impun urmatoarele precizari:

– Exista o practica larg dezvoltata in statele democratice, generata de prevederile pertinente ale Conventiei de la Viena cu privire la relatiile diplomatice, din 18 aprilie 1961, potrivit careia comunicarea oficiala a ambasadelor acreditate intr-un stat pentru obtinerea de clarificari sau pentru eventuale transmiteri ale unor preocupari se face in mod direct cu Ministerul Afacerilor Externe sau cu alte institutii de stat cu competente in materie, si nu prin intermediul unor mesaje date publicitatii.

Scrisoarea celor 12 ambasade reprezinta o practica recurenta constatata anterior in Romania, care incalca in mod explicit prevederile Conventiei de la Viena. Reprezinta, in acelasi timp, o lipsa de curtoazie fata de un Guvern desemnat de o majoritate legitima din Parlament, Guvern care are o agenda consistenta pro-europeana si pro-atlantica si care are o contributie importanta in prezent in promovarea agendei europene si respectiv cea a Aliantei, inclusiv in efortul international de garantare a securitatii internationale si de combatere a terorismului. Chestiune in care de altfel o serie dintre semnatarii scrisorii mentionate nu exceleaza.

Totodata, aceasta conduita contrazice practica corecta si respectuoasa fata de Conventia de la Viena, care exista in statele pe care le reprezinta si pe care Romania o respecta scrupulos.

– Remarcam inca o data cu profund regret ca in ultimii ani nu am inregistrat niciun fel de reactie publica din partea acestor ambasade de condamnare a abuzurilor grave comise, in numele principiului generos de combatere a coruptiei, de catre persoane decidente din institutii din Romania din domeniul Judiciarului si respectiv Serviciului Roman de Informatii, abuzuri grave care au luat forma protocoalelor clasificate incheiate de SRI si de institutii esentiale din Justitie, violarii unor drepturi fundamentale ale omului in Romania, incepand cu prezumtia de nevinovatie si continuand cu dreptul la un proces echitabil etc. Aceasta lipsa de reactie, aparent inexplicabila, s-a inregistrat chiar si atunci cand aceste violari grave ale regulilor de baza ale functionarii unei justitii corecte si independente in orice democratie au fost constatate atat de Curtea Constitutionala a Romaniei, cat si de Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar si de alte instante judecatoresti teritoriale din tara noastra.

– Admitem, cu buna credinta, ca pot exista subiecte care necesita clarificari, dar toate acestea trebuie realizate in formulele legale din punctul de vedere al dreptului international, care trebuie respectate si pe teritoriul Romaniei asa cum sunt respectate si in alte state democratice, si nu prin intermediul unor corespondente cu caracter public, care pot constitui subiect de speculatii de natura politica sau de manipulare publica, mai ales intr-un context national cu doua competitii electorale importante in cursul acestui an in Romania.

– Incurajam, in acelasi timp, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale Romaniei si pe titularii acestor portofolii sa iasa din starea de pasivitate si de surprinzatoare discretie si sa invite sefii misiunilor diplomatice mentionate la un dialog deschis, fundamentat pe informatii si evaluari pertinente, intr-un spirit de respect reciproc necesar a fi manifestat intre parteneri si aliati.

– Suntem convinsi ca exista suficiente resurse de buna credinta si profesionalism, cu necesarul respect pentru suveranitatea Statului Roman, pentru a clarifica si pentru a gasi suficiente solutii care sa asigure atat realizarea unor masuri de reforma absolut necesare pentru garantarea independentei si impartialitatii reale pentru Justitia romana, inclusiv in esentialul domeniu de combatere a coruptiei, dar si confortul partenerilor Romaniei, cu amendamentul important al necesitatii evitarii cel putin pe viitor a aplicarii unor duble standarde in relatiile dintre statele noastre”.

Ambasadele a 12 state occidentale au transmis, miercuri, un mesaj public in care isi exprima ingrijorarea pentru integritatea sistemului judiciar romanesc si cer Guvernului Dancila sa nu faca modificari prin care statul de drept si lupta impotriva coruptiei ar putea fi slabite.

Comunicatul este semnat de ambasadele Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Finlandei, Frantei, Germaniei, Irlandei, Norvegiei, Olandei, Statelor Unite si Suediei. Initial, comunicatul a fost semnat si de ambasada Elvetiei, insa ulterior numele acestei tari nu a mai aparut in comunicat.

„Noi, parteneri internationali si aliati ai Romaniei, chemam toate partile implicate in elaborarea ordonantelor de urgenta ale guvernului care modifica legislatia referitoare la domeniul justitiei, sa se abtina de la modificari care ar slabi statul de drept si capacitatea Romaniei de a lupta impotriva criminalitatii sicoruptiei.

Din pacate, solicitarile noastre oficiale de dialog privind aceste subiecte au ramas fara raspuns de la inceputul lunii ianuarie a acestui an”, se arata in comunicatul postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Frantei.

Mesajul celor 12 ambasade

In numele Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elvetiei, Finlandei, Frantei, Germaniei, Irlandei, Norvegiei, Olandei, Statelor Unite si Suediei.

Noi, parteneri internationali si aliati ai Romaniei, chemam toate partile implicate in elaborarea ordonantelor de urgenta ale guvernului care modifica legislatia referitoare la domeniul justitiei, sa se abtina de la modificari care ar slabi statul de drept si capacitatea Romaniei de a lupta impotriva criminalitatii si coruptiei.

Din pacate, solicitarile noastre oficiale de dialog privind aceste subiecte au ramas fara raspuns de la inceputul lunii ianuarie a acestui an.

Suntem profund ingrijorati de integritatea sistemului judiciar romanesc, care a fost zdruncinat de modificari imprevizibile care nu intaresc eforturile Romaniei de a consolida progresul in materie de justitie. Dimpotriva, efectul cumulativ al acestor modificari prezinta riscul incetinirii luptei impotriva coruptiei si subminarii independentei sistemului judiciar. Asteptam ca procesul de reforma sa se bazeze pe o abordare inclusiva care sa implice toate partile, prin consultari ample. Un astfel de proces trebuie sa se desfasoare in interesul tuturor cetatenilor romani. Acest lucru necesita, de asemenea, ca toti actorii implicati sa ia in considerare opiniile si propunerile de sprijin oferite de expertii juridici romani si internationali, pentru a evita o si mai mare alterare a progreselor remarcabile inregistrate in domeniul justitiei de Romania in ultimele doua decenii.

Ordonantele de urgenta care par a fi in curs de discutie pot avea un impact negativ asupra independentei justitiei romanesti, ceea ce ar slabi increderea cetatenilor si a partenerilor Romaniei in sistemul judiciar, dar si in guvernul Romaniei.

In opinia tarilor partenere, este esential ca Romania sa tina seama de recomandarile organismelor Consiliului Europei, cum ar fi Comisia de la Venetia si GRECO, ale Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene si ale Comisiei Europene din ultimul sau raport in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) si sa asigure o justitie eficienta, transparenta si impartiala.

Modificarile anticipate prezinta un risc de incalcare a valorilor comune. In plus, acestea ar putea avea un efect negativ de durata asupra dezvoltarii economice a tarii. Faptul ca Romania detine in prezent presedintia Consiliului Uniunii Europene ii confera o responsabilitate speciala. Indemnam Guvernul Romaniei si toti actorii implicati sa tina seama in mod corespunzator de aceasta declaratie comuna si sa reafirme angajamentul politic al Romaniei de a sustine valorile noastre comune.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: