Dubiosii din PNL pun la cale un puci impotriva lui Orban. Au aceleasi acuzatii pe care le are si propaganda PSD

politica

La BPN al PNL de luni, ora 14.00, ar putea fi convocat Consiliu National. Ludovic Orban spera la o schimbare a Statutului partidului, in timp ce alti liberali nemultumiti de acesta vor un Congres pentru debarcarea lui Orban de la sefia PNL, potrivit surselor politice ale Mediafax.

Consiliul National al PNL se va desfasura in intervalul 15-30 iulie, liderul PNL, Ludovic Orban, dorind o schimbare a statutului formatiunii in sensul destituirii presedintilor filialelor liberale prin majoritate simpla si nu prin votul a doua treimi din membrii Biroului Politic National, cum este in prezent.

Surse liberale au declarat, pentru MEDIAFAX, ca deja a fost realizata, de catre conducerea partidului o evaluare a activitatii organizatiilor PNL din tara, Ludovic Orban dorind, prin august-septembrie, schimbarea liderilor filialelor PNL Bucuresti – Cristian Busoi, PNL Ilfov – Marian Petrache si PNL Prahova – Iulian Dumitrescu, cel din urma fiind si liderul grupului PNL la Senat. De aceea actualului presedinte al PNL i-ar servi schimbarea Statutului formatiunii la Consiliul National din vara, deoarece demiterea printr-o majoritate simpla este mult mai usor de intrunit, decat votul a doua treimi din membri.

Pe de alta parte, in partid sunt mai multi liberali nemultumiti, printre care se numara si cei trei enumerati mai sus, de actualul presedinte Ludovic Orban si vor schimbarea acestuia din functie spun sursele politice.

Intrebat daca este interesat sa preia partidul, Petrache a declarat doar ca nu este momentul potrivit pentru o astfel de discutie.

„Daca v-ati uitat pe Cv-ul meu ati vazut ca sunt membru din 2000 si singurul lucru care m-a interesat a fost binele acestui partid. Nu pot sa discut despre asa ceva pe presupuneri, cand se va ajunge acolo, sunt convins ca partidul va gasi cea mai buna varianta. Eu nu discut asa cu daca si cu parca. Eu am avut functii in partid, nu ar fi ok fata de partid sa imi exprim la momentul asta tot felul de optiuni”, a afirmat Marian Petrache, pentru MEDIAFAX.

Nemultumitii ii reproseaza lui Orban ca nu au fost consultati in legatura cu deciziile importante luate in partid. Printre acestea se afla sesizarea penala impotriva Vioricai Dancila sau acceptarea in partid a europarlamentarului Siegfried Muresan.

Conform surselor MEDIAFAX, lui Orban i se imputa faptul ca la consultarile de la inceputul anului pentru formarea unui nou guvern, PNL nu a avut o propunere de premier. De asemenea, motiunea de saptamana trecuta a fost un esec pentru liberali, iar Ludovic Orban este indicat ca fiind principalul vinovat pentru ca nu a negociat cu UDMR astfel incat sa atraga alesii din Uniune de partea demersului.

Si Codul administrativ este trecut in „contul” actualului presedinte PNL, deoarece acesta le-ar fi promis un lucru primarilor liberali si le-a indicat parlamentarilor din partid sa voteze impotriva.

In acest sens, primarul liberal din Timisoara, Nicolae Robu, indeamna liberalii la unitate si ii recomanda presedintelui PNL sa lase parlamentarii sa voteze codul administrativ. Robu remarca faptul ca liderii formatiunii nu au consultat primarii pe acest subiect, iar discursul PNL este paralel cu cetateanul. Cu toate acestea, Robu a precizat ca momentan nu este oportuna schimbarea lui Ludovic Orban de la sefia PNL.

Prin urmare, la Consiliul National, care va avea in perioada 15-30 iulie, tabara Busoi-Petrache-Dumitrescu, va incerca fortarea convocarii unui Congres in care sa fie inlaturat Orban de la sefia PNL. Aceleasi intentii le are Teodor Atanasiu, care desi din mai 2017 este membru in Comitetul de Reglementare al ANRE, a intrat intr-un con de umbra in PNL. Acesta doreste sa revina „la butoane” si sa isi recapete puterea de decizie in partid, prin intermediul unui nou presedinte al PNL mai cooperant, au completat sursele liberale.

Printre nemultumiti se numara si prim-vicepresedintele PNL Sector 2, Viorel Catarama, care a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ca isi va depune candidatura in cazul unui Congres extraordinar in partid si ii reproseaza actualului lider Ludovic Orban ca a luat mai multe masuri care au afectat in mod negativ formatiunea.

In schimb, chestionat, vineri, daca are informatii conform carora se incearca schimbarea sa din functie, Orban a trecut intrebarea la capitolul glume.

„Este o gluma, va veti lamiri de altfel, pentru ca de o luna de zile PNL este sub un bombardament informational care este compus din fake news, stiri false care nu au absolut nici un fel de fundament in realitate care nu se bazeaza, de fapt, pe demersuri reale. Partidul National Liberal este unit, Partidul National Liberal este puternic iar conducerea aleasa la Congres actioneaza in conformitate cu mandatul care i-a fost incredintat de Congres”, a spus vineri Ludovic Orban.

Presedintele PNL admite ca va fi convocat Consiliul National luna aceasta, dar pentru stabilirea criteriilor pentru alegerile europarlamentare.

„Se spune foarte clar cand este stabilita procedura de convocare a unui Congres extraordinar dar pana in acest moment nu a cerut nimeni Congres extraordinar, eu cel putin nu stiu sa fi existat o asemenea voce in partid. Am dat raspunsul la aceasta intrebare. Fabrica de fake news cu care este agresat PNL pentru a incerca sa fie prezentat ca fiind intr-o stare de framantare este, de fapt, plecata din laboratoarele adversarilor nostri politici din PSD-ALDE si nu are absolut nici un fel de fundament in realitatea politica a PNL.(…) In perioada 15 – 30 iulie va fi convocat si o sa stabilim probabil in Biroul Executiv de luni”, a mai declarat Orban.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: