Echipa lui Navalnii spune ca acesta a fost scos din colonia penala si in prezent nu se stie unde se afla

externe

Alexei Navalnii, banuiala, otravit, inchisoare

Opozantul rus Alexei Navalnii a fost mutat din colonia penala unde era inchis de la jumatatea anului trecut si nu se stie unde se afla in prezent, au declarat, luni, apropiatii sai, potrivit Reuters.

Asistentii lui Navalnii s-au pregatit pentru transferul sau intr-o colonie cu „regim special”, cel mai dur grad din sistemul penitenciar rusesc, dupa ce a fost condamnat in august la inca 19 ani de inchisoare pe langa cei 11 ani si jumatate pe care ii executa deja.

Procesul de mutare a prizonierilor pe calea ferata pe vastul teritoriu al Rusiei poate dura saptamani, avocatii si familia nu pot obtine informatii despre locatia sau despre ei pana nu ajung la destinatie. Nu era clar daca Navalnii era deja in tranzit catre o noua inchisoare.

Purtatoarea de cuvant a lui Navalnii, Kira Yarmysh, a declarat ca personalul de la unitatea IK-6 din Melekhovo, aflata la 235 km est de Moscova, i-a transmis avocatului sau care astepta afara ca liderul opozitiei nu se mai afla printre detinutii sai.

„Unde l-au dus, refuza sa spuna”, a spus ea pe platforma de socializare X.

Disparitia lui Navalnii are loc la inceputul campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale in care Vladimir Putin a confirmat vineri ca va candida pentru inca sase ani.

Leonid Volkov, consilierul lui Navalnii, a postat pe X ca momentul a fost „0% coincidenta si 100% control politic direct de la Kremlin. Nu este un secret pentru Putin cine este principalul sau adversar la aceste `alegeri`. Si vrea sa se asigure ca vocea lui Navalnii nu este auzita”, a scris el.

Kremlinul si serviciul penitenciar rus nu au raspuns imediat solicitarilor de comentarii. Putin si purtatorul sau de cuvant nu se refera niciodata la Navalnii pe nume, in incercarea de a-l prezenta ca irelevant din punct de vedere politic. Se spune ca este tratat ca orice alt prizonier.

In ciuda faptului ca se afla inchis, Navalnii a reusit adesea prin avocatii sai sa posteze atacuri puternice asupra Kremlinului prin intermediul retelelor de socializare, descriind calvarul din spatele gratiilor si criticandu-l pe Putin din cauza razboiului din Ucraina. Dar izolarea sa s-a adancit atunci cand trei dintre avocatii sai au fost arestati in octombrie, fiind suspectati de activitate „extremista”.

Barbatul in varsta de 47 de ani este de departe cea mai cunoscuta figura din opozitia Rusiei. De ani de zile, el i-a catalogat pe Putin si pe elita conducatoare drept o banda de „escroc si hoti”, ironizandu-i in videoclipuri vizionate de milioane de ori pe YouTube.

El a castigat admiratia oamenilor pentru ca in 2021 s-a intors voluntar in Rusia din Germania, unde a urmat un tratament pentru ceea ce testele de laborator occidentale au aratat ca a fost o incercare de a-l otravi cu un agent neuro-toxic in Siberia. A fost arestat imediat la sosire.

Navalnii spune ca numeroasele acuzatii impotriva lui – de la frauda si sfidarea Curtii pana la o serie de activitati „extremiste” – au fost inventate pentru a-l reduce la tacere.

Autoritatile ruse ii considera pe Navalni si pe sustinatorii sai drept extremisti cu legaturi cu agentiile de informatii occidentale care intentioneaza sa destabilizeze Rusia. Putin a avertizat Occidentul ca orice amestec in afacerile Rusiei va fi considerat un act de agresiune.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: