Eroul roman Ion Dobran. A luptat de unul singur cu 11 avioane rusesti, apoi cu 4 Mustang-uri ale SUA. Niciodata nu a tras asupra pilotilor care se parasutau: „Era o ticalosenie”

Ioana Hurdea | 24 septembrie 2021

Studioul cinematografic al Armatei a realizat, anul trecut, un interviu cu generalul Ion Dobran in care acesta a relatat cu o luciditate remarcabila momente din trecutul sau ca pilot al Al Doilea Razboi Mondial. Dobran a decedat, vineri, la varsta de 102 ani.

Dobran are in palmares 13 avioane inamice distruse, 340 de misiuni la inamic si 74 de lupte aeriene. El a fost doborat de trei ori si de fiecare data s-a intors la lupta. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Dobran a fost pilot pe Messerschmitt Me 109G in Escadrila 48 din Grupul 9 Vanatoare.

Dobran s-a confrunta singur cu 11 avioane inamice ale rusilor chiar in prima sa zi de lupta.

„Eram pe front din 14 august 1943, ca pilot de vanatoare, si a doua zi era Sfanta Maria, care era ziua mamei. In ziua aia, alaturi de unul dintre colegi, am avut si prima lupta aeriana. Era sublocotenentul Colea Naghirneac, care avusese mai multa experienta, prinsese Stalingradul, si am intalnit vreo 11 avioane inamice. Am angajat lupta cu ei. In lupta aeriana, care se desfasura in inaltime si orizontal l-am pierdut pe Colea, si am ramas singur. Avand un avion mai bun, eram gata-gata sa am si prima victorie, insa tragand prea de departe, n-am reusit sa dobor”, a relatat Dobran.

„Ati avut retineri, s-a intamplat vreodata sa nu trageti?”, a fost intrebat generalul. Raspunsul sau este remarcabil.

„Da, am avut retineri, in cazul in celui care, lovit fiind, a cazut cu parasuta. Era o ticalosenie ca, inarmat si cu mare putere de foc, sa incerci sa dobori unul care abia isi salva viata.

Alta retinere am avut, vazand jos intr-o vale trupe sovietice. Amarati, plini de noroi, tarand un tun si niste mitraliere cu ei, ingroziti de avionul care trecea pe deasupra lor. Sigur ca as fi putut sa trag si sa omor o serie intreaga de infanteristi, dar ceva m-a retinut. Era o situatie asa de grea si asa de tragica pentru ei incat la un moment dat am zis ca poate tradez o cauza, dar nu tradez omenia. Si atunci nu am tras in ei”, a raspuns fostul pilot.

Anul trecut, Dobran s-a intalnit cu un fost pilot american, Barrie Davis, pe care l-a doborat pe cand acesta bombarda Romania.

„Sunt fericit ca trecand prin atatea, am avut 340 de misiuni si 74 de lupte aeriene, sa-l felicit, sa-l privesc in ochi pe cel pe care l-am infruntat atunci, si fericit ca a ramas in viata”, a declarat atunci Dobran.

„Niciodata nu i-am vazut fata, era in spatele meu. Generalul era un tragator excelent si sunt incantat ca a ochit avionul, si nu pilotul”, a raspuns americanul, acum colonel in rezerva.

Dobran a povestit in cartea sa, „Doi ani de foc pe Messerschmitt. Jurnal de front”, cum a decurs ziua in care l-a doborat pe american, pe 6 iunie 1944.

„Imi ziceam eu atunci ca nu or sa vina americanii sa ne bombardeze, ca aveau treaba acolo, in Normandia, dar nu a fost asa… Zi memorabila. Incep sa cred ca ma nasc in fiecare zi. Asa se petrec lucrurile de la un timp incoace… Cu Mucenica, Senchea si Simionescu, jucam un Bridge, in Hruba lui Ataki, asa cum era botezat un bordei cam de cinci pe cinci metri, sapat in pamant de Turcanu, prin grija lui Senchea, si in care el facuse un fel de bar. Numai acoperisul iesea afara deasupra pamantului, acoperis camuflat cu o foaie de cort. Ne deranjeaza dl. cpt. Serbanescu, chemand toti comandantii de escadrile la dansul. E vorba de vizita Maresalului Antonescu la Tecuci si de aici pe front.

In timp ce primeam directive, intra in sala lt. Dinu Pistol, foarte agitat, el care e atat de calm de te scoate din sarite. Formatie de avioane americane la 100 km de Prut cu directia Tecuci. Pentru noi sunt dincoace de linia de interdictie pe care ne-a impus-o flota, asa ca…bucurosi. Decolam in prima alarma la americani. Fac semn, la intamplare, ca [fiind] cel mai apropiat in acel moment, lui Panait, sa-mi fie coechipier. Pana la T-eu si o bucata de timp in aer se tine de mine, apoi, cum am plecat de-a valma, neorganizati, dispare lipindu-se de alta patrula. Luam inaltime deasupra aerodromului.

Statia noastra de radio ,,Albatros’’ comunica: avioane inamice se indreapta spre Independenta. Stiu vag ca aceasta e o statie de C.F.R., pe Siret, spre Galati, deci intr-acolo pornesc. Merg paralel cu Siretul, cautand sa ma apropii de celula lui Bazu [* – Cpt. av. Constantin Cantacuzino, pilotul de vanatoare cu cele mai multe victorii aeriene dintre romani], crezand ca Panait e in spate. Raman, totusi, mult in urma si, la un moment dat, vad de departe formatiile americane, vag, ca niste sclipiri. Pus pe directie, dau pe radio pentru toti, capul compas, apoi, incet-incet, ma apropii, luand inaltime.

La Galati ajung prea tarziu, se vede, judecand dupa efectul bombardamentului, ca au fost serios atinse, in special zona aerodromului si intrarea in tunelul caii ferate. Aici, la Galati, e Flotila 3 a lui Make Marasescu. La un moment dat, vad in stanga mea si putin putin mai jos doua avioane cu bot rosu. Sa fie G-uri [* – avioane Messerschmitt-109G] de la Esc. 56? Pun motorul in plin si merg paralel cu ele.

Intre timp, le recunosc dupa silueta. Sunt Mustang-uri americane. In sfarsit, de cand doream si clipa asta! Ma uit precaut in urma. Sunt singur. Nici un Messerschmitt nu e pe aproape; putin mai jos, tot in stanga, alte siluete, asemanatoare primelor. Caut sa iau inaltime mai mare. Ii las sa-mi treaca in fata, urc peste ei cateva bune sute de metri, apoi pic usor castigand viteza. Acum am in fata o patrula stransa de Mustang-uri. Ariergarda unei formatii de bombardiere. Altimetru 6500 m, vitezometru, viteza indicata 440 km/ora, viteza reala catre 600, pozitie, imediat est de Bolgrad.

Fara sa ma mai gandesc la urmari, ma angajez in lupta. Stiam ca unul la 4 cu Mustang-urile inseamna aproape sinucidere… Totusi atac! Nu fara sa-mi treaca prin minte povestea G-ului german care intr-o pozitie similara a atacat dar nu a mai putut scapa, a fost doborat, dar nimic in lume nu ma poate face sa dau inapoi.

Ma apropii usor, intru in remuurile celui din dreapta, mergeau fara grija, in patrula perfecta, ca la parada. Pic sub ei. Ma axez exact in spate, inca putin! Inca! Il vad crescand in vizor. Acum! Apas pe tragaciul (buton) tunului cu degetul mare de la mana dreapta [si], simultan, cu aratatorul pe tragaciul celor doua mitraliere cu percutor electric. Rafale succesive tasnesc, pe care le corectez usor dupa trasoare.

Un moment, americanul parca nu simte nimic, apoi, atins, degajeaza spre stanga jos pe sub celelalte trei avioane, care, si ele, alertate, trag dreapta sus intr-un evantai protector care vrea sa-l acopere. Virez si eu scurt urmarindu-l putin, apoi degajez spre inainte catre bombardierele care se apropiasera in vizor. Inainte insa de a degaja, vad ca Mustang-ul din fata incepe sa scoata fum…’’, a povestit el in volumul „Doi ani de foc pe Messerschmitt. Jurnal de front“.