Figura Laurei Codruta Kovesi, prezenta in campania din Bulgaria. Duminica au loc alegeri parlamentare in tara vecina

news

Premierul Boiko Borisov, care guverneaza Bulgaria de un deceniu, este favoritul alegerilor legislative ce se desfasoara duminica si la care este asteptat un absenteism record din cauza pandemiei de COVID-19, scrie sambata agentia EFE, citata de Agerpres.

Partidul conservator al lui Borisov, Cetatenii pentru Dezvoltarea Europeana a Bulgariei (GERB), conduce in sondaje cu circa 28% din intentiile de vot, urmat de Partidul Socialist (BSP), de opozitie, cu circa 20%.

Pe locul trei vine un partid recent creat si denumit ”Exista un Astfel de Popor” (ITN), formatiune anti-elite si anti-coruptie condusa de cantaretul si moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov.

Miscarea pentru Drepturi si Libertati, partid al minoritatii turce, se afla pe pozitia a patra in sondaje, cu circa 12,5% din intentiile de vot.

Ar mai putea intra in parlament trecand pragul electoral de 4% si doua noi formatiuni reformiste care se hranesc din nemultumirea fata de guvernul lui Borisov si, probabil, un partid ultranationalist care a facut parte din actuala coalitie guvernamentala.

Ar putea intra astfel sapte partide in parlamentul unicameral de 240 de locuri. Cu toate ca victoria lui Borisov pare clara, GERB va avea nevoie de cel putin doua alte partide pentru a forma o majoritate. Or, toate partidele noi au transmis ca nu se vor alia cu Borisov, iar socialistii au exclus orice intrare intr-o coalitie impreuna cu acesta.

Dar nici opozitia, foarte divizata, nu pare sa se poata aliat impotriva premierului conservator. De pilda, formatiunea ITN refuza orice colaborare cu socialistii, pe care-i considera parte a castei oligarhice si corupte formate in Bulgaria.

”Suntem intr-o situatie in care nimeni nu vrea sa se alieze cu nimeni si lupta toti impotriva tuturor”, sintetizeaza analistul politic bulgar Dimitar Ganev.

Rezultatul la urne poate fi influentat si de pandemie, o prezenta slaba la vot fiind de natura sa-i afecteze in special pe socialisti, care au un electorat varstnic numeros. Sondajele prevad o participare sub 50%, unele analize coborand chiar spre 40%, iar unii comentatori cred ca aceasta situatie i-ar putea fi favorabila lui Borisov, care se bazeaza pe un electorat fidel si mobilizat.

Premierul conservator a reusit sa supravietuiasca valului de proteste din vara trecuta, in care demonstrantii il acuzau de coruptie, clientelism si de favorizarea unei oligarhii economice si politice. O alta situatie dificila pentru el a fost aparitia unor imagini – despre care Borisov spune ca sunt contrafacute – in care doarme cu un pistol pe noptiera sau sta langa teancuri cu bancnote de 500 de euro si lingouri de aur.

Dorind sa transmita o imagine de om de actiune si apropiat de popor, Boiko Borisov si-a condus singur masina in campania electorala vizitand fabrici, mici sate sau vorbind la mitinguri retransmise pe retelele de socializare. El se prezinta drept un gardian al stabilitatii si dezvoltarii economice, importante in contextul pandemiei, si a promis mari investitii in infrastructura, sanatate si educatie.

In ultimii ani, Borisov a reusit sa creasca treptat salariul minim si pensiile, ceea ce explica in mare parte popularitatea sa. Totusi, unii comentatori, desi ii recunosc rezultatele economice, remarca esecul sau in franarea coruptiei si reformarea justitiei, care impiedica intrarea Bulgariei in spatiul Schengen.

Imaginea Laurei Codruta Kovesi, prezenta in campanie

Analistul Sorin Ionita arata intr-o postare pe Facebook cum inaginea Laurei Codruta Kovesi a fost utilizata in campanie de partidele reformatoare.

„Bulgaria Democrata (BD) este USR-Plus, insa cu trei picioare: noul partid DA (civic); altul al unui fost premier reformist (!); plus niste ecologisti. Sunt TFL-ul bulgaresc: pro-UE, “fara corupti in politica”, in prim-plan la protestele urbane #rezist din ultimii ani, cerand demisia premierului Borisov si procurorului general Ghesev, vazuti ca super-corupti.

Figura lor emblematica e una neasteptata pentru voi: Laura Codruta Kovesi. Ani de zile oamenii din BD si organizatiile civice au vorbit despre “modelul romanesc” de reforma a justitiei, cerand un DNA care sa bage ministri la puscarie ca la nord de Dunare, la Sofia neexistand cazuri. De Kovesi s-a discutat in adunari publice, i s-au organizat conferinte si a fost aclamata acum 2 luni, cand a respins majoritatea candidatilor pentru Procuratura Europeana trimisi de coruptul Ghesev. Exista o miscare-suport a BD, Initiativa pentru Justitie (https://www.facebook.com/PravosadieZaVseki/), s-au facut demonstratii de seara cu luminitele de la telefoane mobile, model Piata Victoriei etc. Dar in vreme ce la Bucuresti Kovesi a cam iesit din prim-plan, la Sofia inca umple un gol de imagine pentru civici deoarece co-presedintii BD n-au un profil foarte marcat, asta fiind una din explicatiile pentru care alianta e la 5-7% in sondaje (pragul electoral in Bulgaria e 4%).

Ca la noi, atat Borisov pe dreapta cat si Socialistii sunt deranjati de agenda anti-coruptie. Borisov, enervat, a dat in 2016 celebra declaratie ca ei n-au cazuri la varf deoarece guvernul bulgar, spre deosebire de cel roman, nu e corupt 🤡 Charisma bolovanoasa a lui Borisov merge iar efectul protestelor din 2017-2019 si chiar 2020 se cam duce, din cauza restrictiilor cu pandemia. Premierul se delimiteaza de electoratul urban activ si empatizeaza cu restul poporului. In vizita la o uzina metalurgica, Borisov le-a spus odinioara muncitorilor: “Voi prosti, eu prost, deci ne intelegem bine” (Vie ste prosti i az sum prost, zatova se razbirame) 🐔 Nu degeaba e cel mai longeviv premier din istoria democratica a Bulgariei.

Tot calare pe proteste se suie si partidul anti-sistem Ispravi se.BG (“Sculati-va! Jos Mafia!”), condus de Maia Manolova, fosta socialista, fosta Ombudsman, activa pe temele anti-elitism, anti-coruptie si e-populism, ca 5 Stelle in Italia la inceputuri. E hiper-vizibila si plasata imediat dupa presedintele tarii ca incredere in sondaje (Kovesi nu e masurata). Partidul are 5-7% ca si civicii; de fapt nu-i partid ci o retea de comitete locale de actiune care sustin ca nu vor functii, ci democratie directa. Se suspecteaza ca totul ar fi o schema a socialistilor de a rupe votul de protest, pentru a face apoi coalitie dupa alegeri: schema Ponta, cum ar veni, dar cu Renate Weber in locul lui Ponta. In Bulgaria s-ar putea sa iasa”, a explicat Ionita.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: