Financial Times: SUA a purtat discutii secrete cu Iranul pentru a opri atacurile rebelilor Houthi din Marea Rosie

externe

Italia, atentate teroriste, rebeli houthi, Yemen, atacuri occidentale

Statele Unite au purtat discutii secrete cu Iranul in incercarea de a convinge Teheranul sa isi foloseasca influenta asupra rebelilor Houthi din Yemen pentru a pune capat atacurilor asupra transportului maritim in Marea Rosie, relateaza Financial Times.

Discutiile indirecte au avut loc in Oman in ianuarie si au fost primele intre cele doua tari in ultimele 10 luni, au declarat oficialii anonimi.

Mediatorii dintre reprezentantii SUA si Iranului au fost oficiali din Oman, astfel ca acestia nu au vorbit direct.

O a doua runda de discutii era programata pentru luna februarie, dar a fost amanata deoarece Statele Unite au incercat sa intermedieze un acord de incetare a focului intre Israel si Hamas.

„Avem multe canale pentru a transmite mesaje Iranului”, a declarat un oficial al Departamentului de Stat al SUA.

Statele Unite au acuzat in repetate randuri Iranul ca le furnizeaza rebelilor Houthi drone, rachete si informatii pentru a efectua atacuri asupra transportului maritim.

In ciuda numeroaselor lovituri ale Statelor Unite si Marii Britanii asupra instalatiilor lor militare, rebelii Houthi continua sa atace navele.

Oficialii americani recunosc ca actiunile militare nu vor fi suficiente pentru a-i tine pe rebelii Houthi in frau si considera ca, in cele din urma, Teheranul va trebui sa faca presiuni asupra grupului pentru a pune capat activitatilor sale.

In decembrie, SUA au lansat o misiune militara in regiune, implicand 10 aliati, pentru a proteja navele comerciale. De atunci, acestea au doborat numeroase rachete si drone lansate de rebelii Houthi, si au lovit in mod repetat instalatiile militare si armele acestora pe teritoriul Yemenului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: