Fost ambasador SUA: „Joe Biden are o experienta profunda privind Romania. Lupta impotriva coruptiei va ramane foarte sus pe agenda administratiei Biden”

news

Lupta impotriva coruptiei in Romania va ramane o prioritate pe agenda SUA in timpul viitoarei administratii a presedintelui democrat ales Joe Biden, a declarat luni James Rosapepe, fost ambasador al Washingtonului la Bucuresti, care a subliniat ca, pentru prima data in istoria relatiilor dintre cele doua tari, va exista un lider de la Casa Alba care are o „experienta profunda” cu Romania, despre care stie foarte multe.

Pozitia administratiei presedintelui ales Joe Biden in privinta luptei impotriva coruptiei in Romania va fi una „foarte ferma”, a spus Rosapepe, intr-o discutie pe Zoom initiata, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman, de organizatia non-profit Alianta, cu sediul la Washington, pentru a marca implinirea a 140 de ani de relatii diplomatice intre SUA si Romania.

Rosapepe a reamintit ca Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA in Romania in timpul administratiei lui Barack Obama, este acum un consilier apropiat al lui Joe Biden, adaugand ca „oamenii stiu ca lupta impotriva coruptiei era o prioritate a agendei sale” cand acesta reprezenta SUA la Bucuresti, chiar in perioada cand actualul presedinte ales era vicepresedinte la Casa Alba.

„Nu e nicio indoiala ca (lupta impotriva coruptiei – n.r.) va ramane foarte sus pe agenda administratiei Biden in relatia cu Romania. Vestea buna e ca Romania a facut, evident, multe progrese”, a mai spus fostul ambasador din perioada 1998-2001.

Rosapepe a afirmat totodata ca „nu exista niciun dubiu” ca „administratia Biden va dori si va incerca sa aiba relatii foarte bune cu Romania”. „Si asta deoarece SUA in general vor sa faca acest lucru, dar si pentru ca Joe Biden in special cunoaste Romania si ii pasa de ea. Si are, evident, consilieri ca ambasadorul Gitenstein, care stie Romania chiar mai bine decat el”, a afirmat diplomatul.

„Cred ca marea schimbarea odata cu venirea presedintelui ales Joe Biden la Casa Alba in ianuarie va fi ca, pentru prima data in istoria relatiilor SUA-Romania, va exista un presedinte al SUA care are o experienta profunda cu Romania. Cred ca acesta este cel mai important lucru”, a declarat Rosapepe, citat de Agepres.

„Cand eram ambasador (la Bucuresti – n.r.), imi amintesc ca pe atunci senatorul Joe Biden a venit in Romania, in septembrie 1999, pentru a multumi conducerii Romaniei pentru sprijinul oferit NATO in timpul razboiului din Kosovo. Eram ambasador de aproape un an si am fost surprins si sunt inca uimit de cat de bine ii stia pe multi dintre liderii din Romania. Ii stia mai bine decat ii stiam eu (…) Nu ar trebui sa subestimam cat de multe stie despre Romania”, a precizat el, adaugand ca Joe Biden a vizitat de patru sau cinci ori Romania de-a lungul anilor.

In privinta Visa Waiver, Rosapepe a spus ca Joe Biden a fost un sustinator puternic al acestui program. El a explicat ca o posibilitate pentru a se elimina vizele de calatorie pentru romani in SUA ar putea fi ca programul Visa Waiver sa fie inclus in planul general de reforma a sistemului de imigratie pe care administratia Biden il va sustine foarte ferm.

„Sunt foarte multe prioritati acum – economia, criza sanitara – pentru a sti cand se va putea intampla asta. Dar cred ca se vor face mari eforturi pentru reforma imigratiei in general si cred Visa Waiver ar putea face parte din asta”, a completat fostul ambasador.

In domeniul securitatii, James Rosapepe se asteapta ca viitoare administratie Biden „sa continue rolul puternic pe care NATO il joaca in apararea Europei, care include prezenta militara in Romania si Polonia”.

„Cred ca o prioritate a administratiei Biden va fi restabilirea increderii intre cetatenii si liderii europeni si SUA. Una e sa ai prezenta militara, iar alta este sa existe tari care au incredere unele in altele, lucreaza impreuna, se bazeaza unele pe altele. De asta se teme Rusia, si anume ca increderea si alianta dintre SUA si Europa vor fi mai puternice ca oricand sub administratia presedintelui ales Biden”, a explicat politicianul democrat.

El a evidentiat de altfel ca, in privinta relatiei Statelor Unite cu Rusia, va exista o „diferenta semnificativa” in timpul administratiei Biden. „Nu in sensul ca SUA nu vor dori sa lucreze cu Rusia (…) Bineinteles ca o vor face. Si administratia Trump, in ciuda retoricii, a mentinut angajamentele facute Romaniei si Europei Centrale si de Est din punct de vedere militar, in ceea ce priveste prezenta militara. Insa lucrurile se vor schimba profund. Cred ca veti vedea o legatura mult mai coerenta intre fapte si vorbe. In cazul presedintele ales Biden (…), vorbele reflecta actiunile sale, nu sunt in conflict. Cred ca asta a fost o parte a problemei in ultimii patru ani. Oamenii aveau probleme in a-si da seama care este de fapt politica” SUA, a detaliat Rosapepe.

„O Europa mult mai unita cu SUA prin NATO inseamna mai multa siguranta pentru toata lumea in Europa. A existat o confuzie (pana acum). Este ceea ce aud de la liderii din Europa de Vest si din Europa de Est, si anume ca nu a fost clar care erau fost liniile rosii. Nu a fost clar nici in legatura cu obiectivele, in afara de cele mai mici, cum ar fi alocarea a 2% PIB (pentru Aparare – n.r.). Cred ca, din punct de vedere strategic, SUA vor avea o mai mare coerenta in timpul administratiei Biden”, a mai afirmat el.

Discutia initiala organizata de Alianta in parteneriat cu ICR ar fi trebuit sa ii aiba ca invitati pe Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA in Romania, si Mircea Geoana, actual secretar general adjunct al NATO si fost ambasador al Romaniei la Washington. Insa, potrivit moderatorului discutiei, John Florescu, din partea organizatiei Alianta, ea a fost amanata, in ultimul moment, pentru o data ulterioara, in urma numirii lui Mark Gitenstein in echipa de tranzitie a presedintelui ales Joe Biden.

Alianta este o organizatie non-profit cu sediul la Washington, creata pentru a intari legaturile culturale, economice si de securitate dintre SUA si Romania.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: