Fostul lider separatist din Donbas, Igor Ghirkin, batut in inchisoare de un „nazist ucrainean”

externe

Igor Ghirkin, batut, inchisoare, ucrainean

Igor Ghirkin (alias Strelkov) a fost un comandant-cheie al separatistilor sustinuti de Rusia in regiunea Donbas din estul Ucrainei in 2014 si a ajutat Rusia sa anexeze ilegal Crimeea in acel an. Arestat in luna iulie si acuzat de apel public la extremism dupa ce l-a criticat pe presedintele Vladimir Putin pentru ca a gestionat „prost” invazia in curs din Ucraina, fostul lider separatist nu are viata usoara dupa gratii.

La jumatatea acestei luni, un tribunal din Moscova i-a prelungit arestul preventiv, judecatorii hotarand ca fostul ofiter FSB trebuie sa ramana dupa gratii pana cel putin la 18 decembrie. Daca va fi condamnat la finalul procesului, Ghirkin, in varsta de 52 de ani, risca pana la cinci ani de inchisoare.

Insa bloggerii rusi se intreaba daca Ghirkin va apuca sa mai ajunga la sfarsitul procesului, fiind cunoscutele metodele Kremlinului de a-si elimina criticii. De cateva zile, pe retelele sociale rusesti circula o imagine cu Ghirkin avand fata vizibil tumefiata de lovituri. Fotografia ar fi fost „scursa” chiar de catre unul dintre gardienii care-l pazesc pe liderul separatist.

Se pare ca Ghirkin ar fi fost batut cu salbaticie de un „nazist ucrainean” – probabil un militar ucrainean inchis in acelasi penitenciar, iar agresiunea a avut loc sub privirile nepasatoare ale gardienilor, care nu au intervenit.

Incidentul a iesit la iveala dupa ce a fost inregistrata o plangere a sotiei lui Ghirkin care conducerea penitenciarului, femeia solicitand ca sotul ei sa fie mutat intr-o aripa „mai sigura” a inchisorii.

Luna trecuta, Ghirkin a facut o declaratie din arest preventiv, spunand ca intentioneaza sa participe la alegerile prezidentiale de anul viitor.

Reamintim ca la sfarsitul anului trecut, un tribunal din Olanda i-a condamnat pe Ghirkin si pe alti doi inculpati la inchisoare pe viata in absenta in cazul doborarii in 2014 a zborului MH17 al Malaysia Airlines deasupra Ucrainei.Toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit in urma prabusirii.

In februarie, anchetatorii internationali au declarat ca exista „indicii puternice” ca Putin a fost implicat personal in acest incident.

Boeingul 777 care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur a fost spulberat de pe cer la 17 iulie 2014, pe fondul unui conflict intre separatistii sustinuti de Rusia si fortele armate ucrainene. Victimele proveneau din peste o duzina de tari, desi mai mult de doua treimi dintre ele erau cetateni olandezi.

Rusia a negat orice implicare in doborarea avionului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: