Fostul secretar particular al Papei Benedict, trimis „deocamdata” la dioceza sa din Germania fara o noua misiune

externe

Papa Francisc i-a ordonat arhiepiscopului Georg Gaenswein, secretarul particular si asistentul regretatului Papa Benedict, sa se intoarca in Germania natala pana la sfarsitul lunii fara nicio noua misiune, a anuntat, joi, Vaticanul, potrivit Reuters.

O declaratie a Vaticanului a pus capat speculatiilor cu privire la rolul pe care il va avea in cadrul Bisericii Gaenswein, o figura puternica in Vatican timp de mai bine de zece ani, pana la o disputa personala cu Papa Francisc in urma careia a fost dat la o parte.

Fostul Papa Benedict a murit pe 31 decembrie, la aproape un deceniu dupa demisia din 2013, fiind primul pontif care a facut acest lucru in 600 de ani.

Gaenswein are 66 de ani si este neobisnuit ca o fata bisericeasca relativ tanara si cu rang sa nu aiba o misiune, parand mai mult o indepartare. Declaratia de doua randuri spune ca Papa Francis „a dispus” ca Gaenswein sa se intoarca „deocamdata” in Freiburg, care este dioceza sa.

Aproape toti secretarii papali din trecut au fost fie desemnati sa conduca eparhii, fie au fost numiti cardinali sau au primit un alt post. Gaenswein mai are noua ani pana la varsta normala de pensionare de pentru episcopi, care este de 75 de ani.

El s-a intalnit cu Papa Francis de mai multe ori in ultimele luni pentru a discuta despre viitorul sau si au existat speculatii in mass-media catolica potrivit carora spera sa obtina o misiune diplomatica ca nuntiu sau ambasador intr-o tara.

Gaenswein a fost secretarul personal al lui Benedict din 2003, cand Benedict inca era cardinalul Joseph Ratzinger, si a ramas alaturi de el timp de aproape 20 de ani, aproape 10 dintre ei dupa ce Benedict a demisionat.

Intr-o carte numita „Nimic decat adevarul – Viata mea langa Benedict al XVI-lea” si trimisa reporterilor de catre editorul sau la doar cateva ore dupa ce Benedict a fost inmormantat pe 5 ianuarie, Gaenswein a zguduit Vaticanul descriind tensiunile care ar fi existat atunci cand doi barbati imbracati in alb locuiau intre zidurile sale.

Gaenswein si Francis s-au certat in 2020, cand Gaenswein s-a aflat in centrul unui scandal privind rolul fostului Papa Benedict intr-o carte despre celibatul preotesc pe care multi au vazut-o ca un atac la adresa autoritatii Papei Francisc.

Potrivit AP, Benedict a contribuit cu un eseu la carte, intitulata „Din adancul inimii noastre”, care a fost scrisa de cardinalul conservator Robert Sarah, seful biroului de liturgie al Vaticanului si unul dintre criticii lui Francisc .

Cartea pledeaza pentru necesitatea celibatului preotesc. Extrase publicate pe 12 ianuarie au provocat o furtuna, deoarece Francisc se gandeste daca sa permita preotilor casatoriti sa mearga in Amazon pentru a rezolva lipsa de preoti de acolo.

Implicarea lui Benedict a dat impresia ca fostul papa incerca sa-l influenteze pe Suveranul Pontif intr-o problema dificila. Multi observatori au remarcat ca participarea lui Benedict nu ar fi putut avea loc fara aprobarea si implicarea explicita a lui Gaenswein, consilierul si paznicul sau de multa vreme.

Cand au aparut fragmentele, Gaenswein a cautat sa minimizeze consecintele, insistand ca Benedict nu a planuit niciodata sa fie listat drept coautor al cartii si doar i-a dat lui Sarah un eseu pe care sa-l foloseasca dupa cum crede de cuviinta.

Sarah a craspuns publicand scrisori de la Benedict care au clarificat faptul ca papa pensionar stia in ce se baga. In cele din urma, Gaenswein i-a cerut lui Sarah sa elimine numele lui Benedict de pe coperta, introducerea si concluzia care l-au identificat drept coautor.

Unii editori s-au conformat, dar editorul american al cartii, Ignatius Press, a declarat ca intentioneaza sa publice cartea asa cum era planificat, cu Benedict drept coautor, deoarece contributiile sale justifica calitatea de coautor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: