Franta depaseste (din nou) Marea Britanie in cursa investitiilor straine, pe fondul incetinirii cresterii economice in Europa

externe

Olimpiada, ceremonie de deschidere, anulata, servicii secrete, Franta, amenintare terorista

Franta a ramas cea mai atractiva destinatie din Europa pentru investitiile straine directe in 2023, potrivit unui studiu EY publicat joi, in timp ce noile proiecte au incetinit in intreaga Europa, relateaza Politico.

Pentru al cincilea an consecutiv, Franta a devansat Marea Britanie si Germania, ocupanta locului al treilea, dar EY a avertizat ca pozitia de lider european a Parisului ar putea fi contestata de „decalajul de competitivitate de durata, alaturi de repercusiunile climatului social predominant si de recenta criza energetica”.

„Finantarea, costurile cu forta de munca si impozitarea – principiile de baza ale competitivitatii – sunt inca considerate handicapuri”, se arata in studiu, care subliniaza o scadere a „calitatii vietii”, atribuita „climatului social” francez. De asemenea, in Franta, proiectele de cercetare si dezvoltare au scazut cu 15% fata de anul trecut, a precizat EY.

Proiectele de investitii au scazut cu 4% in intreaga Europa – Franta si Germania anuntand scaderi de 5 si, respectiv, 12%. Desi a ramas in urma Frantei, Marea Britanie a contrazis tendinta continentala cu o crestere de 6 procente a investitiilor straine directe.

In 2023, „investitorii au observat o anumita revenire la stabilitate pe pietele britanice”, dupa ce anul 2022 a fost marcat de instabilitate politica, cu trei prim-ministri diferiti, si de cresterea preturilor la energie, a subliniat consultantul EY France, Marc Lhermitte.

Germania a ramas afectata de cresterea limitata, de costurile energiei si de incertitudinea in jurul capacitatii tarii de a-si asigura nevoile energetice. „Somajul scazut, birocratia complexa si costurile ridicate ale fortei de munca limiteaza in prezent capacitatea Germaniei de a atrage mai multe investitii straine”, a scris Lhermitte.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: