„Germania nu va furniza arme letale Ucrainei”. Cancelarul Scholz, anunt chiar in Statele Unite. Ucraina a inaintat Berlinului o lista cu arme pe care ar dori sa le aiba

externe

Olaf Scholz, cont, TikTok, vizita, China

Germania nu va furniza arme letale Ucrainei, a declarat duminica cancelarul german Olaf Scholz, inainte de a pleca in Statele Unite, informeaza TASS.

„Guvernul german urmareste de mult timp un curs clar: nu furnizam niciodata arme letale in regiunile de criza si nu le furnizam nici Ucrainei”, a declarat el pentru ARD. „Predecesoarea mea (Angela Merkel) s-a angajat sa urmeze acest curs si a fost si va fi corect”, a subliniat el, adaugand ca sondajele de opinie indica faptul ca majoritatea germanilor impartasesc pozitia guvernului in aceasta privinta.

„Datoria mea este sa fac ceea ce este in interesul poporului german si care, in acest caz, este punctul de vedere al cetatenilor nostri”, a precizat el.

El s-a abtinut sa raspunda la o intrebare privind desfasurarea mai multor trupe germane in tarile baltice. El a reamintit ca saptamana viitoare intentioneaza sa se intalneasca la Berlin cu presedintele lituanian Gitanas Nuseda si cu prim-ministrii estonian si leton, Kaja Kallas si Krisjanis Karins. Cancelarul german a precizat ca este foarte important sa-si coordoneze actiunile cu aceste tari si nu prin intermediul mass-mediei.

Berlinul se opune furnizarii de arme Kievului, dar Germania se afla sub o presiune puternica din partea partenerilor sai din Uniunea Europeana, in primul rand Polonia si tarile baltice, si a Statelor Unite, care cer Berlinului sa trimita semnale clare Moscovei. Unii politicieni ucraineni au acuzat Germania ca „isi tradeaza prietenii”.

Suddeutsche Zeitung a transmis vineri ca ambasada ucraineana din Berlin a emis o nota verbala catre ministerul german de externe cu o lista de arme pe care Kievul doreste sa le aiba.

Recent, mass-media occidentale si ucrainene au reluat afirmatiile privind o posibila agresiune rusa impotriva Ucrainei. Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat anterior astfel de declaratii ca fiind „goale si nefondate”, iar scopul lor este de a starni tensiuni. El a subliniat ca Rusia nu reprezinta o amenintare pentru nimeni, dar nu a exclus posibile provocari care sa justifice comentariile in cauza si a avertizat ca incercarile de a folosi forta pentru a solutiona criza din sud-estul Ucrainei vor avea cele mai grave consecinte.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: