Germania schimba cu 180 de grade abordarea primitoare fata de migranti adoptata in trecut de cancelarul Angela Merkel: „Vin prea multi oameni”

Germania schimba cu 180 de grade abordarea primitoare fata de migranti adoptata in trecut de cancelarul Angela Merkel Vin prea multi oameni
Dupa doua infrangeri electorale pentru coalitia sa, cancelarul german Olaf Scholz adopta o pozitie mai dura fata de migratie, incercand sa intensifice expulzarile celor care se afla ilegal in tara, relateaza Euronews.

In mijlocul panicii generalizate din tarile europene in timpul crizei migrantilor din 2015-2016, Germania a reprezentat un far de lumina si optimism sub conducerea cancelarului de atunci, Angela Merkel, care si-a deschis tara pentru un numar urias de migranti.

Sub conducerea lui Merkel si a politicii sale deschidere fata de migranti, tara a primit peste 1,2 milioane de refugiati si solicitanti de azil intre 2015 si 2016.

Insa, in conditiile in care nivelurile de migratie ilegala in Europa sunt din nou in crestere, Germania se afla acum intr-o pozitie foarte diferita, fiind fortata sa intoarca spatele „culturii de bun venit” – sau „Willkommenskultur” – cu care se mandrea candva.

„Limitam migratia neregulamentara in Germania. Vin prea multi oameni”, a declarat cancelarul Olaf Scholz intr-un interviu recent acordat ziarului Der Spiegel.

„Exista o schimbare notabila in retorica si in politica, cu obiectivul clar de a reduce numarul de migranti”, a declarat pentru Euronews Michael Broning, politolog.

„Printre masurile sugerate se numara facilitarea deportarilor, sanctiuni mai severe pentru traficantii de persoane, reinstalarea controalelor temporare la frontiera, noi acorduri bilaterale cu tarile de origine si o extindere a listei tarilor considerate sigure pentru a fi returnati imigrantii”, a adaugat el.

In timpul unei vizite de trei zile in Nigeria, la inceputul acestei saptamani, Scholz i-a cerut presedintelui tarii africane, Bola Tinubu, ajutor pentru a face fata cresterii migratiei, sugerand un parteneriat oarecum similar cu cel incheiat de premierul Italiei, Giorgia Meloni, cu Tunisia la inceputul acestui an.

Ideea este de a extinde centrele de migratie din Nigeria, unde cei deportati din Germania ar putea gasi adapost, asistenta medicala si oportunitati de angajare.

Broning a declarat ca „este imposibil de spus daca aceasta schimbare se va traduce in mod direct printr-un sprijin mai mare pentru guvern” la viitoarele alegeri.

In ultimele luni, AfD a crescut in sondaje si a obtinut succese electorale semnificative in landurile Bavaria si Hesse.

Un sondaj recent al ARD DeutschlandTrend a aratat ca 44% dintre germani considera in prezent ca imigratia ilegala este cea mai importanta problema politica din Germania, careia politicienii ar trebui sa ii acorde prioritate.

„Abordarea acestei probleme este in mod clar la ordinea zilei”, a declarat Broning.

In prezent, exista o convingere larg raspandita in randul publicului german ca numarul de imigranti trebuie sa scada „iar reactiile la actuala escaladare din Orientul Mijlociu au ajuns sa joace un rol important – si neasteptat – in aceasta transformare a dezbaterii”, a spus Broning.

„Mitingurile pro-palestiniene, un val de incidente antisemite si sarbatorirea atacului Hamas in unele cartiere cu un nivel ridicat de imigratie au fost memento-uri clare ca nu totul este bine in ceea ce priveste migratia si integrarea”, a mai spus el.

Comentarii

Citește mai departe

Curtea de Apel București a considerat că, pe baza probelor prezentate de DIICOT, nu există suficiente indicii pentru a susține acuzațiile de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat formulate împotriva lui Viorel Pașca și a membrilor familiei sale. În motivarea deciziei, judecătorul susține că persoanele găzduite în centrele administrate de aceștia […]
Cutremurul cu magnitudinea 7,4 care a lovit luni vestul Columbiei, a provocat până în prezent cel puțin 132 de morți și 570 de răniți, potrivit autorităților locale. Operațiunile de salvare continuă, iar bilanțul victimelor ar putea crește, în condițiile în care mai multe persoane sunt încă date dispărute, transmite CNN. Epicentrul a fost localizat în […]
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR sunt invitați marți, la Palatul Cotroceni, la discuții cu președintele Nicușor Dan privind Legea salarizării unitare, reformă asumată prin PNRR și care trebuie adoptată până la 31 august. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, avertizează că aceasta este „ultima șansă” pentru ca România să îndeplinească jalonul și să deblocheze […]
Președintele american Donald Trump ar fi fost transportat în secret de la fostul Air Force One către o aeronavă militară mai mică, ascuns într-un cărucior folosit în mod normal pentru catering, în timpul plecării sale din Turcia, într-o operațiune menită să-i ascundă poziția, pe fondul unei amenințări considerate credibile din partea Iranului. Operațiunea ar fi […]
Un mic sat din sud-vestul Franței a devenit, pentru o zi, scena unuia dintre cele mai neobișnuite concursuri din lume: campionatul de imitat guițăturile porcilor. Trie-sur-Baïse, o localitate din departamentul Hautes-Pyrénées, a găzduit duminică, 9 august, cea de-a 43-a ediție a festivalului La Pourcailhade, o sărbătoare dedicată porcului care atrage anual mii de curioși. Potrivit […]