Gradea il copiaza pe Cristache. Da in judecata Parlamentul pentru a se intoarce in fruntea TVR: „Vreau sa opresc acest abuz”

politica

Fosta sefa a TVR, Doina Gradea, a anuntat joi ca va da in judecata Parlamentul dupa ce conducerea celor doua camere a stabilit ca in fruntea TVR sa fie numita ramona Saseanu ca director interimar. Si Cristache a dat in judecata TVR pentru a-si muta inapoi emsiunea, Romania 9, de la ora 21.00. Cristache a pierdut deja in instanta.

„Voi ataca in Contencios Administrativ decizia de astazi a Birourilor Permanente Reunite. Cer suspendarea deciziei si, apoi, anularea. Analizez de asemenea si posibilitatea altor actiuni in justitie pentru a indrepta aceasta sfidare a legii si a prevederilor legale. Cand ele sunt sfidate si incalcate chiar de catre Legiuitor, este cu atat mai grav. Nu fac asta decat pentru a opri un abuz cel putin in ce priveste Televiziunea publica. Orice document semnat de interimari dupa Decizia CCR poate fi atacat in instanta si devine nul! Cele doua institutii de interes major nu pot fi puse in aceasta situatie chiar de catre Parlament”, a anuntat Doina Gradea pe Facebook.

Birourile permanente reunite (Bpr) ale Senatului si Camerei Deputatilor i-au numit, joi, pe Ramona Saseanu si Liviu Popescu ca directori generali interimari ai Societatii Romane de Televiziune (SRTV) si Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR) pentru o perioada de 60 de zile.

Presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, a precizat ca numirea a fost facuta pentru a asigura conducerea acestor institutii in urma deciziei de neconstitutionalitate a Curtii Constitutionale.

Parlamentarii PSD nu au participat la sedinta de joi a Bpr, precizeaza Agerpres.

Citeste si: Surse: Doina Gradea incearca sa isi reia cu forta biroul de sefa a TVR. Ramona Saseanu a sigilat biroul

Aceasta modalitate de numire survine lipsei de cvorum din sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor de miercuri.

„Constatam ca nu este cvorum. Fata de aceasta situatie, va amintesc dispozitiile art. 46 alin. 8 din Legea 41/1994 privind organizarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune. In situatia in care plenul Camerelor reunite ale Parlamentului nu se reuneste din lipsa de cvorum legal, Birourile permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor numesc directori interimari”, a spus, miercuri, presedintele Senatului, Anca Dragu.

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romascanu, a afirmat, dupa ce plenul Parlamentului a fost suspendat din lipsa cvorumului, ca actuala putere a actionat in acest fel pentru a numi conducerile interimare la TVR si la Radioul public prin decizii ale Birourilor permanente reunite, care nu pot fi atacate la Curtea Constitutionala.

PSD analizeaza sa atace in contencios administrativ deciziile luate de Birourile permanente reunite privind numirea directorilor generali interimari ai TVR si Radioului public, a adaugat Romascanu.

Ramona Saseanu si Liviu Popescu au fost numiti pe 11 mai, de Parlament, directori generali interimari ai SRTv, respectiv SRR, dupa ce plenul a respins rapoartele de activitate si conturile de executie bugetara pe anii 2017, 2018, 2019, ceea ce a dus la demiterea Consiliilor de Administratie ale celor doua societati.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a admis, pe 17 iunie, sesizarea Partidului Social Democrat si a decis ca hotararile Parlamentului privind numirea directorilor generali interimari ai SRTv si SRR sunt neconstitutionale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: