Gusa anunta ca Oprea se intoarce in politica: „E limpede ca rezervistii din MAPN, din MAI, dintre care unii militeaza astazi pentru AUR, SOS, ARCA si asa mai departe, vor trece in barca lui Oprea”

politica

Cozmin Gusa a anuntat, joi, ca Gabriel Oprea, cu care este „amic de 25 de ani”, va reveni in politica dupa ce a fost achitat.

„Am o informatie beton, dupa cum se zice in jargonul nostru jurnalistic, adica super-confirmata, conform careia, in cateva zile, Gabriel Oprea, fost ministru la Aparare, la Interne, fost viceprim-ministru, se intoarce in politica, dupa achitarile definitive din justitie, pe care le-a inregistrat dupa multi ani de lupte.

(…) Nu l-am sunat pe Gabriel Oprea sa-mi confirme aceasta stire, desi suntem amici de 25 de ani, cu mici pauze, din pricina faptului ca ne-am alaturat taberelor politice diferite, ba Nastase, ba Basescu, si au fost chiar ani de zile in care n-am vorbit. O sa-l sun dupa-amiaza”, a scris Gusa pe site-ul lui.

Gusa sustine ca Oprea va ataca electoratul lui George Simion si al lui Sosoaca.

„Cine-i suparat de revenirea lui in politica? In mod evident suveranistii. De ce? Pentru ca Oprea le va lua o parte dintre activisti si chiar si ceva electorat. E limpede ca rezervistii din MAPN, din MAI, dintre care unii militeaza astazi pentru AUR, SOS, ARCA si asa mai departe, vor trece in barca lui Oprea, pentru ca acolo le este locul. El i-a sprijinit tot timpul, nu-i asa?”, sustine Gusa.

Un complet de judecatori al ICCJ a decis, luni, achitarea definitiva a lui Gabriel Oprea in dosarul in care a fost acuzat de DNA ca a folosit ilegal peste 400.000 de lei din fondurile DIPI pentru a cumpara cu Audi A8 in scopul „declarat al asigurarii protectiei demnitarilor”.

Decizia instantei:

„Extrasul deciziei penale nr. 44/15.05.2023: Admite apelurile formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie si de partea civila Ministerul Finantelor Publice impotriva sentintei nr. 601 din data de 18 noiembrie 2021, pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, in dosarul nr. 1926/1/2016, privind pe intimatii inculpati Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zarnica Nelu si Iacob Marian Danut si pe intimatele parti responsabile civilmente Ministerul Afacerilor Interne si Directia Generala de Protectie Interna (fosta D.I.P.I.).

Desfiinteaza, in parte, hotararea atacata, numai in ceea ce priveste latura civila, si, in rejudecare: Potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedura penala raportat la art. 16 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedura penala, lasa nesolutionata actiunea civila formulata de partea civila Ministerul Finantelor Publice. Mentine restul dispozitiilor din sentinta apelata care nu sunt contrare prezentei decizii. In baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea apelurilor raman in sarcina statului.

In baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedura penala, onorariile aparatorilor desemnati din oficiu pentru intimatii inculpati Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zarnica Nelu si Iacob Marian Danut, pana la prezentarea aparatorilor alesi, in suma de cate 340 lei, raman in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata astazi, 15 mai 2023, prin punerea la dispozitia procurorului si a partilor, prin mijlocirea grefei Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie”.

Potrivit DNA, pe 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae, la acea vreme seful DIPI, si Gabriel-Nicolae Pavel, sef al Serviciului Juridic din DIPI, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI si a aprobat achizitia unui autoturism Audi A8, in scopul declarat al asigurarii protectiei demnitarilor.

„Acest lucru s-a realizat cu incalcarea prevederilor legale care limiteaza achizitionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situatii legate de folosirea lor in activitati de urmarire penala a infractiunilor de coruptie. Ca urmare a incalcarii atributiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, in valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit in raport cu destinatia legala a fondurilor operative”, sustin procurorii.

Conform acestora, in perioada 21 august – octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinatia resurselor materiale alocate institutiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achizitionat din fonduri operative in mod conspirat, pentru folosinta personala si exclusiva a ministrului de Interne in functie Gabriel Oprea.

De asemenea, in perioada 2014 – 2015, acelasi inculpat, in mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbata destinatia unei alte sume – peste 238.000 lei, alocata institutiei pentru fonduri operative, in scopul efectuarii unor cheltuieli de protocol ori pentru inzestrarea institutiei, care nu au fost circumscrise activitatilor, actiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

„In aceeasi maniera au procedat si inculpatii Zarnica si Iacob, in calitate de ordonatori de credite in DIPI, care au intocmit rapoarte prin care a fost schimbata destinatia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei”, au mai constatat anchetatorii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: