politica

Guvern de incompetenti. Un europarlamentar dezvaluie ca munca Guvernului Dancila este facuta de functionarii de la Bruxelles

Europarlamentarul Siegfried Muresan a afirmat ca guvernul Dancila nu a reusit inca sa inainteze o agenda concreta privind Presedintia Romaniei la Consiliul UE si sustine ca de acest lucru se ocupa Comisia Europeana. El a spus ca presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a promovat importanta Summitului de la Sibiu mai mult decat a facut-o Guvernul Romaniei.

„In primul semestru al anului viitor, in care va avea loc si Summitul de la Sibiu, Presedintia Consiliului Uniunii Europene va fi detinuta de Romania, iar, in mod normal, agenda de prioritati pentru un semestru european este inaintata de Guvernul statului membru care detine presedintia. Dar, din pacate, cu mai putin de 4 luni inainte de a prelua presedintia, Guvernul Dancila a prezentat pana acum, in loc de prioritati concrete, doar o lista lunga in care au fost mentionate aproape toate subiectele de pe agenda europeana din ultimii ani. Desi preluam pentru prima data presedintia UE si desi vom gazdui un summit al Uniunii Europene intr-un moment extrem de important pentru viitorul Uniunii, Guvernul Dancila nu a reusit sa inainteze o agenda concreta”, afirma Siegfrid Muresan intr-un comunicat de presa.

Deputatul european puncteaza ca discursul de miercuri al presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind Starea Uniunii Europene, arata ca toata agenda Comisiei pentru urmatorul an este legata de Summitul Uniunii Europene (UE) de la Sibiu din 9 mai 2019.

„Aceasta reuniune a sefilor de stat si de guvern din UE va fi punctul final al mandatului actualei Comisii si este menit a da cetatenilor europeni o perspectiva privind viitorul UE. Presedintele Juncker a prezentat astazi obiectivele concrete pentru agenda europeana din primul semestru al anului 2019 si pana la Summitul de la Sibiu: ratificarea Acordului de parteneriat cu Japonia si negocierea unui acord de principiu privind adoptarea Bugetului multianual al UE post-2020”, afirma Muresan.

Muresan adauga ca Jean-Claude Juncker a spus foarte clar ca intarirea monedei euro este o prioritate majora a Uniunii Europene pentru urmatorul an.

„Directia Europei este clara – spre euro, doar Guvernul Dancila merge in sens opus. Actualul guvern nu doar ca nu a realizat niciun progres in ultimii doi ani privind aderarea tarii noastre la zona euro, din contra, asistam la un mare regres in obtinerea acestui obiectiv. Daca acum 2 ani indeplineam 3 din 5 criterii principale de aderare la moneda unica, acum mai indeplinim doar un criteriu, iar prognozele economice arata ca, pana la finalul anului, vom pierde si acest ultim criteriu. Cu prim-ministrul Dancila, ministrul Teodorovici si consilierul Valcov ne indepartam in fiecare zi de zona euro”, spune Muresan.

De asemenea, eurodeputatul sustine ca „absenta Guvernului Dancila in dezbaterile privind viitorul UE, cu doar cateva saptamani inainte de a prelua conducerea Uniunii, s-a vazut in discursul de astazi al presedintelui Comisiei”.

„Jean-Claude Juncker a adus propriile prioritati pe agenda europeana si a promovat importanta Summitului de la Sibiu mai mult decat a facut-o Guvernul Romaniei in cele 12 luni de cand tot presedintele Juncker a propus acest summit, in discursul privind starea Uniunii de anul trecut”, spune Muresan.

El afirma ca doreste o Presedintie romana a Consiliului care sa obtina un acord privind viitorul buget al Uniunii Europene inainte de alegerile europene, „o presedintie care sa intareasca zona euro si sa pregateasca Romania pentru aderarea la moneda unica, care sa aduca mai multa siguranta cetatenilor europeni si sa combata terorismul”.

„Vreau o presedintie care sa pregateasca bine Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019. Romania merita un guvern capabil sa ne reprezinte cu cinste in Europa in urmatorul an. Sunt de apreciat eforturile pe care Comisia Europeana si presedintele Jean-Claude Juncker le fac de un an incoace pentru a pune Sibiul si Romania pe harta Uniunii Europene, dar o mare parte din aceasta oportunitate nu va putea fi fructificata cu actualul Guvern, care este total nepregatit „, conchide Siegfried Muresan.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Florin Citu stie ceva: „Ciolacu, daca nu te tine sefu’ de mana, esti praf”. Premierul PSD a dat vina pe fosta guvernare pentru datoria publica uriasa a Romaniei

Premierul Marcel Ciolacu, presedintele PSD, a sustinut, miercuri, intr-o conferinta de presa la Buzau, ca…

2 ore ago

Securitate fara precedent la Marsilia: Flacara olimpica a ajuns pe pamant francez

Flacara olimpica a ajuns miercuri, la Marsilia, cu 79 de zile inainte de ceremonia de…

3 ore ago

Ploile nu se opresc in Brazilia. Numarul deceselor a ajuns la 100. 417 dintre cele 497 de orase din statul Rio Grande do Sul au fost afectate

Numarul mortilor in urma inundatiilor din Rio Grande do Sul a urcat in ultimele zile…

3 ore ago

AstraZeneca retrage de pe piata vaccinul anti-Covid

AstraZeneca a initiat retragerea la nivel mondial a vaccinului sau COVID-19 din cauza „unui surplus…

3 ore ago

Seful contraspionajului polonez: „Moscova este pregatita sa invadeze parti din Estonia si Suedia pentru a testa reactia Occidentului”

Vladimir Putin este pregatit sa lanseze o invazie asupora unor tari NATO si sa anexeze…

4 ore ago

„Zoo-diplomatie”. Moscova ii trimite pitoni si papagali lui Kim Jong Un

Rusia urmeaza sa trimita Coreei de Nord vulturi, pitoni, papagali si lilieci, intr-o potentiala forma…

3 ore ago