Iliescu da si el mesaj de condoleante: „Am avut ocazia sa o cunosc si sa discut cu Regina, dincolo de constrangerile protocolului. O personalitate puternica”

politica

proces, Dosarul Revolutiei, Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, securitate, judecatori, amanare, revolutionari

Incetarea din viata a Majestatii Sale Regina Elisabeta a II-a marcheaza sfarsitul unei epoci istorice, plina de schimbari, in care Marea Britanie a avut de jucat un rol de prima mana, a afirmat vineri fostul presedinte Ion Iliescu.

El a amintit ca victoria Marii Britanii in cel de-al Doilea Razboi Mondial, la care Regina a participat direct, ca toata generatia din care a facut parte, a fost inceputul unor reforme economice si sociale ce au influentat atat continentul european, cat si intreaga lume.

„Si-a facut datoria care-i revenea in sistemul politic britanic, fara ezitare si fara sa se lase purtata de convingerile sale personale, oricat de greu i-a fost asta, in momente delicate din viata. A fost o personalitate puternica si complexa, dincolo de imaginea care ni se prezinta, ca de obicei, in astfel de momente”, a afirmat Ion Iliescu, pe blogul personal.

Fostul presedinte a subliniat ca relatiile Romaniei cu Marea Britanie au fost neasteptat de corecte in aceasta „lunga domnie” a Reginei Elisabeta a II-a, Marea Britanie fiind un partener activ in efortul de industrializare si de modernizare a economiei Romaniei si a ajutat la pregatirea unor elite intelectuale si tehnice.

„A contribuit la formarea personalului necesar aderarii noastre la UE si la NATO. Marea Britanie este o destinatie predilecta pentru romani, in ciuda iesirii tarii din UE. Am avut ocazia sa o cunosc si sa discut cu Regina, dincolo de constrangerile protocolului. O personalitate puternica, deschisa catre problemele care dominau agenda publica, si cu simtul umorului. Si care nu a uitat o clipa de interesele tarii al carui sef de stat era! Pastrez o amintire puternica intalnirii din 2004, in cadrul vizitei private in Marea Britanie, cand Regina a oferit un dejun privat, la care a participat si marea noastra balerina Alina Cojocaru”, a detaliat Ion Iliescu.

Potrivit acestuia, Marea Britanie a pierdut, intr-un moment delicat pentru Occident si pentru democratie, ca sistem politic, un lider si un liant al solidaritatii nationale, iar Romania un prieten si un reper.

„Transmit condoleantele mele familiei indoliate si intregul meu sprijin in aceste momente dureroase. Dumnezeu s-o odihneasca!”, a concluzionat fostul presedinte.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi la varsta de 96 de ani, in Castelul Balmoral din Scotia.

Fiul sau, printul Charles, i-a succedat automat la tron.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: