Importurile de gaze au scazut cu 36,3% in primele cinci luni ale anului. Productia a crescut cu 6,6%

news

gaz

Romania a importat, in primele cinci luni din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 591.600 tone echivalent petrol (tep), cu 36,3% (-337.800 tep) mai mica fata de cea din perioada similara a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica (INS), potrivit Agerpres.

Productia interna de gaze naturale a fost, in perioada ianuarie-mai 2023, de 3,154 milioane tep, cu 6,6% (196.500 tep) peste cea din primele cinci luni ale anului trecut.

Conform estimarilor Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, productia de gaze naturale este estimata sa urce cu un ritm mediu anual de 3,6%, in perioada 2023-2026, dupa o scadere cu 1,1% (la 7,343 milioane tep) in 2022.

In ultima Prognoza a echilibrului energetic, CNSP preconizeaza pentru 2023 o crestere a productiei de gaze cu 5,6% (la 7,755 milioane tone echivalent petrol), pentru 2024 de 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 de 2,7% (la 8,15 milioane tep) si pentru 2026 de 3,8% (la 8,455 milioane tep).

In ceea ce priveste importurile de gaze naturale, pentru 2023 este prognozata o scadere accentuata, cu 23,1%, tendinta care se va mentine pana in 2026, cu un ritm mediu anual de 2,2%.

Astfel, pentru acest an, sunt estimate importuri de 1,845 milioane tep, pentru 2024 de 1,79 milioane tep (minus 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (minus 2,1%) si pentru 2026 de 1,725 milioane tep (minus 1,8%).

Anul trecut, importul de gaze naturale a inregistrat o scadere de 16,5%, ajungand la circa 2,4 milioane tep, in timp ce exporturile s-au situat la 470.000 tep.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: