Inca o drona a fost depistata in preajma bazei NATO de la „Mihail Kogalniceanu”. Anuntul Fortelor Aeriene ale Romaniei

news

Fortele Aeriene ale Romaniei au anuntat joi ca inca o drona a fost depistata in preajma aeroportului Mihail Kogalniceanu, care este baza NATO. In urma cu cateva zile au fost depistate, intr-o singura noapte, trei drone.

„Miercuri, 17 aprilie, in intervalul 20.54 – 21.51, personalul aflat in serviciul de paza in cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogalniceanu, a raportat prezenta in aer, intr-o zona aflata la aproximativ 4-5 km N-NV de turnul de control al Aeroportului International ‘Mihail Kogalniceanu’, la nord de localitatea Mihail Kogalniceanu, a unui sistem aerian fara pilot, cel mai probabil de natura comerciala, care a evoluat cu viteze mici si la inaltimi reduse.

Conform procedurilor, s-au luat toate masurile de mentinere a sigurantei in spatiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la aceasta situatie. Situatia produsa nu a impus aplicarea contramasurilor de tip razboi electronic.

Comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogalniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea masurilor prevazute de lege. De asemenea, la nivelul unitatii militare a fost numita o comisie de cercetare a evenimentului, condusa de seful de stat major al Bazei 57 Aeriana.

Reamintim ca, in conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave in spatiul aerian national, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricarui tip de aeronava, inclusiv cele fara pilot, in portiunile de spatiu aerian rezervat, segregat sau in zonele restrictionate se poate realiza numai in conditiile autorizarii accesului de catre unitatea de trafic care efectueaza controlul traficului aerian in zona respectiva. Nerespectarea acestor reguli constituie contraventie, conform art. 11, lit. g), sanctionata cu amenda de la 5.000 la 9.000 de lei asa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelasi act normativ mentionat”, au anuntat Fortele Aeriene.

Fortele Aeriene Romane au anuntat, marti, ca luni noapte au fost depistate trei drone deasupra aeroportului „Mihail Kogalniceanu”, unde se afla avioane de lupta ale aliatilor NATO ai Romaniei.

„Au fost aplicate, in repetate randuri, contramasuri de tip razboi electronic, contactul radar si vizual cu ultimele doua sisteme fiind pierdut in jurul orei 00.30”, au precizat militarii.

Comunicatul integral:

Luni, 15 aprilie, in intervalul 22.30 – 00.30, personalul aflat in serviciul de paza in cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogalniceanu, a raportat prezenta in aer, in zone din apropierea Aeroportului International „Mihail Kogalniceanu”, a unui sistem aerian fara pilot (drona) si, ulterior, a inca doua asemenea sisteme.

Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice si vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial si au evoluat cu viteze mici si la inaltimi reduse. Conform procedurilor, s-au luat toate masurile de mentinere a sigurantei in spatiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la aceasta situatie. De asemenea, au fost aplicate, in repetate randuri, contramasuri de tip razboi electronic, contactul radar si vizual cu ultimele doua sisteme fiind pierdut in jurul orei 00.30.

Comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogalniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea masurilor prevazute de lege in astfel de situatii. De asemenea, la nivelul unitatii militare a fost numita o comisie de cercetare a evenimentului, condusa de seful de stat major al Bazei 57 Aeriana.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: