Inca un celebru detinut a fost eliberat. Cati ani i s-a interzis lui Dan Diaconescu sa se ocupe de televiziune

news

Judecatoria Sectorului 4 a decis, vineri, sa il elibereze conditionat pe Dan Diaconescu, dupa ce acesta a ispasit doi ani si jumatate din pedeapsa de cinci ani si sase luni de inchisoare cu executare, primita in dosarul in care a fost gasit vinovat pentru santajarea unui fost primar.

„Admite propunerea de liberare conditionata privind pe petentul condamnat Diaconescu Cristian Dan. Dispune liberarea conditionata a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr.1881/2015 emis de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in baza sentintei penale nr. 1186/2013”, a decis, vineri, Judecatoria Sectorului 4.

Masura instantei poate fi atacata de procurori si, daca acest lucru se va intampla, contestatia se va judeca la Tribunalul Bucuresti.

In 4 martie 2015, Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucuresti, la cinci ani si sase luni de inchisoare cu executare, pentru santajarea lui Ion Mot, fost primar al comunei aradene Zarand, precum si a omului de afaceri Paul Petru Tardea.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, pe langa condamnarea la inchisoare cu executare a fondatorului PP-DD, si interzicerea desfasurarii de catre acesta a oricarei activitati in presa scrisa sau audio-video, ca pedeapsa complementara, pe o perioada de cinci ani dupa executarea pedepsei de cinci ani si sase luni.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: