INTERVIU. Cristian Preda: „Se aude ca Geoana vrea sa lanseze un proiect a la Macron, adica sa rupa din partidele guvernamentale membri frecventabili, care sa-l sprijine intr-o noua campanie pentru Cotroceni”
In ultimii 15 ani, partidele care s-au aflat la guvernare in Romania la momentul alegerilor le-au si castigat, iar PSD si PNL incearca sa prelungeasca aceasta paradigma care imita perioada interbelica, observa fostul europarlamentar Cristian Preda, profesor de stiinte politice si decan al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, intr-un interviu acordat aktual24.ro. Dar, in acest moment, coalitia PSD-PNL nu este una care sa traga inainte Romania, guvernantii propunandu-si doar sa ramana la putere si atat. In schimb, atat PSD, cat si PNL au probleme in a gasi un candidat viabil la presedintie, motiv pentru care este posibila o intelegere intre aceste formatiuni inaintea alegerilor de anul viitor.
In timp ce PSD are dificultati in a-l face credibil pe Marcel Ciolacu – un lider provincial propulsat total nepregatit in fruntea partidului si a guvernului de contraselectia sistematica din aceasta formatiune, dupa cum spune Cristian Preda –, PNL stie deja ca are o problema majora in a gasi un membru cu sanse sa castige presedintia. De aceea, spune profesorul de stiinte politice, solutia discutata in partid este intoarcerea la ideea care a dat deja de doua ori rezultate: trimiterea in cursa spre Cotroceni a unui primar, dupa modelul Basescu (2000) si Iohannis (2014).
O intrebare: mai avem guvernare civila sau doar spioni care vor sa faca si comert si militari care fac masteratul dupa ce au luat doctoratul plagiat?
Problemele Romaniei sunt insa mult mai mari, pentru ca avem o problema cu comisiile parlamentare care ar trebui sa supervizeze activitatea serviciilor de informatii. In acest moment, institutiile publice colcaie de retele oculte. „Daca nu dai de un mason, sigur ai de-a face cu un absolvent de Spiru Haret, cu fiul unui securist ajuns patron ori cu un brav absolvent al cursurilor organizate de militari pentru aspirantii la demnitati in statul roman. Combinatiile acestor posturi sunt si ele senzationale: spioni care vor sa faca si comert, militari care urmeaza masterate dupa ce au obtinut un doctorat plagiat etc. Uneori, stau si ma intreb daca mai avem o guvernare civila sau doar epoleti cu multiple talente”, constata Cristian Preda.
Pe acest fundal, Legile Educatiei abia promulgate de Iohannis nu ofera nicio speranta. Acestea vor trebui, de fapt, chiar abrogate, spune decanul Facultatii de Stiinte Politice de la UB, deoarece au fost mult prea prost facute. Nici Cristian Preda nu cunoaste pe cineva din mediul academic care sa fi fost solicitat sau macar intrebat la elaborarea respectivelor legi – acelasi lucru pe care l-au spus si profesorii universitari Dumitru Bortun (de la SNSPA) si Ciprian Mihali (de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj). Legile respective, pe care „le-au laudat doar presedintele Iohannis si ministra Deca, deci n-o sa fiu eu al treilea!”, dupa cum spune Cristian Preda, par sa fi fost facute de niste birocrati, dupa consultari tinute de ministrul precedent al Educatiei in filialele PNL, nu in universitati!
Profesorul Preda, care in calitate de fost secretar de stat la Externe si europarlamentar timp de 10 ani, are o consistenta expertiza si in privinta politicii internationale, constata ca miscarea de stanga din Europa „s-a convertit la islamo-stangism”, atunci cand nu cuprinde „voci de-a dreptul antisemite. Stanga occidentala s-a indragostit deja de o revolutie musulmana, aceea iraniana”. Alimentarea si amplificarea nemultumirilor este una foarte periculoasa, mai spune Cristian Preda: „Constat ca stanga occidentala nu vede incendiile produse de flacara unor proteste radicale aprinse in sanul oricarei populatii musulmane”.
CV de intelectual in politica: profesorul Cristian Preda preda, din 1992, istoria filosofiei politice, teoria democratiei, sisteme electorale si istorie politica romaneasca
Profesorul universitar Cristian Preda este unul dintre putinii intelectuali care au razbit spre varful administratiei romanesti in ultimii 34 de ani. A fost consilier al presedintilor Emil Constantinescu (1996-2000) si Traian Basescu (2007-2009), secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) si eurodeputat in doua legislaturi, 2009-2019. Acum este decanul Facultatii de Stiinte Politice din Universitatea Bucuresti si candideaza pentru pozitia de rector al universitatii.
Din 1992 preda istoria filosofiei politice, teoria democratiei, sisteme electorale si istorie politica romaneasca, iar in rafturile bibliotecilor se gasesc mai multe carti scrise de profesorul Preda – inclusiv „Introducere in stiinta politica”, care-i vizeaza direct pe studentii la facultatile de profil.
Cristian Preda: „Este evident ca o institutie precum Colegiul National de Aparare a creat o imensa retea in lumea politica si administrativa romaneasca. La concurenta cu masoneria, cu fabricile de diplome din stabilimentele private ori cu grupurile de afaceri ale fostilor securisti. Sunt pline institutiile publice cu astfel de oameni”
aktual24.ro: Domnule Cristian Preda, am citit o postare de-a dumneavoastra pe Facebook, acum vreo saptamana, cum ca Nicolae Ceausescu inca mai e doctor honoris causa al Universitatii Bucuresti. Vorbim de anul 2023, mai avem putin si suntem la 34 de ani de la Revolutie. Cum e posibil asa ceva?
Cristian Preda: Asa e. Universitatea Bucuresti nu a retras doctoratul acordat dictatorului Ceausescu in 1973, care a fost un cadou de ziua lui de nastere. Nu e o gluma, asa au stat lucrurile: cei care au decis acum jumatate de secol sa-i dea titlul au mentionat ca i-l acordau la implinirea varstei de 55 de ani. Am discutat cu profesorii care au avut responsabilitati in cadrul echipei rectorale in 1990 si mi-au spus ca nimeni nu s-a gandit in ianuarie 1990 la anularea doctoratului. Emil Constantinescu, ales in 1990 prorector, iar mai tarziu rector al UB, mi-a zis: problema noastra atunci era Iliescu, nu Ceausescu, fiindca toata lumea era fericita ca a scapat de dictator, iar noi incepusem confruntarea cu succesorul lui. Cercetand istoria Universitatii, am descoperit ca nu exista vreo decizie de retragere. De fapt, in urma cu cateva luni, am cerut retragerea titlului onorific acordat maresalului Ion Antonescu. Atunci, cineva m-a intrebat de ce nu ne ocupam si de comunisti. Nici mie nu mi-a venit sa cred ca Ceausescu ar fi inca doctor honoris causa al UB. Dar asa stau lucrurile in acest moment. Senatul Universitatii mele a alcatuit o comisie de istorici care va analiza toate numele de pe lista celor onorati, pentru a vedea ce alti dictatori mai sunt acolo. Deocamdata, comisia respectiva nu a fost reunita, presedintele Senatului fiind prins cu lucruri mai urgente. Daca voi fi ales rector – fiindca eu candidez acum la aceasta pozitie –, primul lucru pe care-l voi face va fi sa cer membrilor Senatului UB sa-i ia titlul lui Nicolae Ceausescu. Ar fi o despartire simbolica de trecut.
„Statul roman aloca mai putini bani pentru un student decat plateste o familie pentru a trimite un copil la gradinita. Iar in privinta cercetarii, trebuie sa spunem ca sunt alocati 17 euro pe cap de locuitor, adica de 15 ori mai putin decat media europeana”
Plecand de la acest caz, v-as intreba cat de despartit este, de fapt, invatamantul romanesc de perioada comunista.
Sunt foarte multe lucruri noi. Universitatea unde predau din 1992 e alta decat in urma cu trei decenii. Are 19 facultati, fata de doar 6 in 1989. Studentii participa la programe sincronizate cu cele europene, iar multi dintre ei au stagii in facultati de profil similar din UE. Accesul la educatia universitara a sporit semnificativ: inainte de 1990, doar 10% din absolventii de bacalaureat aveau un loc in facultati, dupa examene de admitere foarte severe. De vreo 15 ani incoace, numarul de locuri oferite de universitati – publice si private – este semnificativ mai mare decat cel al absolventilor de BAC. Exista, inca, mai multe continuitati penibile. Centralismul ministerial e pagubos si azi, cum era si-n trecut, fiindca exista o inflatie de legi, modificate de altfel de nenumarate ori, din dorinta de a controla. Autonomia universitarilor este, de fapt, foarte limitata. O alta mostenire paguboasa este finantarea mult inferioara celei din Europa occidentala: statul roman aloca mai putini bani pentru un student decat plateste o familie pentru a trimite un copil la gradinita. Iar in privinta cercetarii, trebuie sa spunem ca sunt alocati 17 euro pe cap de locuitor, adica de 15 ori mai putin decat media europeana. In fine, exista, ca si-n comunism, baroni ai sistemului de educatie, care raman in fotolii lungi perioade de timp: secretarul de stat care se ocupa de invatamant universitar e in post de 11 ani, iar unii rectori de un deceniu, legea cea noua oferindu-le acum drept cadou alti zece ani in post. E strigator la cer! Eu candidez pentru un singur mandat si promit sa nu mai postulez dupa aceea pentru o alta functie la nivelul universitatii. Spun asta fiindca, de-a lungul timpului, s-au fabricat diverse alte pozitii – presedinte de universitate sau cap al senatului universitatii – pentru cei care fusesera deja rectori, ca nu cumva sa ramana fara parghia de putere pe care au pus mana la un moment dat.
In ultimele saptamani am stat de vorba cu oameni ingrijorati relativ la ce se intampla cu poporul roman pornind de la nivelul de educatie. Profesorii universitari Dumitru Bortun si Ciprian Mihali sunt de acord ca societatea romaneasca inca nu s-a despartit complet de Evul Mediu, iar decalajul fata de restul Europei continua sa creasca. Simtiti si dumneavoastra acest lucru? Daca da, care ar fi motivele?
Nu sunt de acord nici nu imaginea negativa cu care e asociat Evul Mediu, nici cu ideea ca noi am fi in urma cu secole fata de alti europeni. Poate decenii in raport cu cei mai dezvoltati, dar nicidecum secole! Problemele din educatie sunt, desigur, mari, dar cred ca e bine sa gasim termenii adecvati pentru a le descrie. Una majora e abandonul scolar. Care e si un efect al saraciei, dar si al delasarii profesorilor. Iar dezinteresul educatorilor este direct proportional cu salariile absolut jenante platite vreme de 34 de ani in invatamant. O alta problema a educatiei e plagiatul, produs de obsesia de a acumula cunoastere memorand si – la limita – copiind, nu descoperind. Ratiunea critica intervine tarziu, abia la nivelul universitar. In fine, scoala nu e un creuzet al libertatii. Elevii si, mai apoi, studentii ies – multi dintre ei – cu sentimentul ca le-au fost taiate aripile sau, si mai rau, ca au irosit timpul mergand la ore. Perceptia aceasta ar trebui sa dea de gandit.
Ce parere aveti despre Legile Educatiei promulgate sub inaltul patronaj al presedintelui Klaus Iohannis? Sunt ceea ce trebuie?
In afara de presedinte si de ministra educatiei, care i-a fost consiliera, nimeni n-a mai laudat legile respective. Va dati seama ca nu pot fi eu al treilea laudator… Legile respective sunt texte multe prea lungi si prost croite, motiv pentru care au fost amendate chiar inainte de intrarea in vigoare. Si continua sa fie, pe masura ce se descopera aberatiile pe care le contin. Ultima priveste acordarea burselor de merit pentru elevi care iau calificative mai mici decat nota de trecere. Unul va lua bani, desi are media 1,59! Ce merit mai e si asta? Meritul de a avea numele trecut pe o lista de elevi?
Atat la Bucuresti, cat si la Cluj, n-am reusit sa intalnesc inca pe nimeni din mediul academic care sa fi contribuit sau caruia i se fi cerut macar parerea despre Legile Educatiei. Dumneavoastra ati facut parte din procesul de elaborare a acestor legi?
Nu am fost niciodata consultat. Ultima data cand mi-a cerut cineva parerea, ce-i drept informal, a fost in vremea ministrului Funeriu. E drept, coordonasem elaborarea Pactului pentru educatie in perioada cat am fost consilier la Cotroceni, iar Daniel Funeriu facuse parte din comisia Miclea. In treacat fie zis, de la o vreme incoace, acest Funeriu ma insulta cu o energie extraordinara, sustinand ca sunt un ins mai odios decat Iliescu, Nastase si Ponta la un loc. Asa ca va dati seama cat pret a pus si el pe consultarea cu mine de acum mai bine de un deceniu.
Daca nu ati facut parte dintre cei consultati, stiti pe cineva care sa fi participat?
Nu, nu am reusit sa aflu vreun nume de expert care a fost intrebat ce-i de facut. Am intrebat si-n propria universitate. Nu mi-a zis nimeni ca ar fi participat. Poate ca au fost unii, iar acum se rusineaza vazand ce a iesit, ori pur si simplu poate ca UB n-a fost deloc solicitata. Nu e exclus ca doamna Deca sa fi considerat ca legile care privesc formarea universitara nu au nevoie de experienta acumulata la Universitatea din Bucuresti, ci in alte parti. Predecesorul dumneaei a organizat, de pilda, dezbateri despre proiectele pe care le-a asumat apoi Ligia Deca in mai multe filiale ale PNL, nu si-n universitati. Nu-i exclus ca „prin noi insine” sa fi capatat acest inteles nou: adica la partid, nu in societate si nicidecum in randul celor care trudesc in domeniul supus legiferarii. Penelistii au devenit foarte ahtiati dupa birocratie, sunt amorezati de legi si reglementari care lasa o marja redusa de libertate. Cu toate ca se declara amici ai liberalismului. Ei par sa adore o forma de libertate controlata de stat, de servicii, de armata – penelistii au in frunte un general, nu? –, asa incat e greu de gasit un domeniu in care Ciuca & co. sa mizeze pe fecunditatea autonomiei individuale, a initiativei particulare, a spiritului care merge impotriva curentului.
Dumneavoastra n-ati participat, nu cunoasteti pe nimeni nici dintre colegii dumneavoastra, nici la UBB din Cluj nu se stie sa fi contribuit cineva la Legile Educatiei. Se ridica intrebarea cine le-a facut, totusi?
Pare a fi vorba despre birocrati cu care Ligia Deca a cooperat inainte de a ajunge la Cotroceni, ca sa ocupe pozitia de consiliera prezidentiala. Jargonul legilor este, la o privire atenta, cel al functionarilor experti in formule pretioase, care se dovedesc apoi piedici practice redutabile. Legile acestea vor trebui, de fapt, abrogate. Cum vor trebui abrogate si multe alte reglementari absurde care privesc domeniul. Reforma nu se va face prin lege noua, ci prin eliminarea reglementarilor care incorseteaza scolile, liceele si universitatile. Caci educatia fara libertate e un non-sens.
„Coalitia PSD-PNL a vorbit, inca din 2021, pe acest ton: vom guverna, spuneau Ciuca si Ciolacu, pana in 2028. Cu alte cuvinte: nu conteaza ce vor avea de spus la urne cetatenii in 2024, noi ramanem in fotoliile ministeriale. E, de fapt, o batalie dusa impotriva alternantei politice”
Vedem ca Ministerul Apararii a depus de curand in Parlament un proiect de lege prin care spionajul militar urma sa fie ridicat la rang de serviciu de informatii cu personalitate juridica si atributii foarte extinse. E vorba inclusiv de dreptul de a-si infiinta firme, de a intra in afaceri, dar si de a face filaje si perchezitii cu mandat de la judecator, exact ca un Parchet unde activeaza procurori. Mai era nevoie in Romania de inca un serviciu secret cu asemenea puteri?
Proiectul respectiv a trait doar o zi, dar el exprima foarte clar influenta cazona asupra vietii noastre publice. Este evident ca o institutie precum Colegiul National de Aparare a creat o imensa retea in lumea politica si administrativa romaneasca. La concurenta cu masoneria, cu fabricile de diplome din stabilimentele private ori cu grupurile de afaceri ale fostilor securisti. Sunt pline institutiile publice cu astfel de oameni: daca nu dai de un mason, sigur ai de-a face cu un absolvent de Spiru Haret, cu fiul unui securist ajuns patron ori cu un brav absolvent al cursurilor organizate de militari pentru aspirantii la demnitati in statul roman. Combinatiile acestor posturi sunt si ele senzationale: spioni care vor sa faca si comert, militari care urmeaza masterate dupa ce au obtinut un doctorat plagiat etc.. Uneori, stau si ma intreb daca mai avem o guvernare civila sau doar epoleti cu multiple talente.
Ion Mihai Pacepa scria, intr-un ultim capitol adaugit in anul 2010 la cartea sa, Orizonturi rosii, ca Romania tinde sa o apuce pe urmele Rusiei ca organizare a statului, adica serviciile secrete sa preia controlul asupra tuturor institutiilor, al societatii civile si al economiei. Suntem deja in punctul acesta?
Asta ar trebui sa ne spuna comisiile parlamentare care supravegheaza activitatea serviciilor de informatii. Nu par sa fie capabile de a explica societatii ce riscuri sunt cu adevarat semnificative si in ce fel suntem protejati prin ofiterii care lucreaza in SRI ori SIE. Nici CSAT nu este mai breaz: a declarat diverse domenii sau actiuni ca amenintari la adresa sigurantei nationale – de la Rusia la consumul de droguri si de la analfabetismul functional la fluxuri migratorii –, dar nu e clar cine si cum ne apara de una sau de alta, ce resurse sunt puse la bataie, ce rezultate se obtin s.a.m.d.
Cristian Ghinea spunea despre o doamna colonel SRI ajunsa sefa peste fondurile europene in Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, avem o gramada de firme conduse de generali SRI ori SIE care fac afaceri foarte banoase in general cu statul, zilele trecute chiar dumneavoastra relatati despre un tanar pensionar SRI ajuns in conducerea administrativa a UB. De ce credeti ca sunt atat de prezente serviciile secrete in domenii unde n-ar avea ce sa caute?
Sunt doua lucruri diferite. Cazul prezentat de Cristian Ghinea ilustreaza tenacitatea cu care sunt promovate resursele umane ale unui serviciu de informatii in pozitii de demnitate publica. Cazul prezentat de mine releva cu totul altceva: persoane din servicii ori din armata, iesite la pensie foarte devreme, cauta joburi, semn ca nu ar trebui sa fie pensionate dupa asa putini ani de lucru. Popularea unei institutii universitare cu fosti angajati ai unui serviciu secret e absurda: nimic nu e mai strain unei universitati decat spiritul cazon. O stiu foarte bine toti cei care erau obligati, inainte de 1989, ca – pana sa inceapa facultatea unde fusesera admisi – sa urmeze 9 luni de stagiu militar. Un calvar pentru cine voia sa invete, un paradis pentru amatorii de epoleti.
Toate sondajele de opinie din ultimul an par sa sugereze alegeri parlamentare cu final previzibil anul viitor, in sensul ca actuala coalitie PSD-PNL e data drept castigatoare clara, cu peste 50% din voturi. Exagerand putin, se poate naste intrebarea daca mai are rost sa se organizeze alegerile. Unii ar putea spune ca e o cheltuiala inutila, de vreme ce lucrurile sunt clare.
Coalitia PSD-PNL a vorbit, inca din 2021, pe acest ton: vom guverna, spuneau Ciuca si Ciolacu, pana in 2028. Cu alte cuvinte: nu conteaza ce vor avea de spus la urne cetatenii in 2024, noi ramanem in fotoliile ministeriale, schimband eventual, la intervale regulate, numele detinatorilor cutarui sau cutarui portofoliu. Sondajele unor firme sociologice abonate la banii de la PSD sau PNL par sa aiba si ele un singur rost, si anume sa difuzeze opinia potrivit careia cele doua partide au fix jumatate din optiuni plus un vot, asa ca nu exista alternativa. E, de fapt, o batalie dusa impotriva alternantei politice. Reamintesc ca ultima data cand am avut alternanta la urne a fost in 2008. De fapt, doar in 1996, 2000, 2004 si 2008 cei care au organizat alegerile au trecut in opozitie. In ultimii 15 ani, n-a mai fost asa. Iar PSD si PNL vor sa prelungeasca acest ciclu politic, in care guverneaza cine face alegerile. Ca-n perioada interbelica. Mai lipseste sa-si dea o prima electorala ca sa ne intoarca la practicile de acum o suta de ani.
„Nu cred ca, in configuratia actuala, cu o coalitie interesata doar sa pastreze guvernarea si cu un presedinte depasit de exigentele functiei, Romania ar putea fi modernizata. Curajul lipseste, lipseste si viziunea”
Are vreo sansa PNL sa iasa la un moment dat de la remorca PSD?
PNL are o problema politica veche: nu e capabil sa castige presedintia cu un penelist. Si Campeanu, si Stolojan, si Tariceanu, si Antonescu au esuat. Ca sa-i iasa socotelile, a sustinut candidatii altora – Constantinescu ori Basescu in 2004 – sau i-a imprumutat – cazul Iohannis, transferat de la Forumul Democrat al Germanilor. Nici acum n-au gasit pe cineva care sa vrea sa candideze si care sa fie si capabil sa castige. Ciuca are in 2024 fix sansele pe care le avea Dancila in 2019. Acesta e motivul pentru care unii penelisti sunt tentati sa mearga alaturi de PSD, ei oferind viitorul presedinte, iar PSD – un premier. In schimb, cei care incurajeaza competitia cu PSD au in minte un candidat pentru Cotroceni caruia nu indraznesc sa-i spuna numele.
Despre ce candidat ar fi vorba?
Nu stiu nici eu numele lui, dar banuiesc ca e avut in vedere un primar, caci asa le-a iesit calculul celor din PDL/PNL: mai intai cu fostul primar Basescu, apoi cu fostul primar Iohannis. Nu am impresia, ca-n ultimii zece ani, gandirea lor strategica sa fi evoluat prea mult.
E capabila coalitia PSD-PNL sa produca reforma institutionala si modernizarea Romaniei?
Ar fi avut majoritate si pentru o schimbare constitutionala, dar n-au facut-o. Unii considera ca n-au facut-o fiindca nu au capacitatea de a imagina o asemenea reforma. Altii cred ca sunt – si un partid, si celalalt – forte profund conservatoare si care au invatat cum sa foloseasca mecanismele actuale. Nu cred ca, in configuratia actuala, cu o coalitie interesata doar sa pastreze guvernarea si cu un presedinte depasit de exigentele functiei, Romania ar putea fi modernizata. Curajul lipseste, lipseste si viziunea, asa ca proiectele mari sunt amanate sine die.
„Contraselectia din partide are explicatii. Una dintre ele e «baronizarea», adica dominatia fiefurilor locale asupra nivelului central al organizatiilor si, finalmente, impunerea la varf a unui lider de nivel judetean. Asta pare sa fie explicatia valabila pentru PSD: Grindeanu, Tudose, Dancila si Ciolacu, adica ultimii patru premieri ai PSD, sunt oameni cu cariere la nivel local, transferati in Palatul Victoria total nepregatiti”
Pare ca sistemul s-a hotarat si asupra celui care ii va succede lui Iohannis la presedintia Romaniei. Actualul premier Marcel Ciolacu mananca pufuleti, merge cu metroul, cumpara salam si pateu de la supermarket, participa la sedinte comune de guvern cu ucrainenii si viziteaza Ierusalimul dupa atacurile Hamas. I se construieste un profil frumos. Credeti ca zarurile sunt aruncate sau mai poate sa apara inca o surpriza?
La fel ca si Viorica Dancila, Marcel Ciolacu a inceput prin a spune ca nu e musai ca prezidentiabilul sustinut de PSD sa fie presedintele partidului. Predecesoarea sa pesedista la Palatul Victoria a sfarsit prin a candida, pierzand, de altfel, si fotoliul prim-ministerial in campanie. Marcel Ciolacu pozeaza in om simplu, dar gesturile sale nu sunt credibile, fiindca par artificiale. In contactele externe e stangaci, iar faptul ca totul e poza fara sunet nu-l ajuta deloc. Nu-i in largul sau. In sondaje este deja luat in seama si plasat dupa Geoana. Care a sperat, din cate se aude, sa lanseze un proiect a la Macron, adica sa rupa din partidele guvernamentale membri frecventabili, care sa-l sprijine intr-o noua campanie pentru Cotroceni. Daca poate aparea o surpriza? Sa nu uitam ca ultimii doi presedinti au intrat in cursa tarziu: Iohannis cu doar cinci luni inainte de scrutin, iar predecesorul sau – cu o luna inainte de debutul inscrierilor.
La ce va ganditi cand vedeti ca premierul Romaniei vorbeste doar in romana peste tot pe unde se duce in strainatate? Inclusiv atunci cand interlocutorii i se adreseaza in limba engleza?
Ca nu are educatia unui om politic european de azi.
Cum se face ca, dintre toti oamenii de calitate pe care-i are Romania, ajungem sa avem sefi de guvern precum Ciuca si Ciolacu?
Contraselectia din partide are explicatii. Una dintre ele e „baronizarea”, adica dominatia fiefurilor locale asupra nivelului central al organizatiilor si, finalmente, impunerea la varf a unui lider de nivel judetean. Asta pare sa fie explicatia valabila pentru PSD: si Grindeanu, si Tudose, si Dancila, si Ciolacu, adica ultimii patru premieri ai PSD sunt oameni cu cariere la nivel local, transferati in Palatul Victoria total nepregatiti. La PNL e vorba despre altceva, si anume despre parasutarea unui om de incredere al presedintelui in fruntea guvernului, apoi a partidului. Iohannis a incercat scenariul acesta mai intai cu Florin Citu, un economist experimentat, ce castigase experienta in lumea privata si care criticase politicile fiscale ale PSD, dar nepregatit pentru o guvernare de coalitie. Dupa esecul acestuia, seful statului s-a oprit la un general care sustine ca si-a scris doctoratul – de altminteri, plagiat – in timp ce se afla in misiune in Afganistan si care, cat a fost premier, s-a straduit sa convinga ca nu recita, ci gandeste cu mintea sa, fara a convinge prea multa lume.
„AUR va pastra pozitia a doua in sondaje daca PNL si PSD raman impreuna la guvern. Daca prezidentialele se tin simultan cu legislativele, isi poate impinge candidatul pentru Cotroceni in finala, scenariu care avantajeaza clar PSD. Ambitia USR e de a ocupa culoarul liberal si-n Romania, nu doar in cadrul UE”
Pe cine vedeti anul viitor in finala pentru prezidentiale? Intra candidatul AUR acolo, asa cum se spera in PSD?
AUR va pastra pozitia a doua in sondaje daca PNL si PSD raman impreuna la guvern si, daca prezidentialele se tin simultan cu legislativele, isi poate impinge candidatul pentru Cotroceni in finala. E un scenariu care avantajeaza clar PSD. Daca PNL se va separa de PSD, cum a facut si-n 2014, dupa europene, va avea sansa de a se bate pentru turul al doilea. Ramane de vazut daca o va face intr-o alianta de dreapta, cum a facut si-n 1996, si-n 2004, si-n 2014, sau va incerca, precum in 2009, sa mearga cu un candidat care sa fie sustinut doar de penelisti.
Mai poate intra PNL acum intr-o alianta cu USR, dupa ce in 2021 i-a facut vant de la guvernare la capatul a doar cateva luni? Practic, dreapta inseamna azi USR, pentru ca Forta Dreptei si PMP sunt formatiuni mici, sub pragul electoral.
Intrebarea-cheie este cat de fragmentat va fi viitorul parlament. Vor fi 4, 5, 6 sau mai multe formatiuni politice care vor trece pragul? Greu de stiut acum cine si cum trece pragul. Asa ca orice speculatie cu privire la cooperarile postelectorale este foarte riscanta.
USR a avut un varf de 22% in 20219, la alegerile europarlamentare, apoi a intrat intr-un reflux: 15% la alegerile parlamentare din 2020, 10-12% in sondaje acum. Gata cu partidul de la care se spera ca va aduce schimbarea in Romania? Sau credeti ca se mai poate intampla ceva pana in toamna anului urmator?
As vrea sa reamintesc ca, din 2000 incoace, foarte putine partide noi au intrat in parlament. Au fost doar cinci la numar: PPDD in 2012, apoi ALDE, PMP si USR in 2016, AUR in 2020. Dintre toate acestea, singurul care a depasit pragul electoral si dupa un al doilea test electoral a fost USR. La anul, vom vedea daca va face pasul de la partid tolerat la guvernare cateva luni la partid care detine portofolii vreme de patru ani. Ambitia USR e de a ocupa culoarul liberal si-n Romania, nu doar in cadrul UE, unde s-a integrat in familia liberalilor si democratilor europeni.
„Multe partide socialiste sau social-democrate s-au convertit la islamo-stangism, atunci cand nu cuprind voci de-a dreptul antisemite. Stanga occidentala s-a indragostit deja de o revolutie musulmana, aceea iraniana. Nu fac profetii, doar constat ca stanga occidentala nu vede incendiile produse de flacara unor proteste radicale aprinse in sanul oricarei populatii musulmane”
Occidentul e zguduit, in aceste zile, de un val antisemit, cu manifestari uneori chiar violente, asa cum am vazut in Marea Britanie, Germania, Franta si SUA. Profesorul Naumescu indica imigratia musulmana excesiva drept principala cauza. De asemenea, surprinzatoarea sustinere de care se bucura manifestarile anti-Israel din partea partidelor de stanga. Cum va iesi Uniunea Europeana din povestea asta?
Influenta UE in dosarul din Orientul Apropiat e limitata. Intre altele, fiindca doar cateva state-membre ex-comuniste recunosc Palestina ca stat si, pe de alta parte, fiindca multe partide socialiste sau social-democrate s-au convertit la islamo-stangism, atunci cand nu cuprind voci de-a dreptul antisemite.
Acesta sa fie destinul miscarii de stanga, in final? Membrii Scolii de la Frankfurt vorbeau, inca de acum multe decenii, despre necesitatea de a gasi alte grupuri sociale dispuse sa faca revolutie, dupa ce muncitorii occidentali se emancipasera, intrasera in clasa mijlocie si nu mai aveau chef sa iasa in strada sa traga cu pusca.
Stanga occidentala s-a indragostit deja de o revolutie musulmana, aceea iraniana. E inca nedecis pariul pe alte mobilizari stangiste radicale in lumea islamica: fie in partea ei araba si sunnita ori, dimpotriva, in locuri unde o minoritate siita e controlata de iranieni sau de cine stie care alta putere regionala. Nu fac profetii, doar constat ca stanga occidentala nu vede incendiile produse de flacara unor proteste radicale aprinse in sanul oricarei populatii musulmane.
Ati fost europarlamentar, cunoasteti din interior sistemul care face sa mearga UE. Este el functional? Ce modificari ar trebui aduse?
In 2019, cand debuta mandatul european ce se va sfarsi la anul, s-a vorbit despre reforme ambitioase ale UE si o Conferinta privind viitorul Europei a fost organizata, cu circa 700 de mii de cetateni care si-au expus opiniile in intervalul aprilie 2021-mai 2022: acestea priveau domenii dintre cele mai diverse – de la statul de drept la schimbarea climatica, de la migratie la sport. Unele priveau democratia europeana, cele mai importante vizand crearea listelor transnationale pentru alegerea PE si crearea unei platforme de dezbateri in toate cele 24 de limbi oficiale ale UE. Comisia a inceput anul acesta sa lucreze in directia asta, dar nu exist vreun rezultat notabil. Asa ca, probabil, in campania de la anul pentru Parlamentul European se vor relua ambitiile reformiste, se vor face iar comitii si comitete si asa mai departe.
Va multumesc, domnule profesor.
Va multumesc si eu.
