Intr-o comuna din Neamt, primaria a asfaltat atat de „bine” trotuarul incat acum oamenii nu mai pot deschide portile ca sa iasa din curti – VIDEO

news

porti, asfalt, blocate, Neamt

„Doreii” care merg pe principiul „lasa, ba, ca merge-asa”, au lovit din nou, in forta, de aceasta data intr-o comuna din judetul Neamt. Aici, localnicii s-au trezit peste noapte ca nu mai pot deschide portile, pentru ca firma care trebuia sa repare drumul a asfaltat soseaua si trotuarele din fata curtilor fara sa decoperteze in prealabil.

Astfel, s-a ajuns la situatia in care drumul a fost suprainaltat, iar oamenii mai pot deschide portile doar pe o portiune de cativa centimetri.  Satenii spun ca acum sunt nevoiti sa-si inalte portile pe propria cheltuiala. O misiune destul de dificila avand in vedere ca majoritatea sunt foarte batrani, iar pensiile lor sunt mici.

„Nu mai pot sa ies in drum. Trebuie sa ma duc la dispensar, in sat. Trebuie sa-mi fac cumparaturile. Asta e nemultumirea. Sa vina sa-mi faca, sa-mi ridice portile. Eu am pensie de handicap, nu-mi permit. Am si carut de handicap, nu-l mai pot scoate acum”, s-a plans un localnic.

„Model de rele practici administrative.Recent, intr-o comuna din zona Targu-Neamt a fost asfaltata o strada. Asa de bine a fost asfaltata, ca nu mai pot oamenii iesi de prin curti. Explicatia e simpla: strada nu a fost decopertata, asa cum prevede proiectul, iar proiectantul si dirigintele de santier si-au cam batut joc de lucrare. Ca cineva din primarie trebuia sa supervizeze lucrarea e alta poveste. Las’ ca merge si asa!” a comentat cel care a postat imaginile pe internet.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: