Invazia rusa in Ucraina revolutioneaza strategia militara a NATO. Ce inseamna „consens minus unu”, o optiune rara la nivelul Aliantei
Invazia Rusiei in Ucraina, cel mai costisitor conflict din Europa de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial incoace, a propulsat Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord intr-un efort total de a redeveni alianta capabila de a lupta impotriva razboiului care a fost in timpul Razboiului Rece, scrie NY Times, preluat de TVR.
Schimbarea este paradigmatica pentru o alianta caracterizata timp de decenii de hibernare si indoiala de sine. NATO trece rapid de la ceea ce militarii numesc descurajarea prin represalii la descurajarea prin negare. In trecut, teoria era ca, in cazul in care rusii invadau, statele membre ar fi incercat sa reziste pana cand fortele aliate, in principal americane si cu baza in tara, ar fi putut sa le vina in ajutor si sa riposteze impotriva rusilor pentru a incerca sa-i respinga.
Insa, dupa atrocitatile comise de rusi in zonele pe care le-au ocupat in Ucraina, de la Bucea si Irpin la Mariupol si Herson, statele de frontiera precum Polonia si tarile baltice nu mai vor sa riste nicio perioada de ocupatie rusa. Potrivit acestora, in primele zile ale invaziei ucrainene, trupele rusesti au ocupat un teritoriu mai mare decat unele natiuni baltice.
Pentru a preveni asa ceva, pentru a descuraja prin negare, este nevoie de o revolutie in termeni practici: mai multe trupe stabilite permanent de-a lungul frontierei rusesti, o mai mare integrare a planurilor de razboi americane si aliate, mai multe cheltuieli militare si cerinte mai detaliate pentru aliati de a avea anumite tipuri de forte si echipamente pentru a lupta, daca este necesar, in locuri prestabilite.
Vladimir Putin se plange de multa vreme de incercuirea sa de catre NATO. Dar invazia lui in Ucraina a provocat alianta sa se debaraseze de inhibitiile privind cresterea numarului de trupe occidentale de-a lungul intregii granite a NATO cu Rusia.
Intentia este de-a face fortele NATO nu doar mai robuste si mai capabile, ci si mai vizibile pentru Rusia, un element-cheie al descurajarii.
„Dezbaterea nu se mai refera la cat de mult este prea mult”, de teama de a nu supara Moscova, „ci la cat de mult este suficient”, a declarat Camille Grand, pana de curand secretar general adjunct al NATO pentru investitii in domeniul apararii, care lucreaza acum la Consiliul European pentru Relatii Externe.
Tarile din Europa Centrala si de Est insista asupra faptului ca „nu mai este suficient sa spunem ca suntem pregatiti sa descurajam promitand sa recucerim, ci ca trebuie sa aparam fiecare centimetru de teritoriu NATO din prima zi”, a declarat Grand. „Nu este in regula sa fim sub control rusesc timp de cateva luni, pana la sosirea cavaleriei”.
In prezent, NATO a desfasurat un batalion de trupe multinationale in opt tari de-a lungul frontierei estice cu Rusia. De asemenea, in caz de razboi, alte mii de forte se vor deplasa rapid in sprijin.
„NATO este o organizatie care si-a luat o vacanta de la istorie”, a declarat Ivo H. Daalder, fost ambasador american la NATO. Putin, a spus el, „ne-a reamintit ca trebuie sa ne gandim la aparare si sa ne gandim la ea in mod colectiv”.
Alianta va plasa mai multe trupe sub controlul direct al celui mai inalt ofiter militar al NATO, comandantul suprem aliat in Europa, generalul Christopher G. Cavoli, care comanda si fortele americane din Europa.
Generalul Cavoli integreaza, pentru prima data de la Razboiul Rece incoace, planurile de lupta americane si aliate, a declarat un oficial NATO de rang inalt, vorbind sub anonimat din cauza caracterului sensibil al subiectului. Americanii se afla din nou in centrul apararii Europei, a spus acesta, hotarand impreuna cu NATO cum va apara America Europa.
Pentru prima data de la Razboiul Rece, a spus oficialul, tarile est-europene vor sti exact ce intentioneaza NATO sa faca pentru a le apara, ce ar trebui sa poata face fiecare tara pentru ea insasi si cum vor fi insarcinate alte tari sa ajute. Iar tarile occidentale din alianta vor sti unde trebuie sa mearga fortele lor, cu ce si cum sa ajunga acolo.
De asemenea, NATO isi aliniaza cererile pe termen mai lung din partea aliatilor cu nevoile sale operationale actuale. Daca in trecut tarilor NATO li se putea cere sa trimita in Afganistan, de exemplu, niste forte expeditionare usor inarmate cu elicoptere, acum li se va cere sa apere anumite parti ale teritoriului NATO.
Pentru Marea Britanie, doar un exemplu, acest lucru va insemna ca va trebui sa furnizeze mai multe blindate grele pentru a apara flancul estic al NATO, chiar daca guvernul britanic ar prefera sa continue sa desfasoare o armata mai usoara, expeditionara, care necesita mai putini bani, mai putini oameni si echipamente grele mai putin costisitoare.
Planificarea in NATO este deja intruziva, dar va deveni mai exigenta si mai specifica. Tarile raspund la chestionare despre capacitatile si echipamentele lor; planificatorii NATO le spun ce lipseste sau ce ar putea fi taiat sau subtiat.
Intr-un caz, a declarat Robert G. Bell, consilier pe probleme de aparare al misiunii americane la NATO pana in 2017, Danemarcei i s-a spus sa nu mai iroseasca bani construind submarine. Canadei i s-a spus ca trebuie sa furnizeze avioane de realimentare aeriana.
Tarile se pot impotrivi – timp de ani de zile, unele natiuni cu fregate au refuzat sa le echipeze cu rachete de aparare aeriana de teama sa nu para o escaladare -, dar trebuie sa-si apere planurile in fata tuturor membrilor NATO. Daca ceilalti aliati sunt cu totii de acord ca planul unei tari este inadecvat, ei pot vota pentru a forta adaptarea, in ceea ce se numeste „consens minus unu”. O astfel de cerere este rara, dar s-a intamplat in cazul Canadei, a spus Bell.
Acum, cererile vor fi mai dure si mai riguroase pentru a readuce alianta la o capacitate de lupta in Europa si pentru a face ca descurajarea sa fie credibila intr-un razboi de mare intensitate impotriva unui rival, Rusia, din prima zi de conflict.
Schimbarea in NATO a inceput incet in 2014, dupa ce Rusia a anexat Crimeea, declansand insurectia in estul Donbasului. La summitul lor din acel an din Tara Galilor, aliatii NATO au convenit asupra unui obiectiv pentru cheltuielile militare de 2% din produsul intern brut pana in 2024. In prezent, doar opt dintre cele 31 de tari, inclusiv noul membru Finlanda, au indeplinit acest obiectiv, dar cheltuielile militare au crescut semnificativ, cu 350 de miliarde de dolari din 2014.
La urmatorul summit NATO din luna iulie a acestui an, se va conveni asupra unui nou plan de cheltuieli, 2 la suta din PIB fiind considerat un minim. Avand in vedere dificultatile Rusiei in Ucraina, daca tarile majore vor cheltui intre 2,5% si 3% din PIB pentru armata in urmatorul deceniu, acest lucru ar trebui sa fie suficient, a declarat oficialul NATO de rang inalt.
Cartierul general militar al NATO, Comandamentul Suprem al Puterilor Aliate din Europa, este, de asemenea, consolidat.
Miile de soldati aliati care lucreaza acolo sunt transformati intr-un important comandament strategic si de lupta, insarcinat cu elaborarea planurilor aliantei de integrare si desfasurare a trupelor aliate – inclusiv a fortelor cibernetice, spatiale si maritime – in diferite situatii de urgenta. Acestea pot varia de la planificarea unui razboi hibrid, la un razboi regional care scapa de sub control, pana la un conflict total care implica arme nucleare.
Comandamentul NATO trebuie sa isi dea seama cum sa includa Finlanda si, probabil, Suedia si sa decida unde trebuie sa se angajeze fortele lor in apararea colectiva. De exemplu, ar trebui ca Finlanda sa faca parte din cartierul general care acopera tarile baltice sau din cel care acopera rutele arctice si Marele Nord, sau din ambele?
In principiu, conducerea NATO poate apela la 13 corpuri de armata de 40.000-50.000 de soldati fiecare pentru a lupta daca este necesar. Dar forta reala, dislocabila a NATO nu este nici pe departe atat de mare, recunosc inaltii oficiali NATO. Asadar, generalul Cavoli si echipa sa trebuie sa-si dea seama cum si unde sa desfasoare fondul disponibil in caz de criza, incercand in acelasi timp sa se asigure ca tarile continua sa-si imbunatateasca gradul de pregatire.
Una dintre cele mai putin fascinante provocari este mobilitatea si logistica: aducerea trupelor, a tancurilor si a armelor acolo unde trebuie sa fie si sustinerea lor.
In momentul de fata, exista obstacole majore dupa Razboiul Rece, printre care se numara lipsa de depozite, lipsa de vagoane de cale ferata adecvate, lipsa drepturilor de trecere de urgenta a frontierelor si de utilizare a drumurilor, probleme care implica decizii ale autoritatilor civile.
„NATO nu s-a gandit in mod serios la apararea propriului teritoriu, iar acum trebuie s-o faca”, a declarat Daalder, presedinte al Chicago Council on Global Affairs.
