politica

A inviat si penalul Corlatean. Senatorul PSD s-a apucat sa dea sfaturi: „Presedintele Iohannis a o greseala de incepator”

Senatorul PSD Titus Corlatean, fost ministru de Externe, a criticat vineri, la Alba Iulia, declaratia presedintelui Klaus Iohannis prin care acesta solicita demisia premierului Viorica Dancila, apreciind ca seful statului a facut „o greseala de incepator”, precizand totodata ca Parlamentul este cel care acorda increderea politica Guvernului si primului ministru.

„Domnul presedinte, in primul rand, am vazut ca retrage increderea, sprijinul politic pe care i l-ar fi acordat doamnei prim-ministru. E o greseala de incepator, as spune, pentru ca domnul presedinte nu are ce sa retraga, pentru ca nu a dat si nu avea ce sa dea. Parlamentul, potrivit Constitutiei Romaniei, este cel care acorda increderea politica sub forma votului de investitura atat pentru Guvern, deci, in primul rand, pentru primul ministru, cat si pentru programul de guvernare. E un lucru elementar si m-as fi asteptat ca domnul presedinte sa stie acest lucru, altfel, de la orice om din strada (…) pana la un om politic oarecare ar fi putut cere demisia pentru varii considerente, inclusiv pentru Luna de pe cer”, a spus Titus Corlatean.

Fostul ministru de Externe l-a criticat pe Klaus Iohannis si in ceea ce priveste relatia sa cu Guvernul, apreciind ca seful statului nu a avut o consultare „serioasa” cu Executivul pe tema angajamentelor europene asumate de Romania la reuniunile Consiliului European.

„Intrebarea care s-ar pune, in primul rand, este daca domnul Iohannis chiar face fata pozitiei de presedinte, daca s-a facut remarcat cu ceva in acesti ani de mandat prezidential, daca in lungile perioade de tacere absoluta, de liniste si pace si de disparitie din spatiul public chiar a facut niste lucruri concrete. De exemplu, chiar a respectat legea pe care o avem in vigoare privind relatia dintre Executiv – si domnul presedinte face parte din Executiv – si Parlament in materie de reprezentare in afacerile europene, in domeniul de interes al Uniunii Europene? Domnul presedinte s-a consultat vreodata serios cu Guvernul Romaniei, a venit la Parlament, a transmis elemente de mandat, ne-a informat cu privire la ce are de gand sa faca la Consiliile Europene, cu privire la angajamentele pe care si le-a luat la Consiliile Europene in numele Romaniei? (…) Deci, eu cred ca domnul Iohannis ar trebui sa se intrebe, in primul rand, pe domnia sa, daca este cel care si-a indeplinit corect, constitutional si activ competentele de presedinte, inainte de arunca cu piatra spre altii”, a comentat Corlatean.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Bancile europene care au ramas in Rusia si-au triplat profiturile. Banca Centrala Europeana intervine si le cere sa plece pentru a evita sanctiunile SUA

Banca Centrala Europeana (BCE) indeamna bancile sa paraseasca piata rusa cat mai repede posibil, avand…

24 de minute ago

Sondaj comandat de PNL. Burduja anunta ca a trecut pe locul 3: „Sunt la 7% distanta de locul 1”

Candidatul PNL la Primaria Capitalei, Sebastian Burduja, a transmis pe grupurile interne ale PNL rezultatele…

2 ore ago

Mister vechi de 4.000 de ani, descifrat: Cum au fost construite piramidele din Giza. Ce arata imaginile din satelit

Se crede ca un brat al Nilului recent descoperit, ascuns sub nisipul desertului si sub…

27 de minute ago

Elon Musk oficializeaza trecerea de la Twitter la „X.com”. Acesta va furniza si servicii financiare

Schimbarea de identitate a Twitter este completa. Miliardarul american Elon Musk a anuntat vineri, pe…

22 de minute ago

Ignorand total faptul ca Rusia este stat agresor, China acuza SUA ca ar fi „direct responsabile de crearea si amplificarea crizei ucrainene”

Statele Unite sunt direct responsabile pentru crearea si dezvoltarea crizei ucrainene pana la stadiul actual,…

2 ore ago