Iohannis, discurs la o ceremonie dedicata „eforturilor cadrelor medicale”, in timp ce mii de medici si asistente se pregatesc de greva generala – Video

politica

Presedintele Klaus Iohannis a decorat marti mai multe cadre medicale si spitale cu Ordinul „Meritul Sanitar” pentru rezultatele obtinute in perfectionarea actului medical. Seful statului a spus ca sunt spitale care, cu toate ca sistemul de sanatate din Romania se confrunta cu greutati, reusesc, prin efortul medicilor, sa ofere servicii de calitate romanilor si i-a laudat pe angajatii din spitale, afirmand ca sunt exemple de profesionalism, daruire si responsabilitate.

„Pentru noi, romanii, 2018 este un moment de mare insemnatate, in care celebram trecutul si vorbim despre viitor, despre viziune, despre cum va arata Romania peste 100 de ani. Tocmai de aceea, Centenarul Marii Uniri reprezinta cel mai potrivit prilej pentru a acorda Ordinul «Meritul Sanitar» spitalelor care implinesc un numar semnificativ de ani de la infiintare, ani in care s-au remarcat prin rezultatele obtinute in perfectionarea actului medical. Ma bucur ca aceasta recunoastere are loc in perioada in care marcam si Ziua Mondiala a Sanatatii”, a spus Iohannis in cadrul ceremoniei, citat de news.ro.

El a continuat, spunand ca exista medici de exceptie, care au facut cunoscuta Romania peste hotare, in prezent fiind spitale care le poarta numele in semne de recunoastere a meritelor lor, dar sunt si spitale care, cu toate ca sistemul de sanatate are probleme, fac fata greutatilor si ofera servicii de calitate datorita efortului medicilor.

„Cand evocam trecutul, ne gandim la medici de exceptie, care au facut cunoscut numele tarii noastre peste hotare, la promotori ai unor specialitati medicale precum urologia sau chirurgia plastica si reconstructiva, la spitale care le poarta numele in semn de profunda consideratie si recunoastere a meritelor lor. Ne referim, totodata, la spitale care, in pofida greutatilor cu care se confrunta sistemul de sanatate din Romania, au reusit de-a lungul deceniilor de existenta si reusesc si in continuare, prin devotamentul si efortul cadrelor medicale si echipelor de management, sa ofere servicii de calitate tuturor romanilor”, a declarat Iohannis.

Seful statului a mai spus ca medicii tineri au datoria de a duce mai departe numele predecesorilor lor, precum si reputatia spitalelor in care s-au format si a subliniat ca sunt necesare masur concrete pentru rezolvarea „problemelor cronice ale sistemului”.

„Cand vorbim despre viitor, vorbim despre tineri medici, carora le revine datoria de a duce mai departe numele predecesorilor lor si reputatia spitalelor in care s-au format, dar si despre proiectele si obiectivele pe care ni le-am asumat in plan extern. Viitorul inseamna acces universal la actul medical si un nou concept bazat pe preventie, medicina personalizata, inovare si sustenabilitate. Pentru atingerea acestor obiective, este nevoie rapid de masuri concrete pentru a rezolva problemele cronice ale sistemului sanitar romanesc”, a spus Klaus Iohannis.

Presedintele li s-a adresat cadrelor medicale, spunandu-le ca sunt exemple de profesionalism, daruire si efort.

„Cu medici de exceptie, cu echipe de management animate de determinare si abnegatie, precum cele din care faceti parte si dumneavoastra, vom avea spitale in care sa pasim cu incredere! Sunteti exemple de profesionalism, responsabilitate, daruire si efort continuu in slujba unei cauze nobile, aceea de a avea grija de sanatatea noastra, a tuturor. Am certitudinea ca veti contribui la acea schimbare a sistemului medical romanesc pe care ne-o dorim cu totii! Va felicit si va multumesc!”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: