politica

Iohannis, mesaj de ultima ora: „Independenta Justitiei este pusa la grea incercare. Politicienii fara integritate ataca Justitia”

Presedintele Klaus Iohannis afirma, intr-un mesaj transmis luni, ca „independenta Justitiei este pusa la grea incercare. Politicienii fara integritate ataca Justitia”.  Mesajul este transmis cu prilejul conferintei „Conduita etica a magistratilor pentru consolidarea increderii publice. Dialog deschis privind integritatea judiciara”.

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a transmis luni un mesaj cu prilejul conferintei „Conduita etica a magistratilor pentru consolidarea increderii publice. Dialog deschis privind integritatea judiciara”, din cadrul Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundatiei Konrad Adenauer. Mesajul a fost prezentat de catre Laurentiu Stefan, Consilier Prezidential – Departamentul Politica Interna.

„Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundatiei Konrad Adenauer a castigat, prin activitatile de substanta derulate in ultimul deceniu, statutul de reper pentru profesionistii sistemului de justitie din Romania, dar si din intreaga regiune.

Roadele muncii partenerilor nostri externi in consolidarea sistemului de justitie si in lupta anticoruptie, printre care se numara si organizatii ca a dumneavoastra, se vad din plin in ultimii ani. Din pacate, traversam o perioada in care independenta justitiei romane este pusa la grea incercare.

Integritatea este, in aceste zile, mai mult ca oricand, una dintre temele semnificative care se regasesc pe agenda publica. Sunt tot mai frecvente atacurile la adresa justitiei din partea unor politicieni lipsiti de integritate si, in aceste conditii, moralitatea si profesionalismul magistratilor devin esentiale in apararea si mentinerea increderii cetatenilor in justitie. Increderea incepe cu integritatea magistratilor.

Lupta anticoruptie este indisolubil legata de integritatea celor care fac parte din institutiile sistemului judiciar.

Ma bucur ca am ocazia sa transmit un mesaj de felicitare si incurajare tuturor profesionistilor din justitie, de la prima si pana la ultima treapta ierarhica a sistemului, pentru rezultatele tot mai bune privind infaptuirea actului de justitie in Romania, obtinute in ultimii ani, dar si pentru modul in care si-au facut datoria si au aparat independenta puterii judecatoresti.

In ciuda tuturor dificultatilor intampinate, integritatea si profesionalismul manifestate au aratat clar romanilor, dar si partenerilor nostri externi, ca justitia s-a maturizat, este pregatita, capabila si decisa sa-si apere independenta.

Vocea dumneavoastra este auzita, conteaza si va conta. Continuati sa va faceti meseria cu verticalitate si curaj, fideli principiilor democratiei si statului de drept! Ramaneti vigilenti si nu va pierdeti speranta! Sunt alaturi de dumneavoastra si am convingerea ca aveti sustinerea cetatenilor din intreaga tara, care au transmis mesaje foarte clare si ferme clasei politice. Am certitudinea ca romanii vor apara si pe mai departe independenta justitiei cu aceeasi convingere.

Avem o Constitutie, avem un crez – in statul de drept si in democratie – si avem garantia data de apartenenta la Uniunea Europeana pentru respectarea acestui crez. Avem o justitie formata din magistrati integri si am incredere ca vor continua sa ramana asa.

Va urez mult succes in proiectele si programele privind justitia derulate in Romania si in intreaga regiune!”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

PNL, prima reactie la declaratiile lui Ciolacu privind Buzaul si Moldova: „Dispretuieste moldovenii, sa revina asupra declaratiei”

Presedintele PNL Iasi, deputatul Alexandru Muraru, considera ca declaratiile premierului Ciolacu in legatura cu apartenenta…

13 minute ago

SUA vor trimite arme in Ucraina prin Germania si Polonia: „Pentagonul a impachetat deja lucrurile si le-a depozitat in locurile potrivite, gata de plecare”

In urma aprobarii de la Washington, lucrurile au inceput sa se miste foarte repede: transporturile…

54 de minute ago

S-au suparat moldovenii pe Ciolacu. Asociatie din Iasi: „Despre ce jignire personala ar fi fost vorba daca Buzaul era in Moldova?”

Miscarea pentru Dezvoltarea Moldovei ii cere explicatii premierului Marcel Ciolacu, dupa ce a acesta a…

O oră ago

Reactie furioasa a Kremlinului dupa ce Parlamentul European a refuzat sa recunoasca rezultatul alegerilor prezidentiale din Rusia

Parlamentul European debordeaza de contradictii interne si s-a transformat de mult timp intr-un generator de…

58 de minute ago